Lovitură de aproape 4 mil. euro în faţa Gării Nicolina. Proces cu acte din 1941. Beneficiara, nepoata unui fabricant de spirt

În timpul celui de-al doilea război mondial, Ioan Popovici era proprietarul fabricii de spirt şi acid carbonic din Nicolina, ca şi a unei suprafeţe importante de teren lângă aceasta. Întreaga sa avere a fost confiscată de regimul comunist în 1950. După mai bine de 40 de ani, nepoata fostei sale soţii şi moştenitoarea sa testamentară, ieşeanca Angela Maxin, a început demersurile de recuperare a averii. Bătălia s-a dat pe două fronturi, împotriva instituţiilor statului, dar şi a celorlalţi moştenitori ai industriaşului.

Terenul în litigiu al Angelei Maxin se află între clădirea Fiscului şi Gara Internaţională

Maxin a avut câştig de cauză, iar până în 1994 obţinuse retrocedarea mai multor loturi de teren, în suprafaţă totală de 8,6 ha. Aproape imediat, ea a început să-l vândă. O suprafaţă de 7.000 mp a fost cumpărată de Direcţia Vamală, pentru construirea sediului său de lângă gara Internaţională. Încă un hectar a fost vândut Poştei. Alte terenuri au fost revendicate ulterior de Maxin tot în zona Nicolina. Printre ele, chiar fosta fabrică şi terenul aferent acesteia, din apropierea actualului Spital de Recuperare.

O cerere de revendicare a fost depusă de Maxin la Primărie în 2001, imediat după apariţia Legii 10, referitoare la imobilele naţionalizate. Cererea viza curtea de un hectar a fabricii şi alte 10 ha din fabrica propriu-zisă. Cândva, pe acestea se aflau 12 corpuri de clădire în suprafaţă totală de aproape 2.000 mp, inclusiv o fabrică de sifoane, grajduri şi o ţesătorie. În fapt, nu se mai punea problema unei retrocedări în natură. Clădirile fuseseră demolate de mult, iar pe terenul fabricii fuseseră construite blocuri. Ar mai fi putut fi găsite cel mult mici parcele disponibile, printre blocuri. Ca urmare, municipalitatea a propus, în 2009, acordarea de despăgubiri.

Cinci ani în care actele au stat pe loc

Dosarul a fost avansat după doi ani Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. S-a întors însă aproape imediat la Iaşi, pentru completare cu diverse acte. Actele au fost depuse imediat, dar dosarul a rămas la Prefectură, neatins, timp de aproape trei ani. Abia la insistenţele petentei, a plecat iar la Bucureşti. Conform legii, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) avea la dispoziţie cinci ani pentru analizarea dosarului şi stabilirea desăgubirilor. Timpul a trecut însă fără ca de la Bucureşti să mai vină vreun semn. În această situaţie, Maxin Angela şi alţi urmaşi ai lui Popovici s-au adresat instanţei, cerând obligarea CNCI la soluţionarea cazului.

În faţa instanţei, reprezentanţii CNCI au precizat că analizează dosarele în ordinea primirii, iar celui al moştenitorilor lui Popovici nu i-a venit pur şi simplu rândul. În plus, dispoziţia din 2009 a primarului privind acordarea de despăgubiri fusese contestată în instanţă de alţi moştenitori. Deşi contestaţia fusese respinsă, hotărârea Tribunalului ieşean năştea noi probleme. Nu reieşea clar că terenul nu putea fi restituit în natură, situaţie în care CNCI ar fi fost absolvită de responsabilităţi. Ar fi fost necesară o expertiză care să stabilească ce terenuri ale fostei fabrici erau acum ocupate de clădiri şi care mai erau libere. Din documentele existente la dosarul primit de CNCI nu reieşea clar dacă Popovici fusese unicul acţionar al fabricii sau mai erau şi alţii, ceea ce ar fi redus corespunzător cuantumul despăgubirilor. Reprezentanţii CNCI aveau dubii şi cu privire la suprafeţele deja retrocedate, punând problema posibilităţii unei duble despăgubiri.

Acte din 1941 la dosar

Argumentele CNCI au fost respinse pe rând de judecători. Aceştia au arătat că sentinţa pronunţată în 2010 stabilea calitatea de moştenitor a Angelei Maxin, care nu mai putea fi contestată. Rămânea deschisă discuţia cu privire la întinderea drepturilor de moştenire. În 1941, Popovici apărea în actele fabricii ca „proprietar”, termen tradus de judecători ca însemnând acţionar majoritar. Un proces-verbal al unei adunări generale a acţionarilor menţiona că Popovici, alături de alţi acţionari prezenţi, deţineau „peste 75%” din acţiuni.

Diversele achiziţii de acţiuni făcute de Popovici i-au făcut pe judecători să aprecieze că acesta era probabil deţinătorul a minim 92% din titlurile fabricii. Magistraţii Tribunalului au analizat foaie cu foaie şi toate actele referitoare la proprietăţile imobiliare ale fabricii de spirt. În cele din urmă, ei au dispus acordarea unor despăgubiri de 92% din valoarea calculată pentru cele 10 ha de teren ce aparţinuseră fabricii şi a clădirilor aferente ei ca şi a 100% din valoarea altor 6 ha de teren ce fuseseră confiscate de la Popovici. În total, 3,75 milioane euro. Sentinţa Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.