Peste 30 km de conducte la Scânteia: se extind reţelele de apă şi de canalizare

luni, 20 februarie 2023, 02:50
1 MIN
 Peste 30 km de conducte la Scânteia: se extind reţelele de apă şi de canalizare

Patru oferte concurează pentru contractul de extindere a reţelelor de apă şi de canalizare în comuna Scânteia. Pentru contractul estimat la aproape 32 de milioane de lei s-au înscris asocieri de firme conduse de Atopum Invest, Con Ted Company, Cornell’s Floor şi Casrep. 

Cele patru oferte urmează să fie evaluate, printre altele, după componenta financiară (72 la sută din punctaj) şi după perioada de garanţie acordată (până la 10 la sută pentru cel mult 3 ani peste termenul obligatoriu de 3 ani impus în anunţul de licitaţie).

Durata contractului – care prevede proiectare şi execuţie – va fi de 24 de luni din momentul semnării ordinului de începere. Deşi nu precizează clar în care din cele şapte localităţi din comună se vor face lucrările, Caietul de sarcini menţionează că reţeaua de distribuţie a apei se va extinde cu 15,3 mii de metri, vor fi instalate 71 de cămine de apometru, vane etc. şi 44 de hidranţi de incendiu supraterani, branşamente şi patru staţii de pompare.

Reţeaua de canalizare va creşte cu încă 17 mii de metri de conducte, peste 500 de cămine de vizitare şi 15 staţii de pompare a apelor uzate. Finanţarea lucrărilor este asigurată prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” 

Comentarii