O mascaradă de proces: condamnarea la 8 ani de închisoare a venit prea târziu. Inculpatul ceruse să fie judecat repede şi îşi recunoscuse faptele

Marius Stănescu a fost trimis în judecată în 2021, după o anchetă care durase şase ani. Ieşeanul din Grajduri, administrator al unei firme specializate în comerţul cu ridicata de carne, era acuzat de efecturea unor achiziţii fictive de la mai multe firme, în valoare totală de 26,1 milioane lei. Inspectorii fiscali evaluaseră un prejudiciu de 16,98 milioane lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit neplătit. Procurorii au stabilit însă un prejudiciu de doar 5,5 milioane lei.

Magistraţii Tribunalului nu s-au grăbit prea mult să înceapă judecata. Dosarul a fost întregistrat în martie 2021, dar abia în octombrie a avut loc o primă şedinţă. A fost dispusă amânarea dezbaterilor, ca inculpatul să-şi poată pregăti apărarea. În noiembrie, a fost dispusă o nouă amânare, ca inculpatul să aibă timp să studieze dosarul împreună cu apărătoarea desemnat din oficiu. La următorul termen de judecată, Stănescu a cerut o amânare pentru a-şi angaja totuşi un apărător. Solicitarea i-a fost aprobată, dar în ianuarie 2022, inculpatul era singur. Stănescu se gândise că oricum voia să-şi recunoască fapta aşa cum era prezentată în rechizitoriu, iar în aceste condiţii nu avea rost să mai cheltuiască bani şi pentru avocat. Dezbaterile nu au putut avea loc, întrucât apărătoarea din oficiu avea COVID şi se afla în izolare. În februarie, a fost rândul lui Stănescu să se îmbolnăvească, aşa că a fost dispusă o nouă amânare.

În martie 2022, chiar inculpatul a cerut să fie judecat repede. Era deja închis pentru o altă faptă, urmând să intre în discuţia comisiei de liberare după două luni. Dacă procesul se termina în două luni, pedepsele s-ar fi contopit şi rămânea în continuare după gratii. Nu mai trebuia să iasă din penitenciar şi ulterior să revină. „Instanţa aduce la cunoştinţa inculpatului că prezenta cauză nu poate fi finalizată într-un termen de două luni, având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile legale, termenul pentru redactarea şi pronunţarea hotărârii este de maxim 120 de zile, şi există şi o cale de atac, care poate fi exercitată sau nu, motiv pentru care nu se poate da o soluţie definitivă în două luni”, i-au explicat judecătorii. Oricum, dezbaterile s-au amânat iar. Stănescu pierduse numărul de telefon al avocatei din oficiu şi nu mai luase legătura cu ea de două luni. Avea timp încă o lună să-şi studieze dosarul la arhiva Tribunalului.

Nu a făcut-o, pentru că era în carantină din cauza COVID. În aprilie, a cerut un nou termen de arhivă, pentru a studia dosarul cu avocata. Trecuse deja un an de când dosarul ajunsese la Tribunal, dar încă nu fusese deschis.

În sfârşit, în luna mai s-a ajuns la judecarea propriu-zisă a dosarului. Stănescu a reiterat faptul că îşi recunoaşte fapta, deci poate fi judecat în procedură simplificată. S-a mai discutat pe marginea altui dosar în care acesta era inculpat, la Bihor, pentru aceeaşi faptă. S-a dispus iar amânarea, pentru depunerea de înscrisuri, printre care rechizitoriul emis în dosarul de pe rolul Tribunalului Bihor. La încă patru termene s-a discutat în ce măsură faptele din rechizitoriul întocmit la Bihor sunt aceleaşi sau nu, deci dacă nu cumva Stănescu urma să fie judecat din nou pentru acelaşi lucru. În octombrie, Stănescu a cerut acordarea unui nou termen, pentru a se pune în discuţie prescripţia răspunderii penale. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie tocmai avea pe rol mai multe cauze implicând decizia Curţii Constituţionale din mai, referitoare la prescripţie. Din nou, dezbaterile au fost amânate.

În noiembrie, avocata lui Stănescu a cerut direct constatarea prescripţiei. Reprezentantul Ministerului Public s-a opus: termenul era de 10 ani şi urma să se împlinească în mai 2023. Era încă timp pentru o condamnare. Instanţa a fost de acord şi a stabilit ca în decembrie să fie pronunţată sentinţa. În decembrie, judecătorii şi-au dat seama că nu au avut încă timp de deliberare. La fel în ianuarie, februarie şi martie. Sentinţa a fost pronunţată abia pe 5 aprilie 2023. La un an după ce Stănescu îşi recunoscuse fapta şi ceruse să fie judecat mai repede, Tribunalul îl condamna la 8 ani de detenţie.

Sentinţa era însă una formală. Când a fost în sfârşit pronunţată de magistraţii Tribunalului, era clar că Stănescu nu va mai putea fi condamnat definitiv. Sentinţa Tribunalului nu era definitivă, inculpatul având dreptul să o conteste. Oricât de rapide ar fi fost procedurile în faţa Curţii de Apel, tot nu era timp ca într-o lună să fie pronunţată sentinţa definitivă. Aşa s-a şi întâmplat.

Pe 4 mai anul trecut, când a avut loc primul termen de judecată a apelului, Stănescu a cerut direct amânarea. Primise citaţia vineri, 28 aprilie. Fusese weekend, apoi zilele libere de 1 şi 2 mai, deci nu avusese când să-şi angajeze un apărător. Oricum, nu mai era dispus acum să-şi recunoască fapta. Voia să demonstreze că ar merita o reducere a pedepsei. Procurorul de şedinţă s-a opus amânării dezbaterilor, dar a fost inutil. Instanţa a decis acordarea unui nou termen.

În iunie, meciul era deja jucat. Termenul de prescripţie se împlinise pe 12 mai. Totuşi, mingea a mai fost plimbată de-a latul terenului o vreme. La dosar fusese depusă o nouă cerere de amânare, de către avocatul lui Stănescu, fiind ataşată şi o adeverinţă medicală. Inculpatul insista să fie asistat de avocatul ales, care îi cunoştea cazul, aşa că dezbaterile s-au amânat. Judecătorii au acordat un termen generos, stabilind ca judecata să aibă loc la sfârşitul lui septembrie, după trei luni. Oricum, nu mai avea importanţă.

În septembrie, avocatul lui Stănescu a cerut constatarea prescripţiei. Clientul său nu mai ţinea neapărat să-şi demonstreze nevinovăţia. Oricum, dezbaterile nu au durat foarte mult. Stănescu a arătat că mai fusese închis pentru evaziune comisă în aceeaşi perioadă, acum procurorii mai găsiseră nişte facturi false şi îl voiau condamnat din nou, deşi era vorba în esenţă de aceleaşi fapte. Considera că plătise deja, „faţă de Dumnezeu şi faţă de lege”.

La următorul termen de judecată, în noiembrie, magistraţii Curţii de Apel au amânat pronunţarea. Apoi a izbucnit protestul grefierilor, ceea ce a prilejuit două noi amânări. Marţi, judecătorii s-au pronunţat. Au constatat prescripţia răspunderii penale şi deci încetarea procesului penal, inculpatul urmând să rămână în libertate. Formal, a fost obligat la plata către Fisc a prejudiciului de 5,5 milioane lei stabilit de procurori. Sentinţa nu a identificat însă niciun fel de bunuri aparţinând inculpatului şi care să poată fi vândute pentru recuperarea banilor.