Nababul piețelor din Iași: 9.000 de euro pe lună. Mai mult decât Johannis

joi, 24 februarie 2022, 03:02
3 MIN
 Nababul piețelor din Iași: 9.000 de euro pe lună. Mai mult decât Johannis

Cel mai bine plătit şef din administraţia locală conduce cea mai slabă societate a Primăriei. Alocarea din acest an pentru venitul directorului Ecopiaţa ajunge la o medie lunară de aproape 9.000 euro pe lună. Directorul Cristian Stărică spune că acesta este un venit brut, iar netul ajunge la 55%, echivalentul a aproape 5.000 euro/lună. Indemnizaţia lui Stărică este similară cu cea a lui Klaus Iohannis. Iohannis conduce o ţară, iar Stărică un bazar, târgul de cherestea, talciocul şi câteva pieţe agroalimentare. Pieţe care se află într-o stare deplorabilă, fără o minimă investiţie în ultimii aniîn CUG se vând produse pe trotuare, Dacia a fost închisă, Păcurari funcţionează pe avarie, iar Nicolina şi Alexandru cel Bun par invadate mai degrabă de samsari decât de producători. Singurul eveniment „de marcă” organizat în ultimii ani de către Ecopiaţa a fost introducerea plăţii cu cardul în piaţa ACB, plată care, acum, nu mai este disponibilă. Cu toate acestea, Stărică şi-ar fi îndeplinit „indicatorii de performanţă” pe anul 2021 cu peste 120%: acest lucru îi permite să-şi dubleze venitul.

Atât de performant a fost directorul Ecopiaţa în 2021 încât a reuşit abia în luna noiembrie să aibă aprobat un buget anual. În 2022, alocarea pentru venitul directorului este în valoare totală de 523.200 lei, respectiv o medie lunară de 43.600 lei (circa 9.000 euro). Anul trecut, alocarea era stabilită la 389.600 lei, iar acum doi ani la 322.800 lei. Astfel, în valoare absolută, creşterea este de 34% faţă de 2021 şi de 62% faţă de 2020. Alocarea din 2022 pentru venitul directorului reprezintă aproape 20% din totalul cheltuielilor cu salariile, Ecopiaţa având un număr de 70 de angajaţi.

Cum este posibilă dublarea venitului

Venitul directorului cuprinde două indemnizaţii: una fixă şi celalaltă variabilă. Indemnizaţia fixă anuală are o valoare de 261.600 lei, iar cea variabilă este de maximum 12 indemnizaţii lunare, ceea ce înseamnă practic o dublare a venitului. „Sumele din buget sunt brute. Netul este de aproximativ 55%. Pentru cota variabilă în buget este trecută suma maximă. Gradul de realizare a indicatorilor şi numărul de indemnizaţii aferent cotei variabile sunt stabilite în urma bilanţului contabil aferent anului 2021 (în luna mai). Suma care nu este cheltuită se redistribuie la rectificarea bugetară”, a comentat ieri Cristi Stărică, care se află la conducerea Ecopiaţa încă de la înfiinţarea societăţii (2010). Chiar dacă el va încasa doar 55% „în mână”, aşa cum sigur apreciază, şeful Ecopiaţa rămâne în continuare cu o indemnizaţie la care alte persoane nici nu îndrăznesc să viseze: circa 5.000 euro/lună. Tot Stărică spune că abia în luna mai 2022 se va putea calcula componenta variabilă a venitului său, dar un indiciu în acest sens avem chiar în proiectul de buget al Ecopiaţa.

Piața Nicolina

Citește și: O anomalie cum nu s-a mai văzut. Investiţiile din pieţele ieşene au reprezentat 20% din salariul directorului

„Potrivit datelor preliminare furnizate de societate, în anul 2021 aceşti indicatori (de performanţă, n.r.) au fost îndepliniţi într-o proporţie de peste 120% atât de director, cât şi de consiliul de administraţie”, se precizează în proiectul care va fi supus aprobării plenului Consiliului Local (CL) în şedinţa din 28 februarie. „Sunt date preliminare, care pot suporta modificări până la definitivarea situaţiilor financiare aferente anului 2021 şi întocmirea bilanţului”, a fost replica şefului Ecopiaţa”. O îndeplinire a indicatorilor cu peste 120% îi permite lui Stărică să ridice de la casiera instituţiei echivalentul a 12 indemnizaţii lunare. Şeful Ecopiaţa a refuzat ieri să spună care sunt aceşti indicatori sau să exprime un punct de vedere privind starea actuală a pieţelor.

Primăria voia desfiinţarea societăţii

Anul trecut, bugetul Ecopiaţa a fost aprobat abia în luna noiembrie: anterior, în mai, a fost respins în unanimitate de către plenul CL: venitul mare al directorului şi lipsa investiţiilor au fost principalele motive. În a doua parte a anului trecut, şefii Primăriei au vorbit inclusiv despre desfiinţarea societăţii: în primăvara acestui an va expira actualul contract de delegare prin intermediul căruia Ecopiaţa administrează pieţele agroalimentare. Totuşi, recent, primarul Mihai Chirica afirma că acest contract trebuie continuat. „Eu cred că acel contract trebuie continuat, dar pe nişte principii foarte clare, nu trebuie să rămână ca o formă de asistenţă socială”, declara primarul, la sfârşitul lunii ianuarie, întrebat fiind de situaţia Ecopiaţa. În acelaşi timp, primarul spunea că, dacă societatea nu vine cu un program de investiţii coerent, conducerea Ecopiaţa va fi dizolvată. Răspunsul societăţii?

În 2022, propune un buget de investiţii de 350.000 lei: 200.000 lei pentru achiziţia a 20 de vitrine frigorifice (pentru sectoarele de lactate) şi 150.000 lei pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate aferent modernizării Pieţei Alexandru cel Bun. Investiţiile propuse reprezintă 66% din alocarea din buget pentru venitul directorului Cristi Stărică.

 Cum arată piața din Oradea:

Comentarii