O incredibilă poveste despre dârzenie şi voinţă. Tenismen campion din Iași ajuns în scaun cu rotile, acum antreprenor de succes

Cu Andrei m-am întâlnit la o terasă din centrul Iaşului – unul dintre puţinele locuri în care are acces cu scaunul mobil. Era însoţit de asistentul său, Robert, cel care îl ajută să se îmbrace, să treacă obstacolele într-un oraş care nu pare foarte atent cu persoanele care nu se pot deplasa decât în scaun cu rotile, cel care îi oferă ceaşca de cafea, cu pai, ca să poată sorbi. Cu alură şi mentalitate de sportiv, optimist, şi fără acreala pe care ar fi fost îndreptăţit s-o aibă, după necazurile prin care a trecut, fondatorul Squeeze IT a explicat:

“În urmă cu aproximativ 11 ani am avut un accident de sport. Eram sportiv de performanţă, am jucat tenis de câmp opt ani, am fost campion naţional, am câştigat multe trofee. Din păcate, a venit criza din 2008, părinţii nu au mai putut să mă susţină financiar şi a trebuit să mă refugiez în alt sport. M-am apucat de gimnastică acrobatică şi de stand-up comedy. La un spectacol de gimnastică acrobatică, la ultima mişcare, când am intrat în rostogolire, capul l-am dus prea în piept şi a pocnit coloana. Antrenorul m-a ridicat, m-a zguduit, ceea ce nu ar fi trebuit să facă, doctorii m-au operat greşit, mi-au pus nişte plăcuţe refolosite, mi-au prins esofagul între plăcuţe. Nu am mai putut mânca, ei au zis că e ok, până mi s-a umflat gâtul de la infecţie”.

Trei luni mai târziu, Andrei ajungea din nou pe masa de operaţie, de data aceasta într-un spital din Germania. “Nemţii m-au salvat, dar mi-au spus şi că nu ar fi trebuit să fiu mişcat după accident şi că, dacă eram operat în primele 12 ore, ar fi trebuit să fie ok, să merg, să mă mişc. Eu am fost operat după 5 zile. După operaţie, când m-am întors acasă, am dat Bac-ul. Nu m-am înscris la facultate, dar mi-am continuat studiile, eu personal. Am făcut şi un curs la o academie de business şi, relativ recent, am aflat de la un prieten de faptul că noi, persoanele cu dizabilităţi, dacă ne facem o firmă putem să o transformăm în unitate protejată”.

Între timp, în demersurile sale i s-a alăturat şi Silvia, actuala logodnică: “Postasem un anunţ pe grupul de Facebook «Eşti din Iaşi dacă…» în perioada când căutam un asistent, iar ea a văzut anunţul. Şi mi-a scris. Nu pentru a-mi fi asistentă, ci pentru că i-a plăcut de mine. Ea atunci era în Italia şi, după aproximativ jumătate de an de discuţii telefonice şi prin mesaje, ne-am întâlnit. De atunci suntem împreună, de vreo patru ani”.

Pentru că mâinile, care altă dată ţineau racheta de tenis, azi se încăpăţânează să ţină degetele strânse, Andrei scrie cu ajutorul unor ochelari speciali. Scrie aşa mesajele către iubită, sau pe cele publicitare, mesajele postate pe reţele de socializare şi cele la care răspunde la invitaţii de networking. Pentru că, atât cât infrastructura din oraş îi permite, tânărul antreprenor e dornic să cunoască noi oameni, să discute, să înveţe, să ajute şi să lucreze.

