Primarul Chirica: treptele căderii

La începutul activităţii sale politice, luările lui de poziţie, chiar dacă mânate de arivism politic, însemnau totuşi o desprindere de spiritul de cireadă al partidoiului, iar criticile inteligente aduse fostului primar, chiar dacă întârziate, arătau că se poate avansa şi altfel în politica locală, nu numai în clonţ vulturesc.

Apoi a plăcut ieşenilor glanda lui de patriotism local, umflatul în pene pe tema „dulcelui târg“, discursul ce scăpăra scântei tricolore despre strămoşi, eroi şi tot tacâmul, în fine, genuflexiunile de umilinţă pe care Chirica a ştiut să le administreze gloatei mai ceva ca strămoşul său Chirică, drăcuşorul din Povestea lui Stan Păţitul. A plăcut românilor verzi parul tricolor pe care l-a înălţat în părculeţul vizavi de biserica lipovenească. Că nu ştiu ce virus incurabil îi apucă, dar primarii de genul lui Chirica, cum ajung în vreo şefie, aduc popi să cadelniţeze şi se pun pe ridicat troiţe, monumente ale eroilor şi alte farafastâcuri memoriale. N-ar fi rău, numai că doar la atâta se rezumă activitatea lor primarială. Aşa a făcut şi Chirica: a ridicat o ţevuică din fier, iar în vârful ei a agăţat un tricolor cât trei cearşafuri furate de la creşele de copii, că şi aşa pe primarul nostru îl doare mai jos de spate de creşe. Asta-i realizarea de căpătâi a primarelui iaşiot: prăjină tricoloare! Cu cât e mai mare tricolorul, cu atât este mai dodoloaţă iubirea de patrie premarială. Aşa funcţionează mintea edilului nostru – numai „în mare“: Patriotism mare, discurs mare şi hoţie mare!

Uite aşa, încetul cu încetul au început să apără în presă ştiri despre învârtirile mari ale primarului. Ultima: O achiziţie făcută în numele fiului edilului când acesta avea doar 11 luni (august 2018). La perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, copilul a fost reprezentat de bunica sa, adică mama primarului, Silvia Chirica. Ea a jucat rolul de tutore. Preţul a fost de 250.000 euro pentru un teren de 836 mp şi o casă cu o suprafaţă utilă de 136 mp. Primarul-hoţ spune că suma a fost pusă de bunică, o băbuşcă cu o pensioară acolo, că i-ar mai trebui o viaţă ca să strângă suma asta.

Ce-i de făcut cu descurcăreţii ăştia? Măreşti pedepsele, cresc şi hoţiile. Dar mă îngrozesc când presa (deja s-a stricat în cea mai mare parte) şi justiţia se vor împotmoli de tot. Ce vom face? Ne luăm sarica şi plecăm în lume?

Un observator atent (cum, din păcate, nu am fost) ar fi putut remarca mai dinainte derapajele necurate ale lui Chirica. De exemplu, pe mine m-a mirat numai apropierea primarului de Viorel (sau Stînjenel?) Apreutesei, Achiricesei sau cum îl cheamă. Căci este o vorbă: Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti. Ce putea să-l apropie pe primar de Toporaş (sau Brebenel?) Amihăesei – omul cu numele unei floricele atât de pure este, de fapt, o javră ziaristică în stare pură? Legea nu dă voie cârnăţarilor să practice stomatologia, nu lasă pe geamgii să ajungă profesori de matematică, dar nu împiedică pe un borfaş ca Bujorel (sau Omeţel?) Acorturăresei să ajungă director de ziar, pe un infractor sadea ca numitul Floricel să ajungă fabricant de conştiinţe. Desigur, presa noastră cunoaşte destui şefi proşti şi bandiţi, cu un cortegiu de apucături şi vicii ce înjosesc actul publicistic. Însă înjunghierea meseriei de ziarist practicată de Garofel (sau Dediţel) Aţigănesei este greu de egalat de altcineva în presa românească. Ipochimenul despre care facem vorbire nu numai că nu are scânteie ziaristică în el sau pic de talent (Ooo! e jignit în fiinţa lui la auzul acestui cuvânt – auzi, talent!!!). În schimb este înzestrat prisoselnic cu o notorie venalitate. Nicicând infirmitatea morală de pezevenghi nu s-a logodit mai bine cu lipsa de har.

În atari condiţii Ghiocel (sau Garofel?) Afudulesei ar trebui să fie pentru domnul Chirica stâlpul la care câinele îşi ridică pe o clipă unul din picioarele din spate. Ei, bine, nu este! Primarul Chirica ţine o legătură strânsă cu stâlpul acestei fiţuici imunde, cu tot ce are păduchimea interlopă pârât intelectuală a Iaşilor mai jegos, cu esenţa esenţelor dispreţului faţă de toţi oamenii cinstiţi din acest oraş. Pentru că asta fac pseudo-jurnaliştii numitului Acolivăresei: înjură şi scuipă perpetuu în obrazul străvechii capitale a Moldovei, a capitalei culturii româneşti, sintagmă pe care o invocăm de atâtea ori, dar de care ne batem joc tolerând această fiţuică urât mirositoare. Dragi comercianţi din pieţe, nu împachetaţi brânza în Bună ziua, Iaşi (de fapt, titlul adevărat al ziarului, pe care numitul Alumînăresei îl pronunţă în taină şi tremurându-şi a râs dispreţuitor şuncile este Crucea mă-tii, Iaşi), că o împute.