Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Prof. Nicolae Hurduc: „Mie îmi este foarte greu să cred că omul se trage din maimuţă”

GALERIE
Nicolae Hurduc
  • Nicolae Hurduc
- +

Profesorul universitar Nicolae Hurduc, inginer chimist, decan al Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu” de la Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi, este unul dintre puţinii români care va reprezenta ţara noastră la CERN. 

Domeniul său de specialitate priveşte relaţia dintre chimie, fizică şi biologie însă, aşa după cum mărturiseşte chiar el, este interesat de „tot”. În 1993 a primit Premiul „Gheorghe Spacu” al Academiei Romane, până în prezent fiind citat în peste 1000 de lucrări, cu peste 160 de lucrări publicate şi şase brevete. A colaborat cu numeroase universităţi şi institute de cercetare. În ţară a coodonat 25 de granturi şi proiecte de cercetare câştigate prin competiţie directă.       

Spuneaţi într-un interviu că singura armă în lupta cu inteligenţa artificială este creativitatea. Cât de importantă este ea într-o meserie tehnică şi cât de importantă este ea pentru un cercetător chimist?

Paradoxul este că în ultima vreme toată lumea vorbeşte de creativitate. Toată lumea recunoaşte că trebuie să fim creativi, dar nimeni nu spune şi cum. Într-adevăr, creativitatea, conceptul de creativitate în mod tradiţional este legat de zona artisitică, de scriitori, pictori, actori ş.a.m.d., iar cercetările care s-au făcut pe zona sistemului de gândire, deci despre modul de funcţionare a creierului, confirmă lucrurile acestea. În general, cei care au specialitate legată de ştiinţele naturii, chimişti, biologi, matematicieni, fizicieni, au dezvoltată partea de logică, partea raţională, controlată de emisfera stângă. Partea cealaltă, de creativitate, să spunem tot ceea ce ţine de zona de mister a individului, este controlată de emisfera dreaptă a creierului. Evident, nu este o delimitare atât de strictă, însă inginerii de exemplu îşi controlează modul de gândire predominant cu efisfera stângă, în timp ce artiştii îşi controlează sistemul de gândire predominant pe emisfera dreaptă. Pentru a putea contracara această competiţie, este o competiţie până la urmă cu inteligenţa artificială, iar aceasta are un mod de gândire secvenţială. Deci este modul de gândire logică, caracteristic ştiinţelor naturii, iar acest mod de gândire poate fi reprodus de inteligenţa artificială. Se ştie deja că au fost contruite programe care joacă şah mai bine decât oamenii pentru că jocul se bazează pe anticiparea unor secvenţe deja existente şi este evident că o maşină o face mult mai repede şi mult mai bine. Omul poate să greşească, iar maşina aşteaptă greşeala omului, cam aşa este jocul, dar ceea ce nu s-a rezolvat încă în ceea ce priveşte inteligenţa artificială este această parte de creativitate, de nou, de a genera nu numai idei noi, dar de a pune într-o altă lumină un concept deja existent. Să priveşti ceva din alt unghi sau să abordezi o problematică din alt punct de vedere. Această zonă încă nu a fost rezolvată, chiar dacă, să spune, reţelele neuronale, care au fost construite în zona inteligenţei artificiale se antrenează. Ele încep să înveţe nişte lucruri, dar în momentul de faţă nu pot depăşi nivelul unui copil de trei sau patru ani. Nu se ştie însă în viitor ce se va întâmpla, nu putem spune că nu va fi depăşit acest nivel de operare  şi că nu vor putea să fie şi sisteme artificiale care să fie creative. Dar deocamdată avem acest ascendent asupra maşinilor, iar acest lucru ne-a făcut pe noi să ne punem problema şi să vedem ce putem face pentru absolvenţii Facultăţii de Inginerie chimică pentru a-i putea pregăti în vederea surprizelor care îi aşteaptă. Pentru că îi aşteaptă nişte surprize interesante în sensul că în următorii zece ani, maximum 15 ani, se estimează că 50% dintre locurile de muncă care vor exista la acel moment nu s-au inventat încă. Noi discutăm acum de competenţe, că trebuie să dăm absolventului competenţele X, Y, Z, dar noi nu ţinem cont în acest moment că se construieşte o lume pe care noi nu o cunoaştem, care se dezvoltă cu o viteză fantastică şi care este aproape imposibil de anticipat. Cum va arăta zona ştiinţifică sau zona tehnică peste zece ani sau peste 15 ani nimeni nu poate şti. Deja aceste programe, software-urile sunt inteligenţa artificială, care operează pe în multe domenii, în aeroporturi, în zona de turism, rezervări şi tot ce avem nevoie, taxiurile pe care le comanzi, GPS-ul înlocuiesc oamenii. Toate acestea sunt sisteme de inteligenţă artificială care lucrează mai repede decât oamenii şi mult mai precis.