“Firma am deschis-o relativ recent, de trei-patru luni, şi merge surprinzător de bine. Dar asta şi pentru că am reuşit să ajung la nişte întâlniri de networking, să cunosc nişte oameni care chiar m-au ajutat. Încercam prin toate mijloacele să ne facem simţită prezenţa. Pentru că e foarte uşor pentru o firmă mare să-i zică «DA» unei unităţi protejate care oferă doar servicii de intermediere şi care îi vinde laptopuri, papetărie. Dar tocmai de asta e lupta cu acele unităţi protejate care, de fapt, nu folosesc munca persoanelor cu dizabilităţi. Şi tocmai de asta îi apreciez atât de mult pe clienţii care chiar vor să ajute. Pentru că rolul unei unităţi protejate sau al unei întreprinderi sociale este de a angaja persoane cu dizabilităţi, defavorizate. Cam asta vrem şi noi. Eu zic «noi», dar sunt singur acum. Spun «noi» pentru că văd afacerea aceasta crescând”.

Unităţile protejate sunt entităţi ale economiei sociale cunoscute la nivel european sub denumirea de întreprinderi sociale pentru integrarea în muncă (Work Integration Social Entreprises WISE) sau întreprinderi de inserţie profesională. În Romania, acest tip de întreprindere este definit prin legislaţia pentru persoanele cu handicap, respectiv prin legea 448/2006.

• Citeşte aici mai multe despre acest subiect:

Mai clar, explică Andrei Popa, “putem să ne adresăm companiilor cu peste 50 de angajaţi, care plătesc o taxă lunară la stat pentru neangajarea unui număr suficient de persoane cu dizabilităţi. Şi ele, în loc să plătească 100% din acea taxă către stat, pot redirecţiona 50% din acea taxă pentru achiziţionarea de servicii şi produse de la unităţi protejate. Dar aceste produse sau servicii trebuie să fie făcute parţial sau integral de persoane cu dizabilităţi. Eu m-am gândit să vin cu ceva diferit faţă de ceea ce fac cele mai multe unităţi protejate, că de obicei ele vând produse de curăţenie, pe care ei le fac, halate sau materiale de protecţia muncii, mai sunt unităţi protejate care cumpără cafea verde, o prăjesc şi o vând. În Iaşi nu ştiu dacă sunt zece astfel de unităţi protejate, dar ştiu că în ţară sunt 350, din care aproximativ 62 oferă servicii ilegale. Adică firmele astea intermediază. Dar noi nu avem voie decât să producem sau să ne punem amprenta în acele produse, nu să o facem pe-a intermediarii”.

Chiar dacă mâinile nu-l ajută la lucru, chiar dacă picioarele nu-l susţin să se deplaseze, campionul antreprenor şi-a dat seama că mintea îl poate ajuta să aibă propria afacere. Misavan, Lear, Iaşi Delivery sunt câţiva dintre clienţii care deja i-au solicitat serviciile de publicitate. De la Cuptorul Moldovencei aşteaptă răspuns, iar organizatorii Esports tocmai i-au confirmat colaborarea pentru campionatul mondial de jocuri electronice care va avea loc în Iaşi la sfârşitul lunii august: “Acum, de curând, am primit undă vedere de la organizatorii campionatului mondial de Esports şi o să-i promovăm şi pe ei. Zona VIP, unde vor sta persoanele cu dizabilităţi, va fi branduită de agenţia noastră. Suntem în discuţii cu Conest, am discutat cu Cuptorul Moldovencei, aşteptăm răspuns. Susţinem o asociaţie, Asociaţia Pastel, cu promovare gratuită, pentru că ei strâng fonduri pentru proiecte şi cauze. Au avut un proiect, Pedale Salvatoare, prin care au oferit 20 de scaune cu rotile electrice pentru persoane cu dizabilităţi, iar acum oferă îmbrăcăminte şi rechizite pentru copii din medii defavorizate. Poate în viitorul apropiat să fac un turneu de tenis pentru persoanele cu dizabilităţi”.

Ce oferă, mai exact, Squeeze IT? Publicitate, prin intermediul unor panouri electronice, montate în zona gării, panouri de a căror funcţionare se ocupă exclusiv Andrei. “Reţeaua de panouri e conectată la propriul soft. Cele patru displayuri sunt conectate la internet, toate sunt programabile de acasă, creăm conţinutul, videoclipul îl urcăm pe acele displayuri, avem grijă să funcţioneze cum trebuie, le programăm când să se închidă şi când să se deschidă. Asta e ce fac eu. M-am gândit la ceva ce puteam să fac, pentru că la mine fractura a fost la un nivel înalt, iniţial nu puteam decât să mişc uşor umerii. Acum pot să mişc braţele, dar nu pot să-mi folosesc degetele. Am nişte ochelari speciali, când mişc capul, se mişcă cursorul pe ecran. Încerc să fac cât de mult pot, cu ce pot. Dacă era ceva pe producţie, lucru manual, nu aş fi putut face. Dar asta e ceva ce pot gestiona eu de la distanţă, de oriunde, şi de pe telefon pot face asta”, spune Andrei, care abia aşteaptă momentul în care va putea angaja şi alte persoane cu dizabilităţi la Squeeze IT. “Ştiu că atunci când auzi Squeeze It te duce gândul la lămâie prima dată. Dar eu am vrut mai mult să exprim ideea de a stoarce tot ce e mai bun din business. «Squeeze your business to success», acesta e motto-ul”, mărturiseşte tânărul.

Nu se teme de concurenţa altor firme de publicitate de pe piaţă, pentru că nu concurează pe aceleaşi bugete, argumentează în continuare Andrei: „Chiar dacă ştiam că este Wink-ul sau alte firme din Iaşi care au creat un fel de monopol, am şansa de a veni cu ceva nou şi de a nu-i deranja pe ei, în sensul că eu folosesc o altă parte din bugetele clienţilor, nu bugetul care îi interesează pe ei”.

În acest moment, Andrei aşteaptă răspuns de la trei mari spitale din Iaşi (Spitalul Sf. Spiridon, IRO şi Spitalul de Neurochirurgie), pe care le-ar putea ajuta cu montarea unor panouri informative, “prin care noi să oferim informaţii pacienţilor, vizitatorilor, cum ar fi: ce acte ai nevoie pentru internare. Pentru că toate foile alea lipite pe pereţii spitalelor nimeni nu le citeşte, dar un display îţi atrage atenţia. Sau să ai informaţii la ce etaj este cabinetul X, sau medicul Y, programul de funcţionare, orele de vizită. Sau alte informaţii educaţionale”.

Dacă viaţa nu i-ar fi dat lămâi, devenea, aproape sigur, antrenor. Sau, spune el, ar fi urmat, la fel ca sora lui, aflată în prezent în Germania, Facultatea de Medicină. Aşa, chiar dacă nu a urmat cursurile unei facultăţi, a învăţat acasă. Şi a descoperit repede că îl pasionează investiţiile financiare. “Sunt pasionat de investiţii şi de trading. Investesc pe bursă, fac trading pe piaţa de capital, de curând a devenit profitabil. E ca o facultate asta, întâi înveţi câţiva ani, treci prin pierderi, eşecuri şi, la un moment dat, când începi să înţelegi cum funcţionează piaţa, începi să şi câştigi. Am şi minat criptomonede, produceam aproape doi Ethereum pe lună. Din păcate, educaţia mea financiară nu era aşa de bună la acel moment şi m-am lăsat influenţat de familie şi de prieteni care m-au sfătuit să vând, atunci când a început să scadă piaţa de criptomonede. Am vândut, am scos un mic profit, am scos banii investiţi şi asta a fost. Dar atunci mi-am propus să învăţ mai bine”.

O nouă operaţie nu i-ar putea reda în acest moment mobilitatea, însă antreprenorul Andrei Popa urmăreşte cu atenţie activitatea lui Elon Musk, şi speră în succesul proiectului Neuralink care şi-a propus să creeze o interfaţă creier-computer, implantabilă. Un chip implantat în creier ar putea da persoanelor cu dizabilităţi motrice posibilitatea de a controla maşinile cu gândul. Iar până atunci, campionul din scaun cu rotile îşi antrenează mintea.