Islanda văzută prin ochii lui Gunnar Grimsson (I)

L-am cunoscut pe Gunnar acum un an acasă la el, în Islanda, şi l-am revăzut recent în Bucureşti. E un anarhist care crede într-o lume mai bună pentru toţi, care nu refuză să participe la un protest şi care susţine Partidul Pirat. De fapt, Partidul Pirat din Islanda a reuşit să-l pună pe gânduri preţ de o jumătate de zi, când i-a propus să candideze pe listele lui. Ca un bun anarhist, în cele din urmă a refuzat. Gunnar e prieten cu toţi liderii noului val de progresism din Islanda – atât cu cei din zona politică, cât şi cu cei implicaţi în activismul civic. Iar asta îl face un personaj de neratat. Aşa că m-am gândit să vi-l fac cunoscut şi vouă, fie şi parţial, prin intermediul unui interviu pe care i l-am luat zilele trecute.

Sorin Cucerai: Votezi?

Gunnar Grimsson: Da. Am votat încă de când am împlinit vârsta de la care îmi era recunoscut dreptul de vot. În unii ani luam buletinul de vot şi îl băgam direct în urnă, lucru care e ilegal în Islanda. Trebuie să intri mai întâi în cabina de vot, nu poţi să pui buletinul de vot direct în urnă, fiindcă asta înseamnă că votul tău nu mai e secret. Dar eu luam buletinul de vot şi îl băgam direct în urnă, pentru că vroiam să le-arăt tuturor că n-am cu cine să votez. Dar nu mai fac asta, acum sunt mai bătrân şi mai responsabil – şi dacă n-am cu cine să votez, pun ştampila pe cel care mi se pare că îmi oferă cea mai puţin proastă alegere.

SC: Deci nu votezi fiindcă te simţi reprezentat de un partid sau de un politician, ci doar din datorie civică.

GG: Da, consider că am datoria civică de a merge la vot, însă, atunci când am pe cine să susţin, votez şi pentru că mă simt reprezentat. După criza din 2008, la toate alegerile la care am mers să votez am reuşit să identific un partid în care cred, şi până acum sunt mulţumit de cei cărora le-am dat votul, ceea ce pentru mine e o mare uşurare.

SC: Deci criza a schimbat în bine lucrurile, pentru tine. Asta pentru că partidele politice şi-au schimbat comportamentul?

GG: Nu, ci pentru că au apărut partide politice noi. Pe de o parte, îmi plac lucrurile în care cred partidele astea noi, iar pe de altă parte îi cunosc personal pe mai mulţi membri ai noilor partide. Pe unii îi cunosc de ani de zile, sunt de vârsta mea sau ceva mai tineri – şi, chiar dacă nu suntem de acord în toate privinţele, împărtăşim aceeaşi viziune: vrem să facem o lume mai bună pentru toţi, nu doar pentru un grup de oameni.

SC: Pe lângă partidele astea noi, care au schimbat peisajul politic, s-a schimbat ceva şi în societatea civilă? A devenit ea mai creativă, mai implicată?

GG: Islanda e diferită de majoritatea ţărilor prin care am umblat, în sensul că la noi nu prea există societate civilă. Avem foarte puţine ONG-uri, iar voluntariatul e perceput ca o ciudăţenie. Avem mentalitatea asta calvinistă conform căreia munca e viaţa ta şi trebuie să te dedici doar muncii pe care o faci. Bunicului meu, de exemplu, nu-i plăceau munţii, fiindcă sunt inutili. Îi plăceau în schimb câmpiile, fiindcă la câmpie poţi să faci ferme. Deci trăim, noi, islandezii, într-un fel de realism extrem.

Aşa că, pe scurt, nu avem o tradiţie a societăţii civile. Dar după criză au apărut o sumedenie de iniţiative civice, legate de democraţie, de transparenţă sau de ecologism. De fapt, mişcarea ecologistă era dezvoltată de dinainte de criză, dar după criză au apărut multe alte iniţiative pe alte teme decât cele ecologiste.

Una peste alta însă, nucleul celor implicaţi în astfel de iniţiative civice nu depăşeşte 1.000 de persoane, la o ţară cu 300.000 de locuitori. De fapt, vorbim de mai puţin de 1.000 de persoane. Dacă exclud ecologismul, care practic e foarte bine dezvoltat, nucleul celor implicaţi în celelalte tipuri de iniţiative civice nu cred că e mai mare de 50 de persoane.

SC: Când m-am referit la societatea civilă m-am gândit mai puţin la societatea civilă organizată şi mai mult la cetăţeanul obişnuit. A devenit el mai implicat, mai atent la ce se întâmplă în jurul lui?

GG: Când îi întrebi, cei mai mulţi oameni spun că nu s-a schimbat nimic după criză, că n-am învăţat nimic – ceea ce nu e adevărat, pentru că oamenii au devenit mai conştienţi de modul în care funcţionează lucrurile. Oamenii înţeleg mai bine acum cine controlează lucrurile, cine conduce de fapt Islanda. Înainte de criză, cunoscuţii îmi spuneau că sunt paranoic; acum vin şi-mi spun: „Gunnar, nu erai suficient de paranoic, lucrurile sunt şi mai rele decât le prezentai tu”.

Acum vezi mult mai des oameni obişnuiţi care reacţionează pe Facebook când guvernul face anumite lucruri, sau când corporaţiile fac anumite lucruri. Lucrurile s-au schimbat, chiar dacă nu mai suntem furioşi.

Furia nu se mai manifestă la fel de puternic ca în 2008 şi 2009, dar ea continuă să mocnească – şi asta se vede, de exemplu, în faptul că Partidul Pirat a ajuns acum la 22% în preferinţele alegătorilor. Din punctul ăsta de vedere, e limpede că lucrurile s-au schimbat – şi sper ca schimbarea să fie una definitivă, să nu ne mai întoarcem la vechea indiferenţă.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist