Poveşti urbane

Oraşul este mic, cetăţenii lui sunt animaţi de puternice trăiri comunitare întrucât se cunosc între ei. Personajele puternice din lumea bogaţilor, săracilor, artiştilor, profesorilor, par actorii unei imense scene comune plină de vitalitate. La Teatrul Naţional se joacă „Năpasta”, ocazie pentru Caragiale să încerce să deschidă o berărie. Renunţă întrucât se convinge că Iaşul nu este oraş comercial. Regele Carol I vizitează relativ des capitala lui de suflet, în primul rând pentru a descuraja tendinţele antiunioniste, dar şi pentru a se interesa de viaţa şi performanţele tinerilor. Bunăoară, la Liceul Naţional, regele participă la orele claselor, vorbeşte cu elevii şi îi încurajează să performeze pentru a deveni buni români. Eminescu are serviciu la Iaşi şi este în mare amiciţie cu Creangă. Enescu concertează pentru ieşeni la vârsta de şaisprezece ani. Barbu Lăutaru, cu vioara lui vrăjită, îl impresionează până la lacrimi pe Liszt la petrecerea din casa unui boier local, iar Badea Cârţan este primit în oraşul celor şapte coline ca o mare personalitate a românităţii.

Un personaj deosebit, ar putea deveni model pentru funcţionarii de astăzi, este inginerul francez François Cazaban. El a avut funcţia de inginer şef al judeţului între 1853 şi 1896 când moare şi este îngropat la cimitirul Eternitatea. Omul acesta a realizat o mulţime de proiecte în Moldova şi în Iaşi încercând, din funcţia lui coruptibilă, să lupte împotriva corupţiei. Îl necăjea imaginea de masă răsturnată cu patru picioare a Mitropoliei atât de mult încât a imaginat proiectul unei cupole centrale de peste 63 de metri înălţime rămas, evident, nerealizat.

După marea unire, Rudolf Suţu îşi aminteşte că la sfârşitul secolului XIX „Iaşul era al ieşenilor, se trăia larg, se trăia bine. Fiecare cetăţean al acestui târg, cu puţinul ce-l avea trăia mai în belşug decât astăzi, cu averile pe care le vedem la unul şi la altul, adunate într-o noapte”.

Această complexă imagine a vieţii social-culturale se armonizează minunat cu oraşul în sine, plin de clădiri monumentale, de locuinţe palaţiale cu grădini mari, înconjurat de mănăstiri şi mici palate, de vii, livezi, păduri, păşuni şi iazuri răsfirate în teritoriul administrativ şi mai departe.

Prin urmare, ieşenii acelor vremuri erau privilegiaţi dacă îi comparăm cu cei de astăzi, întrucât locuiau într-un spaţiu urban dominat de uimitoarea frumuseţe a ansamblului şi de strălucirile clădirilor monumentale. Dacă cetăţenii îşi îmbogăţesc personalitatea cu chipul şi asemănarea oraşului, înseamnă că ieşenii de atunci erau mai frumoşi ca cei de astăzi în sensul că standardele de estetică urbană erau superioare celor din zilele noastre. Civilizaţia nu înseamnă implicit frumuseţe dacă nu este călăuzită de principiile consacrate ale frumosului urban.

Compararea acestui construct cu Iaşul de astăzi ne pune în evidenţă inferioritatea. Atmosfera plină de praf şi fum, invazia de construcţii informe, împestriţate cu toate culorile şi materialele artificiale posibile, de pe întreg teritoriul administrativ al oraşului şi a zonei lui metropolitane, asigură celor 500.000 de locuitori un mediu din ce în ce mai poluat estetic, imcomparabil mai poluat faţă de Iaşul lui Rudolf Suţu.

Desigur, evidenţierea acestei stări nu este o noutate. O noutate poate însă fi, pentru următoarea legislatură, şansa armoniei între decidenţii politici la nivel local şi central astfel încât proiectele ample să poată fi începute şi chiar finalizate. În opinia mea, între urgenţe, trebuie trecute marile proiecte metropolitane. Unul dintre cele mai importante, dacă nu cel mai important proiect este soluţia pentru circulaţie rutieră, trama majoră a zonei metropolitane realizabilă în urma unui studiu de circulaţie adecvant. Este de presupus ca problemele grave de circulatie ale Iaşului să poate fi rezolvate la acest nivel. Foarte necesară ar fi o zonare funcţională deoarece sunt deja localităţi care îşi conturează un specific clar cum este funcţiunea rezidenţială pentru Bârnova şi funcţiunea industrială pentru Miroslava. O cercetare atentă pe această caracteristică urbană va pune în evidenţă potenţialul real de dezvoltare a zonei metropolitane şi capacitatea ei de atragere de noi investiţii importante.

În concluzie, este foarte necesar în momentul de faţă un plan urbanistic de dezvoltare a zonei metropolitane prin intermediul căruia localităţile componente să capete responsabilitatea şi competenţa de cooperare pe proiecte majore comune. În cazul Iaşului şi împrejurimilor, un astfel de plan nu ar trebui să rămână la nivelul soluţiilor funcţionale. Dimpotrivă, funcţionalitatea zonei trebuie subordonată principiilor estetice lămurite în studiul culturii şi specificităţii locului. Aceasta presupune abordarea creativă a frumosului urban, într-o viziune capabilă să readucă în prim plan importanţa urbanismului şi a urbaniştilor în configurarea calităţii spaţiului de viaţă.

Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de soluţii arhitecturale; a fost arhitect-şef al Iaşului