O femeie a ajuns la Urgenţe afectată psihic de ultimele decese de la UMF

vineri, 21 august 2015, 01:57
2 MIN
 O femeie a ajuns la Urgenţe afectată psihic de ultimele decese de la UMF

Femeia, o ieşeancă de rând, nu i-a cunoscut pe niciunul din cei trei medici renumiţi decedaţi.

Dispariţia celor trei profesori ai Universităţii de Me­dicină şi Farmacie „Gr.T. Po­pa“, medici ai Spitalului „Sfân­tul Spiridon“, a întristat nu doar comunitatea acade­mică şi me­dicală din Iaşi, ci şi oamenii de rând, necăjiţi de faptul că prin moartea acestora nu mai are cine îngriji pa­cienţii.

Ieri, de pildă, în Uni­tatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sf. Spi­ridon“ a ajuns o ie­şeancă vi­zibil afectată de dispariţia renumiţilor medici, care s-a plâns urgentiştilor că-i este frică de faptul că nu vor mai exista specialişti în spitale care să o poată îngriji. „Pacienta în vârstă de 60 de ani a ajuns în această dimineaţă în UPU întrucât în cursul nopţii i s-a făcut rău pentru că au murit atâţia profesori de medicină şi pe ea cine o va mai trata. I-am răspuns că noi“, a arătat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD.

În ultima săp­tămână, trei profesori ai UMF, specialişti renumiţi în medicină internă, chirurgie şi cardiologie s-au stins din viaţă. Potrivit celor care i-au cunoscut, prof. dr. Georgeta Datcu, prof. dr. Constantin Pleşa şi prof. dr. Mihail-Dan Datcu au reprezentat piloni ai şcolii medicale ieşene.

Azi, de la ora 10, la Cimitirul „Eternitatea“ este condus pe ultimul drum prof. dr. Mihail-Dan Datcu, fostul şef al Clinicii de Cardiologie de la Spitalul „Sf. Spiridon“.

Comentarii