Cum decurg alegerile la UAIC pentru alegerea rectorului. La ora 14, s-a votat în proporție de 60,1% - UPDATE
UPDATE (22:52): Tudorel Toader: “La final de mandat de Rector al UAIC! Stimati colegi, Sunt on (...)
citeste totmarti, 19.03.2024
Preşedintele american Joe Biden s-ar pregăti să recunoască în mod oficial genocidul armean, săptămâna aceasta, scrie presa americană, cu riscul unei deteriorări a relaţiilor cu Turcia, relatează AFP.
Biden ar urma să facă acest anunţ la 24 aprilie, data care marchează începutul masacrelor armenilor de către Imperuiul Oroman în 1915, în Primul Război Mondial, scriu ziarele americane The New York Times (NYT) şi The Wall Street Journal (WSJ).
Joe Biden ar putea deveni astfel primul preşedinte american care recunoaşte genocidul armean, însă s-ar putea răzgândi în privinţa acestei decizii ultrasensibile, scriu cele două publicaţii. Genocidul armean este recunoscut de către aproximativ 30 de ţări şi de către comunitatea istoricilor.
Potrivit unor estimări, între 1,2 şi 1,5 milioane de armeni au fost ucişi în timpul Primului Război Mondial de către trupele Imperiului Optoman, la acea vreme aliat al Germaniei şi Austro-Ungariei.
Însă Ankara refuză folosirea cuvântului ”genocid” şi respinge orice voinţă de exterminare, evocând masacre reciproce, pe fondul războiului şi foametei, soldate cu sute de mii de morţi în ambele tabere. Congresul Statelor Unite a recunoscut genocidul armean în decembrie 2019, într-un vot simbolic.
Cititi si: Armenia comemoreaza 100 de ani de la genocidul din 1915. Cele 1,5 milioane de victime au fost canonizate joi
Acest text a fost apărat de către senatori din ambele partide americane, însă a fost blocat în mai multe rânduri de către aliaţi republicani ai lui Donald Trump. La începutul mandatului său, Donald Trump a catalogat masacrarea armenilor în 1915 drept una dintre cele mai rele atrocităţi în masă din secolul al XX-lea”, însă nu a folosit cuvântul ”genocid”.
Cititi si: Recunoaşterea genocidul armean stârneşte furtuna în Turcia
Cuvinte cheie: + Joe Biden, genocid, armean, presa americană
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
O tânără din Iaşi, designer pentru celebrul brand adidas. A absolvit London College of Fashion
Proiectul A8 a ajuns „bătaia de joc a Guvernului Ciolacu/Ciucă”
O hoaţă a atacat o femeie chiar dacă era însoţită de un bărbat
NATO, confruntarea Vestului cu Rusia, ambițiile lui Klaus Iohannis
„D-ale noastre, ale studenţilor”. Tableta de duminică: astăzi, despre „gen”, „deci” şi „fără deci”!
VIDEO Dronele ucrainene au pătruns 1.000 de km în Rusia și au aruncat în aer două rafinării
VIDEO Un român este cel care a dat ”voce” deșertului Arrakis în superproducția Dune 2. Cine este
Duelul reftorilor sau cum reftorul Tudorel a întins floreta iar reftorul Caşcaval i-a luat maul
VIDEO Explozie puternică la o rafinărie din Rusia lovită de drone ucrainene
Anual, la nivel mondial, 1 milion de persoane mor din cauza poluării atmosferice
VIDEO Meciul Alcaraz – Zverev de la Indian Wells, întrerupt din cauza unui roi de albine
Substanţă cancerigenă, descoperită în unele produse împotriva acneei
Băieții născuți din mame obeze au șanse mari să devină și ei supraponderali
Roşia Montană: aspecte mai puţin înţelese şi complexul resurselor
Tradiţie veche la partidoiul ieşean: cum l-au împins pe scări la vale Bogdăneii taman pe Măricel?
Alegeri la „Al. I. Cuza”: Prof. Codrin Liviu Cuţitaru - NU VĂ FIE FRICĂ, TUDORICĂ PICĂ!
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |