Învățământul din Iași, paralizat din cauza grevei. O singură școală s-a opus protestelor

luni, 22 mai 2023, 10:55
2 MIN
 Învățământul din Iași, paralizat din cauza grevei. O singură școală s-a opus protestelor

Unitățile de învățământ preuniversitar din România au intrat în grevă generală astăzi, 22 mai 2023. Aproape toate unitățile din Iași s-au alăturat grevei, adică în jur de 8.000 de angajați în învățământ. Copiii stau acasă astăzi și sunt șanse mari să nu meargă la școală nici în zilele următoare.

„În acest moment, procesul instructiv-educativ este paralizat. Avem aproape toate unitățile de învățământ în greva generală. Doar o singură unitate nu este în grevă, o școală din mediul rural, Școala Heleșteni. În rest, toate unitățile de învățământ sunt în proporții de 90-100% în grevă”, spune Laviniu Adrian Lăcustă, Președintele Uniunii Sindicaliștilor pe Învățământul Preuniversitar din Iași (USLIP).

Revendicările vizează, în primul rând, îmbunătățirea condițiilor salariale. Sindicaliștii solicită ca punctul de plecare al salariilor din învățământul preuniversitar să fie salariul mediu brut pe țară pentru profesorul debutant. Totodată, au solicitări punctuale pentru personalul auxiliar și pentru cel nedidactic.

Este greu de anticipat ce se va întâmpla cu Examenele Naționale. „În acest moment este foarte greu de spus cum vom decurge lucrurile. Mingea este la Guvern. Ei pot foarte ușor sa deblocheze starea actuală. Aș spune că este prematur să ne pronunțăm astăzi, luni, în sensul unor perturbări grave a Examenelor Naționale. Însă, dacă lucrurile vor continua în acest mod, probabil că se va putea pune problema unor perturbări, în sensul în care ar putea fi schimbate datele de examen, dar momentan aceste șanse sunt destul de mici”, explică liderul USLIP Iași.

Comentarii