Prima ediție a „Iași Tennis Trophy”, luna aceasta la Baza Sportivă Ciric

miercuri, 04 mai 2022, 12:49
1 MIN
 Prima ediție a „Iași Tennis Trophy”, luna aceasta la Baza Sportivă Ciric

Baza Sportivă Ciric va inaugura sezonul cu prima ediție a „Iași Tennis Trophy”, competiție de categoria 2 din circuitul „Tennis Europe” și care se adresează categoriei de vârstă Under 12.

Tablourile principale de simplu vor primi câte 32 de jucători, opt locuri fiind rezervate celor care vin din calificări, meciurile din această fază fiind programate pe 22 și 23 mai. Partidele de pe tablourile principale vor debuta pe 24 mai, jucătorii fiind împărțiți în opt grupe de câte patru, unde vor juca „fiecare cu fiecare”. Cei opt câștigători, atât la băieți, cât și la fete, se vor califica în sferturi, iar competiția va continua în sistem eliminatoriu.

S-au înscris 125 de jucători din douăsprezece țări și cum la această categorie de vârstă nu există clasamente la nivel european se va ține cont la alcătuirea tablourilor principale de ierarhiile naționale. Jucătorii de pe tablourile principale de simplu se vor grupa pe perechi pentru tablourile de 16 la dublu, iar cine nu va dori să joace și dublu va fi înlocuit cu altcineva din calificări.

Aflați amănunte de pe dragosgaspar.ro.

Comentarii