Nu găsiți în farmacii medicamentele de care aveți nevoie? Sunați la acest număr!

joi, 25 august 2016, 01:58
1 MIN
 Nu găsiți în farmacii medicamentele de care aveți nevoie? Sunați la acest număr!

Alianţa Pacienţilor Cronici: „Dorim extinderea acestui serviciu, astfel încât să preluăm şi alte sesizări ale pacienţilor privind birocraţia sistemului medical“.

Pacienţii care nu găsesc medicamentele de care au nevoie în farmacii pot semnala lipsa acestora printr-un serviciu de Call Center, lansat după o iniţiativă a Alianţei Pacienţilor Cronici din România (APCR).

Prin intermediul acestuia, pacien­ţii anunţă lipsa unor medicamente de pe piaţă, urmând să beneficieze de ajutor pentru achiziţionarea acestora, care de cele mai multe ori sunt vitale. Numărul la care aceştia pot semnala lipsurile este 0310.80.80.90, unde vor expune problema reprezentanţilor asociaţiei.

„APCR va prelua aceste apeluri, va contacta distribuitorii sau producătorii şi se va monitoriza remedierea acestor situaţii. Dorim extinderea acestui serviciu, astfel încât să preluăm şi alte sesizări ale pa­cienţilor privind birocraţia sistemului medical“, au precizat reprezentanţii alianţei.

În cazul în care criza este una a­cută, aceştia, în timp, vor putea să de­pu­nă şi plângeri împotriva Ministerului Sănătăţii.

Comentarii