Noi și noi șantiere: După Lăpuşneanu – Piaţa Unirii, urmează Cinema Tineretului, Turnul Bragadiru şi Cinema Republica

joi, 07 august 2014, 01:57
3 MIN
 Noi și noi șantiere: După Lăpuşneanu – Piaţa Unirii, urmează Cinema Tineretului, Turnul Bragadiru şi Cinema Republica

Lucrările pe strada Lăpuşeanu şi în Piaţa Unirii vor începe până la sfârşitul lunii. Conducerea Primăriei a semnat ieri contractul de lucrări cu firma Conest, care se va ocupa în următoarele 13 luni de lucrări. Constructorul a făcut ieri o prezentare a proiectului pe strada Alexandru Lăpuşneanu, în faţa a zeci de persoane, directori şi angajaţi din cadrul Primăriei, consilieri, precum şi simpli ieşeni aflaţi în trecere. Anticarul Dumitru Grumăzescu a ridicat problema spaţiilor verzi care ar trebui mai bine valorificate pe bulevardul Lăpuşneanu, mai ales în faţa fostului sediu de la Romtelecom.

„Noi reabilităm doar carosabilul şi acolo unde avem loc şi putem pune jardiniere şi verdeaţă reabilităm. Va fi încă 500 mp de spaţiu verde în toată zona din proiect. Aici este vorba de un carosabil pe care lumea trebuie să vină la plimbare, să stea la bănci, să facă evenimente. Nu pu­nem pe mijlocul de stradă iarbă“, a justificat primarul Gheorghe Nichita.

Edilul a mai anunţat ieri că Primăria are în vedere reabilitarea cinematografelor Republica şi Tineretului, precum şi a Turnului Braga­diru, care sunt foarte degradate. „Avem în vedere ca pe bugetul 2014-2020 să găsim un parteneriat pentru a putea reabilita şi Cinema Tineretului şi Turnul Bragadiru şi Cinema Republica. Să sperăm că aceste cinematografe vor fi date către municipalitate şi să accesăm fonduri pentru a putea să le reabilităm“, a mai spus Ni­chita. Conform acestuia, toate clădirile din zona Piaţa Unirii – Lăpuşeanu vor avea fa­ţade reabilitate în condiţiile în care şi Palatul Braunstein va fi propus spre finan­ţare europeană, iar blocurile din Piaţa Uni­rii sunt incluse în proiecte de reabilitare termică cu bani europeni. 

Se reface şi pasajul din Piaţa Unirii

Proiectul contractat ieri cuprinde lucrări pe trei obiective principale: strada Alexan­dru Lăpuşneanu, jumătate din Piaţa Unirii şi pasajul pietonal din Piaţa Unirii. La acestea se adaugă mobilier urban schimbat, noi corpuri de iluminat, fântâni arte­ziene, un infochioşc şi noi chioşcuri de anticariat, toate în concordanţă cu caracterul istoric al zonei. Pe strada Lăpuş­neanu, constructorii urmează să desfacă toată suprafaţa şi să o modernizeze cu plăci de granit dintr-un capăt în altul, nemaifiind prevăzute trotuare. Suprafaţa totală a străzilor şi aleilor modernizate este de 12.000 de mp.

Lucrările din Piaţa Unirii vor avea loc pe porţiunea cuprinsă între treptele de la Hotel Unirea până pe bulevardul Independenţei, esplanada urmând să fie modernizată cu mozaicuri. Pasajul pietonal va fi reabilitat cu plăci din traver­tin la exterior, şi cu granit, la interior, iar toaleta publică va fi, la fel, modernizată. Accesul în pasaj urmează să fie mult mai facil pentru persoanele cu dizabilităţi, datorită dotărilor cu două lifturi la intrările dinspre Piaţa Unirii şi Librăria Junimea, precum şi o platformă elevatoare, pentru cel de-al treilea acces.

Primarul Nichita a precizat ieri că proiectul a fost gândit ca o prelungire a axei culturale prin care s-a reabilitat bulevardul Ştefan cel Mare, precum şi zona străzii Muzicescu şi Copou şi zona din jurul complexului Palas. Primăria a mai anunţat că graficul de lucrări va fi prezentat în cursul săptămânii viitoare, iar şantierul va fi deschis până la sfârşitul acestei luni. Lucrările fac parte dintr-un proiect european în valoare de 13,5 mi­lioane lei.

Comentarii