Opt ore în Turnul Babel

Într-o zi, trei muncitori au primit sarcina de a planta 30 de vişini. A doua zi, dis de dimineaţă, primul muncitor a săpat conştiincios 30 de gropi. Al doilea muncitor, din tura de după-amiază, văzând gropile, nu s-a mai uitat în ele, le-a acoperit pe toate. Cei doi şi-au făcut treaba perfect. Cu toate acestea, nu a fost plantat niciun vişin. Şi asta pentru că al treilea angajat, cel care trebuia să aşeze în gropi puieţii, mai distrat din fire, a uitat de sarcină, şi-a luat o zi liberă şi nu şi-a avertizat colegii cu privire la absenţa lui.

V-aţi pus vreodată întrebarea cât de ciudaţi părem unul altuia la locul de muncă? Introvertitul îl vede pe extrovertit ca pe un joc de artificii în noaptea de Revelion. Pe de altă parte, pentru un extrovertit, introvertitul pare un călugăr tibetan în meditaţie. Raţionalul nu poate înţelege argumentele moralistului şi îl consideră mai preocupat de greşelile altora decât de ale lui. Atitudinea raţionalului pare rece şi atât de puţin empatică faţă de problemele pe care le întâmpină colegii. Raţionalul priveşte iraţionalul cu groază, neacceptând aleatorietatea, imprevizibilitatea lui. „Nu termină nimic din ceea ce începe!” spune ironic raţionalul. Iar iraţionalul va vedea în „adversarul” său un tip obositor: „Nu-şi iese din tiparele lui!” Perseverentul va vedea în intuitiv un visător desprins din lumea poeziei. „Despre ce cursuri de dezvoltare profesională vorbeşte?Avem timp de poveşti la birou?” Iar intuitivul va vedea un caracter pragmatic în perseverent, ceea ce nu-i permite să vadă frumuseţea ideilor lui ca atare.

Fiecare persoană are propriul stil de lucru. Unii oameni sunt atrași de cei din jur și par să le placă să muncească doar în echipă în compania unor oameni care au aceleași gânduri,idealuri și mai ales temperamente asemănătoare. Alții sunt mult mai eficienți atunci când lucrează de acasă sau într-un loc liniștit. La prânz, în pauza de masă, unora le place să citească știrile, în timp ce alții aleg să meargă cu mai mulți colegi după o pizza, pentru mai schimba cu ei o vorbă- două.Există zeci de clasificări ale tipurilor de personalitate ale angajaților. Niciuna dintre ele nu pretinde a fi una definitorie, deoarece caracterul fiecărei persoane este unic, la fel ca și stilul de lucru. Oamenii nu se pot încadra perfect în 6 sau 16 tipuri. Cu toate acestea, cunoașterea clasificării psihologice poate determina ce motivează în muncă o persoană sau , dimpotrivă, ce o deprimă. Acest lucru ajută la construirea de relații cu diferiți oameni și la gestionarea eficientă a fluxurilor de lucru. 

În urmă cu un secol, Carl Gustav Jung şi-a propus să clasifice oamenii în funcţie de atitudinile lor personale – extraversie şi introversie şi după patru funcţii – logică (gândire), etică, senzorială (sentiment) şi intuiţie. Realitatea ne învaţă, însă, că nu există introvertiţi sau extravertiţi „puri”. Majoritatea dintre noi suntem ambiverţi – oameni care combină caracteristicile celor două tipuri menţionate de Jung, într-o mai mare sau mai mică proporţie. Oricum am fi, în general, nu se poate argumenta că unul dintre tipurile de personalitate implică în mod concret o anumită productivitate la locul de muncă. Într-adevăr, productivitatea în sine depinde de mulţi factori: inteligenţa, abilitatea, capacitatea de a se concentra asupra unei sarcini specifice, abilităţile de gestionare a timpului, starea fizică şi emoţională. Cu toate acestea, există încă unele diferenţe, dar care privesc modul în care oamenii îşi îndeplinesc sarcinile de serviciu.

Extravertiții au nevoie de stimuli externi pentru a obține energia de care au nevoie pentru a lucra: pauze de masă, minivacanțe, pauze de țigară, dialoguri pe diverse teme cu colegii etc. Introvertiții își iau energia și se concentrează cel mai bine atunci când sunt lăsați singuri, fără a fi deranjați. Dacă trebuie să comunice constant cu oamenii, atunci își vor pierde energia și vor arăta un nivel mai scăzut de productivitate.

Suntem departe de a afirma că extravertiţii se înţeleg perfect între ei, iar introvertiţii sunt insule de singurătate ocolite de ceilalţi. Se întâmplă ca înşişi extrovertiţii, care sunt atât de dezinvolţi, să poată avea dificultăţi de comunicare cu alţi extrovertiţi din serviciu, generând scandal. Să zicem, atunci când pierd ceva – fie că este vorba despre o piesă sau un dosar, ceaşca de cafea sau propriul lor şir de gânduri – au tendinţa de a spune totul cu glas tare până când găsesc ceea ce caută. Astfel, extrovertiţii invadează spaţiul personal al tuturor celor din jurul lor, bolborosind cuvinte care par complet lipsite de sens în contextul muncii, deranjându-i pe toţi: „A zis azi la horoscop că dau de belea…”, „Era chiar cana aia primită de la soacră-mea!” În aceste cazuri, introvertitul poate sări în sus, spunând nervos: „Uită-te cu ochii, nu cu gura!” sau ceva asemănător. În cele din urmă, astfel de comentarii devin subtile indicii că într-un birou trebuie să existe reguli de conduită aprobate unanim – chiar şi atunci când vine vorba de lucruri pierdute primite în dar de la mama-soacră.

Poate fi dificil, în asemenea cazuri, pentru introvertiţi să se adapteze la atitudinea expansivă a extrovertiţilor. Imaginaţi-vă ce se întâmplă când un introvertit trebuie să lucreze singur şi nu e lăsat să fie în elementul său. De obicei, extrovertiţii nu invadează doar liniştea introvertitului, ei pot chiar încerca să-l priveze cu totul de acest privilegiu, ajungând până a-i umili prin atitudinea lor. De exemplu, părinții extrovertiți îi obligă pe copiii introvertiți să iasă afară și să se joace cu alți copii fotbal, chiar dacă lor le place să construiască singuri un puzzle, iar șefii extrovertiți îi obligă pe subordonați introvertiți să participe la workshop-uri, ședințe sau alte activități extravertite: „Popescule, iar n-ai nimic de spus? Toată lumea și-a spus părerea!” Vedem adesea manageri introvertiţi lucrând în „celule” separate de colegi de paravane din sticlă, ele contribuie în principal la estomparea durerii de cap a introvertiţilor care au nevoie de spaţiu personal pentru a gândi şi analiza informaţiile. Introvertiţii, salariaţi sau manageri, au nevoie de a anumită detaşare fizică pentru a lua decizii bune şi clare. Ei nu doresc ca apelurile telefonice ale altora sau discuţiile dintre colegi să le invadeze spaţiul personal.

Dar nu doar introvertiții suferă de pe urma acestor diferențe. Problema apare și atunci când un manager extravertit este recompensat cu un birou privat cu ușa care în mod normal se închide, rupându-l de toți ceilalți angajați. Un astfel de manager stabilește regula „ușii deschise”, îi face pe subalterni să se simtă stânjeniți dacă nu intră la o discuție și își petrece cea mai mare parte a zilei de lucru în afara biroului său, – uneori îl găsim dând buzna prin birouri, salutând pe toți, întrebând „ce mai faci?”, „dar soția, e bine?”, „oare azi plouă?” făcând adesea alte treburi, nu doar cele ale lui, de birou, pentru că nu-și găsește locul.

Extrovertiții au mai multe șanse să dea instantaneu o soluție unei probleme. Introvertiții, pe de altă parte, se simt mai confortabili când iau decizii bine gândite. Nu le place să fie zoriți, repeziți și puși la colț doar fiindcă nu-s ca șeful iute ca piperul. Pentru extrovertiți, recunoașterea socială și sprijinul colegilor sunt deosebit de importante. Pentru introvertiți, acest lucru este, de asemenea, valoros, dacă există, dacă nu, nu vor suferi, ei își pot face treaba oricum, cu sau fără aprecieri și statui prea multe.

Ce fel de oameni preferaţi la locul de muncă – cei care vă sunt asemănători sau cei care nu sunt? Se poate presupune că, la fel ca majoritatea, aveţi, iniţial, un interes pentru oamenii care nu sunt ca voi, dar cu timpul înţelegeţi că nu vă puteţi obişnui cu diferenţele acestea. Mai mult decât atât, odată ce atracția inițială dispare, s-ar putea să nu fiți dispuși să tolerați aceste diferențe, indiferent dacă aveți de-a face cu un șef, un subordonat sau un coleg. Și puteți chiar să cereți ca aceste diferențe să fie pur și simplu eliminate – desigur, dacă aveți suficient curaj pentru a face asta – și să spuneți: „Schimbă-te sau, dacă nu poți, pleacă în alt departament, nu pot lucra cu tine” sau, pur și simplu, să plecați în căutarea unui alt loc de muncă, dacă relația cu șeful „scârțâie” și felul lui de a lucra cu subalternii nu-i pe placul tău. Credem întotdeauna că preferăm să avem de-a face cu oameni diferiţi, dar, în realitate, puţini dintre noi sunt dispuşi să suporte diferenţele individuale la locul de muncă. În ciuda faptului că spunem: „fiecare cu a lui” – şi credem sincer în acest lucru, ne opunem acelor oameni care arată o altă „faţă” decât cea pe care credeam noi că o putem tolera cu uşurinţă.

Chiar dacă diferenţele dintre noi sunt evidente, toţi ştim că echipele eficiente sunt alcătuite din diferite tipuri de oameni. Recunoaşterea noastră într-una sau mai multe personalităţi-tip din tot felul de clasificări nu trebuie să ne facă să credem că avem o personalitate mai bună sau mai rea decât ceilalţi, ci ne ajută să ne concentrăm asupra acelor caracteristici personale care pot avea impact pozitiv asupra sferei profesionale şi ne direcţionează în mod firesc către un job potrivit pentru noi. Astfel, o persoană cu un grad ridicat de extraversie, cunoscându-se mai bine, va opera cu brio folosindu-şi propriile emoţii pozitive, o persoană stabilă emoţional va fi capabilă a-şi controla emoţiile faţă de colegi şi a se concentra mai mult asupra lucrului, introvertitul va oferi cele mai bune soluţii dacă i se va respecta spaţiul şi modul său de lucru, un mix care îi va menţine pe toţi într-o stare emoţională adecvată cu un singur scop: acela de a găsi o limbă comună pentru reuşită.

Cristina Danilov este psiholog