Licitaţii pentru modernizarea unor şcoli

marți, 31 august 2021, 01:50
1 MIN
 Licitaţii pentru modernizarea unor şcoli

Primăria comunei Alexandru Ioan Cuza a alocat 2,72 de milioane de lei pentru modernizarea clădirii şcolii gimnaziale din satul Şcheia. Este vorba de două corpuri de clădire, ambele cu un singur nivel, cu o suprafaţă utilă totală de 750 mp. Ofertele sunt aşteptate până pe 10 septembrie, iar durata contractului va fi de 14 luni.

Cei din comuna vecină Heleşteni par să fi fost mai gospodari. Licitaţia iniţiată la mijlocul lunii mai pentru contractul şi execuţia lucrărilor de proiectare şi reabilitare a Şcolii gimnaziale din satul reşedinţă s-a încheiat în doar trei luni.

Primăria locală a atribuit contractul firmei Cartezian Proiect, care a ofertat suma de 860 de mii de lei. Alte trei oferte au fost depuse. Societatea câştigătoare va trebui să finalizeze lucrările până la începutul anului şcolar 2022/2023. 

Comentarii