Tinereţea multor noi aleşi locali ieşeni pare a fi un dezavantaj. Comportaţi-vă cu maturitate politică, dlor consilieri! Ieri aţi demonstrat exact contrariul

O generaţie de afafici politici la cârma Iașului? Tocmai au picat un prim test de maturitate

sâmbătă, 30 iulie 2016, 02:02
3 MIN
 O generaţie de afafici politici la cârma Iașului? Tocmai au picat un prim test de maturitate

Noii consilierii locali aleşi luna trecută par să fi picat examenul de maturitate politică în faţa ieşenilor, la nici două luni după ce le-au primit voturile. Într-o problemă vitală pentru Iaşi – modernizarea transportului public – puterea şi opoziţia din Consiliul Local au părut mai interesate să-şi îmbunătăţească facil imaginea, prin atacarea puerilă a adversarilor, decât prin prezentarea de soluţii reale.

De o parte, PSD şi aliaţii au refuzat orice dezbatere a modalităţii de finanţare a cumpărării de autobuze noi, şi chiar au fugit ieri copilăreşte de şedinţa extraordinară convocată de liberali. De partea cealaltă, liberalii au propus organizarea unui referendum local, la care însă ieşenii ar fi trebuit să răspundă la o întrebarea hilară, cu răspuns inclus: „Sunteţi de acord ca transportul public să fie modernizat prin fonduri europene în detrimentul contractării unui credit de 15 milioane euro?“.

Oricum, nici varianta creditului BERD, susţinută de PSD, nici cea a fondurilor UE, susţinută de PNL, nu asigură decât parţial modernizarea parcului RATP. Deşi suntem chiar după campania electorală, când toţi trebuiau să aibă planurile la punct şi virgulă, vedem că nici liberalii, nici social-democraţii nu au prezentat până acum o soluţie definitivă pentru cea mai dureroasă problemă a ieşenilor: parcul RATP.

 

Cei 9 consilieri ai opoziţiei au convocat ieri o şedinţă extraordinară a CL, cerând aprobarea pentru organizarea pe 1 septembrie a unui referendum local. În cadrul acestuia, ieşenii urmau să răspundă prin „da“ sau „nu“ la întrebarea „Sunteţi de acord ca transportul public de călători din Municipiul Iaşi să fie modernizat prin fonduri europene în detrimentul contractării unui credit de 15 milioane euro de către Primăria Municipiului Iaşi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare?“.

Şedinţa a fost programată la 10.00, oră la care era anunţată celebrarea Zilei Imnului în faţa Prefecturii. Liberalii au început să se adune în faţa Primăriei cu câteva minute înainte de ora 10.00. Pe când liberalii se adunau la Palatul Roznovanu, primarul Mihai Chirica tocmai ieşea din clădire, pentru a se îndrepta spre Casa Pătrată. Primarul avea să fie singurul reprezentant al PSD care a lipsit motivat de la şedinţa în plen a CL, Chirica aflându-se de altfel în concediu.

Aleşii: în slujba cetăţeanului, cum spune legea, sau a partidului, cum spune şeful?

La ora 10, în Sala Mare a Primăriei s-au adunat doar consilierii liberali, consilierul independent Andrei Postolache, secretarul CL Denisa Ionaşcu şi câţiva directori din cadrul Primăriei. Niciunul din consilierii locali PSD, ALDE sau PMP nu a venit la şedinţă. Social-democraţii anunţaseră de altfel cu o zi înainte că vor boicota acţiunea iniţiată de liberali. Aceasta, deşi Statutul aleşilor locali precizează că după alegere consilierul local se află în slujba cetăţeanului, nu a partidului. Totodată, conform legii, „consilierii locali nu pot lipsi de la lucrările consiliului sau ale comisiilor de specialitate din care fac parte“. Legea nu recunoaşte boicotul politic ca pe un motiv valabil de absenţă. Chiulul consilierilor locali ai PSD, ALDE şi PMP nu va avea însă niciun fel de repercusiuni asupra acestora. Pentru a-şi primi indemnizaţiile, consilierii sunt obligaţi să participe doar la şedinţele ordinare ale consiliului şi comisiilor de specialitate, nu şi la cele extraordinare.

Lucrările şedinţei au fost deschise de secretarul CL, care a precizat din prima frază că nu există cvorumul minim necesar pentru ca şedinţa să fie organizată legal. Ionaşcu a adăugat că primarul, viceprimarii şi consilierii PSD „absentează motivat“. Dacă însă primarul participa la o acţiune oficială, viceprimarul Gabriel Harabagiu se afla chiar pe hol, în faţa uşii Sălii Mari. La întrebarea consilierului PNL Eduard Boz care sunt motivele concrete ale absenţei membrilor PSD, răspunsul secretarului CL a fost cel puţin ciudat. „Toate absenţele sunt legale. Parte lipsesc din motive personale, parte din motive politice, pe care le cunoaşteţi“, a spus Ionaşcu. La replica lui Boz că „absenţa politică“ nu reprezintă o motivaţie legală, şi la protestele altor liberali pe această temă, Ionaşcu a adăugat că absenţa consilierilor este motivată de participarea acestora la celebrarea Zilei Imnului. Reporterii „Ziarului de Iaşi“ nu au văzut însă pe niciunul dintre consilierii locali PSD, ALDE sau PMP la manifestările din faţa Prefecturii. 

Referendumul nu va avea loc niciodată?

„Nu vom renunţa la această bătălie. Întreaga campanie a PSD s-a bazat pe ideea că ieşenii vor fi consultaţi. Noi, consilierii PNL, vom face o campanie de consultare publică. Le spunem celor care nu s-au prezentat azi «Ruşine să le fie»“, a spus Boz. Acesta a cerut ca la viitoarea şedinţă ordinară a CL, propunerea de organizare a unui referendum local să fie pusă pe ordinea de zi.

„După cum desigur ştiţi (Boz este avocat, n.r.), ordinea de zi este propusă de primar. Suplimentarea ei poate fi cerută în plen şi va fi supusă votului. Ştiţi asta, dar am vrut să vă răspund“, a replicat Ionaşcu. Precizările secretarului CL înseamnă practic că organizarea referendumului local nu va fi discutată niciodată în plen, decât dacă primarul şi PSD sunt de acord.

 

 

Comentarii