Prins fără permis, după ce îi fusese ridicat cu o zi înainte pentru consum de alcool

joi, 08 aprilie 2021, 22:10
1 MIN
 Prins fără permis, după ce îi fusese ridicat cu o zi înainte pentru consum de alcool

Un şofer a fost identificat de către poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe străzile din Costuleni, deşi avea permisul suspendat.

 Bărbatului îi fusese reţinut permisul după ce a fost prins de către oamenii legii în urmă cu două zile, în timp se afla băut la volan pe drumurile din aceeaşi localitate, cu o alcoolemie de 0,48 mg/l. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis auto. “La data de 6 aprilie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Costuleni au depistat un bărbat de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Costuleni, având permisul de conducere reţinut. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspcetul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

Comentarii