DRAMĂ: Bolnavii cronici sub 65 de ani, abandonaţi în plină pandemie de toate instituţiile statului
Bolnavii cronici care au vrut sa se înscrie pentru vaccinare în etapa a II-a pe platform (...)
citeste totsambata, 23.01.2021
Drumul de la celebrarea celui care a creştinat poporul român la poveşti despre strigoi, spirite rele şi vrăji
Creştinii îl sărbătoresc pe 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, însă tradiţia populară a transformat noaptea dinspre 29 spre 30 noiembrie, mâine seară, într-un adevărat Halloween românesc, cu poveşti despre strigoi, spirite rele şi vrăji care pot arăta cum va fi vremea în următorul an, fetele tinere pot descoperi care le este ursitul, iar oamenii de la sat pot descoperi dacă recolta din următorul an va fi bună sau nu. Dincolo de acestea, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe data de 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, cel care, potrivit tradiţiei, a creştinat poporul român.
Mai exact, potrivit tradiţiei, se crede că acesta a ajuns în zona Dobrogei, existând în apropierea localităţii Ion Corvin din Constanţa o peşteră în care se crede că Sfântul Apostol Andrei a locuit, s-a rugat şi a propovăduit credinţa creştină. Prin urmare, pentru români, sărbătoarea dedicată apostolului are o dublă însemnătate, comemorând martiriul Sfântului Andrei, dar şi activitatea sa de creştinare a poporului român.
Potrivit tradiţiei Bisericii Ortodoxe, Sfântul Apostol Andrei a murit ca martir în Ahaia (Achaia), o provincie a Imperiului Roman, pe coasta de nord a Peloponeziei. Apostolul a fost crucificat, însă se crede că acesta a cerut să fie crucificat pe o cruce sub forma literei X, considerând că nu este vrednic să fie răstingnit asemenea Mântuitorului Iisus Hristos.
Dincolo de însemnătatea religioasă, în tradiţia populară noapte de 29 spre 30 noiembrie este presărată de tradiţii şi superstiţii. Astfel, se crede că în această noapte spiritele ies în lume şi pot chiar interacţiona cu cei vii. Totodată, se crede că în această noapte lupii pot să vorbească în grai omenesc, iar singura apărare a oamenilor în faţa spiritelor rele sunt vrăjile şi usturoiul. Cele mai multe tradiţii populare din noapte Sfântului Andrei au legătură însă cu recolta, dar şi cu aflarea ursitului de către fetele tinere. Totodată, în această noapte cei din lumea satului îşi protejează animalele punând usturoi în grajduri, iar uşile şi ferestrele caselor se ung de asemenea cu usturoi.
Chiar dacă este considerată o noapte înspăimântătoare şi plină de pericole, de la strigoi care bântuie străzile şi până la spirite care se întorc în lumea celor vii, se crede că în această noapte fetele îşi pot afla ursitul, punând un fir de busuioc sub pernă. Tot în această noapte, punând trei cărbuni încinşi şi rostind o incantaţie, fetele tinere îl pot vrăji pe bărbatul pe care şi-l doresc. Tot de sărbătoarea Sfântului Andrei gospodarii pot pune grâu la încolţit pentru a vedea cum va fi recolta sau cât de prosperă va fi familia în următorul an. Totodată, se spune că în funcţie de cum va fi vremea în noapte Sfântului Andrei tot aşa va fi şi iarna întreagă.
Cuvinte cheie: + sarbatoare, andrei, usturoi, hallowen
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Un corifeu al „gândirii politice corecte”- Noam Chomsky (II)
Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?
Profesori ieşeni au realizat un ghid care-i ajută pe elevi să înţeleagă valoarea banilor
Hoaţă: un pensionar era să plătească toată pensia pentru un covrig
Ieşence furate din apartament pe geam în timp ce stăteau la masă în camera alăturată
Reîncep pensionările în Justiţie? Un anunţ a creat panică printre magistraţii ieşeni
DRAMĂ: Bolnavii cronici sub 65 de ani, abandonaţi în plină pandemie de toate instituţiile statului
2 ani şi 8 luni de puşcărie pentru că a condus beat o zi întreagă
Hora Unirii de mâine, scoasă din programul oficial al manifestărilor de la Iaşi
Conflict neobişnuit la Urbanism, în Primărie: CTATU versus CATU
Prins tocmai în Irlanda de Nord după ce şi-a tâlhărit consăteanul din Erbiceni
Proiect de 200.000 de euro la USAMV pentru prevenirea hepatitei E
Italia blochează reţeaua socială TikTok pentru utilizatorii a căror vârstă nu este garantată
Raed Arafat anunţă că decizia relaxării unor măsuri în Capitală este reversibilă
Boeing promite avioane care pot zbura cu combustibil fără petrol până în 2030
740.294 persoane din etapa a II-a, înscrise în platformă pentru vaccinare
Apelul FC Barcelona la suspendarea lui Messi a fost respins. Starul va sta pe margine încă o etapă
Intrarea în Statele Unite ale Americii se va face pe baza unu test negativ de coronavirus
Pfizer a finalizat înscrierea copiilor în studiul clinic pentru vaccinul anti-Covid
Reacţie dură a Moscovei după anularea legii care conferă limbii ruse statut special în R. Moldova
Precizări în privinţa femeii din Bacău decedate după vaccinare: “fără legătură de cauzalitate”
EXCLUSIV: Un BMW şi un Ford s-au izbit în faţa Kaufland din Tudor: o persoană e rănită! (VIDEO-FOTO)
Belgia va interzice toate călătoriile neesenţiale în februarie
Câţi bani face Dorian Popa din contul de YouTube cu 2 milioane de abonaţi
Comunicat de presă al deputatului AUR de Iași, Mihai Albișteanu
Iașul, pe locul al șaselea în țară după numărul de cazuri noi de COVID
2.699 cazuri noi și 74 decese în ultimele 24 de ore. Sub 1.000 de persoane la ATI
Un cioban căutat prin ape, crezându-se că e mort, era plecat să-și caute de lucru
Ce înseamnă când ţi se zbate ochiul drept sau stâng. Știință versus superstiție
Carrefour lansează programul Act For Good. Experiență personalizată cu impact social
Dodon vrea sa aduca in Republica Moldova vaccinul anti-COVID produs de China
Polonia ar putea da în judecată Pfizer după ce a redus la jumătate livrarea dozelor de vaccin
Protest! Polițiști și funcționari cer creșterea salariului minim cu cel puțin 100 de lei net
Municipiul Iași revine în scenariul verde. Patru comune sunt în regimul roșu
Bărbat tăiat fix în două de roțile trenului. Jumătate de corp a rămas pe șine
20.000 lei/lună pentru directorul care vrea să cumpere o bancă cu 5.000 lei
Femei din Iaşi care doresc să-şi micşoreze sânii. Iată-le motivaţia!
Ministrul Justiției și-a delegat cele mai importante atribuții ispitei Cosminei Păsărin
Sporurile pentru condiții vătămătoare au explodat. Sume grase la Avocatul Poporului
Franța impune noi reguli la intrarea în țară, începând de duminică
Ansamblul CJ Iași - Spectacol special dedicat Zilei Unirii Principatelor
Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal
Nicolae GRECUCe model alegem?În speranţa că sportul românesc va redeveni el însuşi un model în Europa, înclinăm spre Slovenia. |
Eugen MUNTEANUUn corifeu al „gândirii politice corecte”- Noam Chomsky (II) |
pr. Constantin STURZUPrudenţi, nu fricoşi; blânzi, nu naivi |
Alexandru CĂLINESCUO poveste sordidă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.