OPINIE Enclava Bucium – Oare cum va arăta calvarul rutier din zonă după începerea lucrărilor de reabilitare a pasarelei?

În primul rând, pentru că aici traficul rutier cotidian este copleşitor, într-o formă care dacă ar fi gradabilă ar fi grav-excepţională. Cum altfel să îl descriem, ca să nu ajungem la amarul şi veninul de zi cu zi al şoferilor, evitând să dăm drumul vorbelor apăsate care stau pe limba tuturor? Pentru că acest calvar ar putea fi oarecum tolerat dacă nu ar avea calitatea de a fi în mod constant la fel de obositor, sufocant şi prost manageriat, dând impresia unui bloc de beton aşezat în casa scării, pe lângă care locatarii trebuie să se strecoare ca să iasă şi să intre în propria locuinţă dimineaţa şi seara. Reţin o idee pe care un consultant străin, într-un context anume, a lansat-o ca argument pentru a explica necesitatea transportului alternativ, pe care o parafrazez: dacă îi faci omului o bandă auto în plus, va merge în continuare cu maşina, dar dacă îi faci o pistă pentru biciclete, o va folosi ca atare şi va renunţa treptat la maşină, profitând de noua oportunitate.

Splendidă idee, descurajată de o banală constatare: Buciumul nu doar că nu are o pistă velo separată de carosabilul auto, dar nu are nici măcar trotuare reabilitate. Subliniez: reabilitate; pentru că nu s-ar pune problema ca primăria să le înfiinţeze (cu proiecte complicate, exproprieri, costuri ş.a.), ci doar să le repare, să le aducă pe cele deja configurate la stadiul unei normale utilizări. În plus, cum am mai scris altă dată, nici benzile şi semnele de circulaţie nu sunt ceea ce ar trebui să fie, ca să nu mai vorbim de felul în care „omuleţii verzi” ai aceleiaşi primării (polivalenţii agenţi ai Poliţiei Locale Iaşi) încurcă/descurcă aglomeraţiile de la orele de vârf, „ajutaţi” fiind şi de inepţiile unei Comisii de Circulaţie aflată parcă mereu pe contrasensul normalităţii.

Apoi, al doilea motiv ţine de noile trasee ale CTP (Compania de Transport Public). Ce duh (curat la originea sa, e de presuspus) o fi traversat minţile decidenţilor noştri şi ce minune era pe cale să se înfăptuiască?! Extinderea transportului public ieşean la 10 dintre comunele din Zona Metropolitană – cândva doar un vis frumos – a fost anunţată, dacă nu greşesc, cu aproape un an în urmă, iar semnăturile pe documentaţia proiectului au început a curge prin primăvara lui ’22.

Să reţinem acest reper de timp, pentru a mi se înţelege perplexitatea. Cum era firesc, Bârnova a fost anunţată drept una dintre comunităţile beneficiare şi, după cum bine ştim, o bună parte din Bucium este administrată tocmai de către această comună. Deşi nu foarte logic gândite, cu un orar mult prea rarefiat pentru a fi mulţumitor (distanţa între curse fiind şi de 1,5 ore), traseele se anunţau a fi acoperitoare pentru mai toate zonele şi satele comunei. Ca să nu o mai lungesc, fac un salt la data de 28 decembrie 2022, când într-o manieră lipsită de politeţe şi fără multe scuze, CTP anunţa pe toată lumea (primari şi cetăţeni din cele 10 comune) că nu mai poate onora promisiunea, dându-ne o ciudată, năucitoare şi ofensatoare explicaţie; rezumativ, argumentul companiei ne spune că nu mai poate fi concretizată în timp util achiziţia necesarului de vehicule care să acopere toate traseele prestabilite. Va să zică, neajunsul se întâmplă (ca o mare surpriză pentru CTP, ar trebui să înţelegem noi), după aproximativ jumătate de an de când acest necesar a fost întocmit (pe baza unor calcule provenite dintr-un studiu tehnic, presupunem), cu numai 3 zile înainte de inaugurarea extinderii mult trâmbiţate.

În concluzie, referindu-mă doar la situaţia Bârnovei, constatăm că ne-am poticnit, dar nu oricum: din cele 5 trasee, au rămas iniţial 2, iar în final doar unul (Iaşi-Păun). Ce fel de instituţie publică poate proceda astfel? Ei bine, una care fie nu ştie ce se întâmplă în propria ogradă şi este (sau se lasă) luată prin surprindere de partenerii contractuali (vinovaţii, în acest caz, după cum ni se sugerează), fie ştie de multă vreme că este într-o culpă, inclusiv morală, prin raportare la angajamentul public, dar aplică o tactică stupidă, dând fără drept de replică un comunicat la limita timpului posibil, fără a-i păsa de nimic din cele ce ar putea să constituie efecte şi urmări posibile.

Aş putea să mă gândesc şi la alte motive, dar mă opresc întrebându-mă cum va arăta acest galonat cartier al Iaşului când se va pune problema începerii lucrărilor de reabilitare a Pasajului Bucium. Dacă acum, în aceste condiţii, predomină sentimentul izolării de oraşul-mamă, cum vor fi percepute disfuncţionalităţile din acele vremuri (ce nu mai pot fi mult timp amânate)? Primăria Iaşi ar fi trebuit să înveţe ceva din experimentul social aproape dramatic, exasperant, pe care l-a generat reabilitarea unei modeste şosele cu numai 2 benzi de circulaţie, câteva porţiuni de trotuare şi nişte rigole – mă refer la Şoseaua Bârnova, betonată şi nu asfaltată (?!), finalizată cu o întârziere de ani de zile faţă de termenul de execuţie din proiect. Adică, să planifice şi să organizeze în mod normal lucrurile, să anticipeze dificultăţile şi să le comunice din timp, debarasându-se astfel de hainele greoaie şi nu tocmai parfumate ale unei administraţii doar rareori complezentă.

Sociolog Dumitru DULGHERU, Iaşi