Dupa ce a pus plăcuţe de interzicere, Primăria promite că se va putea călca pe iarbă

joi, 11 mai 2017, 02:01
2 MIN
 Dupa ce a pus plăcuţe de interzicere, Primăria promite că se va putea călca pe iarbă

Testul de forţă pare a fi amenajarea Parcului Expoziţiei, unde anul trecut au fost probleme serioase la zonele cu umbră. „Pentru plimbări, accesul va fi liber, dar în cazul unor activităţi sportive gen fotbal, role, bicicletă în mod evident gazonul se poate deterioara“, declară directorul de la Servicii Publice, Laurenţiu Ivan.

Primăria atacă noi fronturi de lucru în ceea ce priveşte amenajarea spaţiilor verzi cu rulouri de gazon. Societatea din subordinea municipalităţii, Servicii Publice Iaşi (SPI), a demarat astfel de lucrări în aliniamentul străzii Palat, de la pietonalul Ştefan cel Mare şi până la intersecţia cu str. Sf. Andrei.

Totodată, lucrătorii SPI continuă amenajările pe bulevardul Nicolae Iorga, dinspre Podul de Piatră spre Gara Internaţio­nală.

Alte trei zone în lucru sunt Parcul Expoziţiei, rondul Târgu Cucu – Băr­boi şi Esplanada Nicolina.

Potrivit directorului SPI Laurenţiu Ivan, în zilele următoare vor începe lucrări în Parcul Săulescu (în spate la Gulliver), la scuarul din intersecţia str. Tabacului – str. Sarmisegetusa şi esplanada Oan­cea.

Recent, SPI a încheiat două contracte pentru achiziţia de gazon şi seminţe, în valoare totală de peste jumătate de milion de lei. Cel mai mare contract (434.975 lei) a fost semnat cu firma Rulouri de Gazon SRL din Giurgiu. În baza comenzilor SPI, compania va livra societăţii o cantitate maximă de 63.500 mp de rulouri de gazon.

Rulourile sunt obţinute din seminţe selecţionate, din specii caracteristice tipului de gazon necesar diferitelor amenajări în parcuri, scua­ruri şi aliniamente stradale. Gazonul achiziţionat este de culoare verde intens, dens, fără buruieni şi rezistent la călcare.

Şefii SPI spun că accesul pe gazon va fi liber pentru plimbări, după o anumită perioadă de la montarea lui.

„În zonele cu soare, vă dau exemplu în Parcul Expoziţiei, gazonul a fost pus toamna anului trecut în zona statuii lui Anton Pann, iar acum este rezistent la călcare. În zonele umbroase, poate dura şi până la un an. Pentru plimbări, accesul va fi liber, dar în cazul unor activităţi sportive gen fotbal, role, bicicletă în mod evident gazonul se poate deterioara. Am păţit recent, când la o zi după ce am pus gazonul s-a jucat fotbal şi rulourile au avut de suferit“, a declarat directorul SPI.

Amenajările cu rulouri de gazon au demarat anul trecut, iar planul municipalităţii constă în realizarea unor astfel de spaţii verzi atât în zona centrală, cât şi în cartiere.

Comentarii