Miei gonflabili şi deodorante de încăpere cu aromă de miel, pentru păturile defavorizate

vineri, 19 aprilie 2019, 20:59
2 MIN

* Nu toţi românii îndrăgesc carnea de miel, ba pe motiv că are un miros specific, ba din cauză că mieii sunt prea drăgălaşi ca să fie tăiaţi şi mâncaţi, dar aproape toţi vor să aibă pe masa festivă de Paşti preparate pe bază de miel, fiindcă aşa cere tradiţia şi, mai mult, dacă nu faci miros de miel în bloc simt vecinii şi se mai interpretează că nu-ţi permiţi, că una sau alta. Pentru cei care refuză să mănânce miel, dar doresc să facă impresie, există variante alternative:

* Mielul din pluş. Imită perfect un miel adevărat, chiar seamănă cu unul împăiat, dar e sintetic, fabricat în China (pe ambalaj scrie "Meil"), şi merge cu două baterii de 1,5 V. Are în botic un senzor de mişcare şi, când se apropie careva, vreun vecin curios, face "Be-he-heee!" şi zburdă niţel; dacă vecinul curios se apropie prea mult, ledurile roşii din ochi încep să lumineze, iar mielul începe să mârâie. Varianta de lux are cinci melodii.

* Mielul gonflabil. Nu imită la fel de bine un miel adevărat, fiind din materialul din care se fac colacii şi vestele de salvare, dar dacă e împăturit cum trebuie încape şi într-un buzunar, putând fi umflat oricând e nevoie, cu pompa sau chiar cu gura. După Paşti, mielul gonflabil se pune la loc în sertar, pentru a fi refolosit, cu condiţia ca mesenii să nu bage furculiţa în el. La vară se poate lua şi la mare, la piscină, că pluteşte bine.

* Drobul gonflabil şi friptura de miel gonflabilă. Pentru cei care nu vor mielul gonflabil, ci doar produsele finite. Din acelaşi material ca animalul de mai sus, prezintă marele avantaj că ocupă şi mai puţin loc. Pe lângă ele, firma producătoare oferă şi cozonacul gonflabil, pasca gonflabilă şi damigeana gonflabilă, ideale pentru a păcăli vecinii care mai trag cu ochiul pe geam, dar care nu trebuie scăpate din mână în timpul umflării, fiindcă zboară prin cameră.

* Deodorantul de încăpere cu aromă de miel. Fabricantul declară că a avut în vedere românii care nu-şi permit miel, dar vor să simtă în casă, de Paşti, miros de friptură şi borş. Ideea a venit după ce, de Crăciun, deodorantele cu miros de brad şi cu aromă de purcel, puse în vânzare de aceeaşi firmă, s-au bucurat de mare succes.

Comentarii