Licee fără clasa a noua în judeţ: precizări importante de la Inspectoratul Şcolar

luni, 23 septembrie 2019, 01:50
2 MIN
 Licee fără clasa a noua în judeţ: precizări importante de la Inspectoratul Şcolar

Doar o singură unitate de învăţământ din judeţ este afectată de această modificare impusă de Ministerul Educaţiei.

Inspectoratul Şcolar Judeţean aduce precizări cu privire la situaţia liceelor afectate de ordinul de ministru ce prevede că doar acele unităţi de învăţământ care au avut cel puţin un absolvent care a promovat în sesiunea iunie-iulie 2019 examenul de bacalaureat pot organiza clase de a IX-a cu frecvenţă la zi.

Mai mult, contrar primelor informaţii vehiculate în Iaşi, doar o singură unitate de învăţământ din judeţ este afectată de această modificare – Liceul Tehnologic „Petru Rareş“ din Târgu Frumos.

Reprezentanţii ISJ Iaşi au precizat că acesta şcolarizează în prezent un număr de 33 de elevi în clasa a IX-a, învăţământ de zi, dar că anul viitor nu va mai putea face asta.

„Conform ordinului, liceul nu mai poate propune pentru anul şcolar 2020-2021 clase a IX-a, învăţământ zi, ci doar clase a IX-a învăţământ profesional. Este cu siguranţă un moment în care echipa managerială a liceului trebuie să îşi regândească priorităţile şi să îşi reconfigureze politicile şi abordările“, au precizat reprezentanţii ISJ Iaşi.

Ei au punctat că, fiind vorba de o singură clasă, normele profesorilor nu vor fi afectate, iar elevii care s-ar fi îndreptat către acest liceu vor fi nevoiţi să se orienteze către alte unităţi de învăţământ existente în zonă.

„În mod evident, ordinul nu afectează unităţile de învăţământ cu un număr mare de clase pe nivel, întrucât este greu de crezut că, din 4 sau 5 clase terminale care se prezintă la bacalaureat, niciun elev nu promovează examenul“, au subliniat reprezentanţii ISJ Iaşi.

Comentarii