Jandarmii ieșeni, în „joc de glezne” pentru defilarea programată pe 24 ianuarie

sâmbătă, 14 ianuarie 2017, 12:01
1 MIN
 Jandarmii ieșeni, în „joc de glezne” pentru defilarea programată pe 24 ianuarie

În perioada 09 – 13 ianuarie 2017 mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi au acţionat pentru menținerea și asigurarea ordinii publice, atât în mun. Iași, cât și în Pașcani, Târgu Frumos, Hîrlău și Răducăneni, efectuându-se aproximativ 150 de misiuni.

„În ceea ce privește misiunile în cooperare cu Poliția s-au desfășurat activități de  patrulare în sistem mixt, continuându-se acțiunile de menținere a ordinii publice în zona Păcureț și acordându-se sprijin misiunii de căutare a persoanei dispărute la Oțeleni. De asemenea, în această perioadă, s-a continuat misiunea de executare a mandatelor de aducere, jandarmii ieșeni desfășurând mai multe misiuni, dintre care una la Constanța.  La acest sfârșit de săptămână se va continua gama de misiuni specifice, atât pe linie de ordine publică, protecție instituțională și acțiuni în cooperare cu alte instituții, dar și menținerea unei rezerve de intervenție pentru situații de urgență. Avându-se în vedere apropierea datei de 24 ianuarie, când la Iași este sărbătorită Unirea Principatelor Române, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași au început pregătirile în vederea desfășurării misiunilor pe linie de ordine publică, cât și participarea la defilare”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei, în comunicat.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgenţe 112.

 

Comentarii