O gură de oxigen pentru aeroport: ajutor de la Guvern

Regia ar putea să primească şi în acest an ajutor de stat în context pandemic, alături de alte câteva aeroporturi din ţară.

joi, 21 octombrie 2021, 01:50
1 MIN
 O gură de oxigen pentru aeroport: ajutor de la Guvern

La fel ca anul trecut, Aeroportul Iaşi este din nou pe lista aerogărilor care ar putea să primească un ajutor de stat pe fondul problemelor provocate de pandemie. Intrată în acest an cu un buget pe minus adoptat de Consiliul Judeţean, regia ar putea să încheie 2021 cu un profit minim, aşa cum s-a întâmplat la sfârşitul anului trecut. Deşi cifrele de trafic sunt mai mari decât cele înregistrate în primele nouă luni ale anului trecut, veniturile aerogării nu reuşesc să acopere cheltuielile. 

Dacă în 2020 la Iaşi au ajuns aproape 6 milioane de lei (din 22 de milioane aprobate pentru cinci aeroporturi regionale), anul acesta ar fi vorba de 6,5 milioane după cum am aflat de la directorul aerogării. Romeo Vatră ne-a explicat că este aceeaşi procedură ca anul trecut, dar că perioada va fi mai lungă, incluzând primul semestru din 2022. Altfel spus, dacă Comisia Europeană va fi de acord, în bugetul regiei vor intra până la sfârşitul anului 3,5 milioane de lei, suficient cât să aducă balanţa venituri-cheltuieli pe plus.

Un memorandum întocmit de Asociaţia Aeroporturilor din România şi depus la Palatul Victoria menţionează mai multe aeroporturi regionale decât anul trecut (când au fost vizate doar cinci) şi, de asemenea, o sumă consistent mai mare, de aproximativ 60 de milioane de lei. De data aceasta, printre aerogările cu trafic anual de peste 200 de mii de pasageri se află şi aeroporturile din Bacău şi Suceava.

Comentarii