Mai mult de jumătate din mașinile oprite la control de Poliţie şi RAR la Tg. Frumos aveau defecțiuni

joi, 21 noiembrie 2019, 22:26
1 MIN
 Mai mult de jumătate din mașinile oprite la control de Poliţie şi RAR la Tg. Frumos aveau defecțiuni

Din 44 de autovehicule oprite la Târgu Frumos de către poliţişti şi inspectori RAR, şoferii a 26 dintre ele au fost sancţionaţi. Acţiunea celor două instituţii a avut loc pe 19 noiembrie.

 “În cadrul acţiunii au fost controlate 44 de autovehicule şi au fost legitimate 56 de persoane. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale în cuantum de 8.720 lei, dintre care nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice şi 16 pentru alte abateri. Spre exemplu, un bărbat de 38 de ani din judeţul Botoşani, a fost sancţionat deoarece a condus un auto pe DE 583, în comuna Strunga, având lumini de altă culoare şi intensitate decât cele prevăzute de lege şi prezentând defecţiuni la sistemul de iluminare. În acest caz s-a dispus retragerea certificatului de înmatriculare”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Comentarii