Deci vom fi înlocuiţi de către aceste programe.

Supriza cea mai mare este că, în acest moment, cei mai mulţi roboţi în zona industrială sunt în China. Iar China are o forţă de muncă foarte ieftină şi o forţă de muncă pe care o au din abundenţă. Ei au înlocuit, spre exemplu, o fabrică care avea 20.000 de salariaţi cu un ansamblu de 200 de roboţi. Roboţii lucrează 24 de ore din 24, nu se îmbolnăvesc. Iar o problemă foarte importantă, nu trebuie să deplasezi oameni. 20.000 de oameni să-i deplasezi în fiecare zi, în trei ture, nu este uşor. Eu am prins vremurile când Iaşul avea zonă industrială în adevăratul sens al cuvântului şi funcţionau toate fabricile. Eram inginer stagiar şi îmi aduc aminte de tramvaiele alea cu remorcă şi mergea lumea pe tampoane, pe uşi. Era un coşmar la schimbările de tură. Din acest motiv se decalaseră de la o întreprindere la alta orele de schimbare de tură tocmai pentru a putea face faţă transportul public. Şi nu erau problemele care sunt acum. Populaţia era mai puţin numeroasă, deşi în zona industrială erau mai mulţi oameni decât lucrează acum. Iată că lucrurile nu ţin doar de zona inteligenţă artificială, ci şi de probleme transport, de sănătatea indivizilor, de stresul oamenilor ş.a.m.d. Şi atunci, noi, la Facultatea de Inginerie chimică, am introdus un curs de creativitate care este dezvoltat împreună cu colegii de la Universitatea Naţională de Arte „Gheorge Enescu” din Iaşi, domnul profesor Cristian Ungureanu a fost artizanul, împreună cu mine, a acestui curs, el fiind reprezentantul Universităţii de Arte. Împreună am reuşit să apropiem  acest curs de, să-l începem, pentru că a existat o oarecare reticienţă. Lumea e puţin reticientă: „Cum, să facem pictură la Facultatea de Inginerie chimincă?” sau „Cum să audiem cursuri de teatru?”. Prima dată a fost puţin şocant, dar mai apoi au văzut care sunt problemele care se pun, cum se pun acestea şi de ce sunt folositoare alte maniere de abordare a problemelor zilnice pe care le avem, dar prin prisma unui om de la arte.

„Memoria noastră, a creierului uman, poate varia de la 1 Terabit până la 1.000 de Terabits, în funcţie de antrenamentul creierului”

Faptul că tot mai multe sarcini ne sunt preluate de către maşinării, de către aparatură smart, ne duce către o involuţie în ceea ce priveşte dezvoltarea noastră?

Posibil că da. Pentru că reţelele neuronale cu care operăm noi, creierul uman, sunt nişte reţele instabile. Ele nu sunt fixe. Să spunem că ne formăm în copilărie un sistem de gândire care rămâne aşa până suntem bătrâni. Nu este aşa. Aceste reţele evoluează sau involuează în funcţie de cum solicităm creierul. Este exact ca la sport. Dacă te antrenezi, atunci muşchii vor fi capabili să răspundă unor cerinţe. Dacă nu, atunci nu vor fi capabili. Aşa este şi cu creierul. Creierul uman are o capacitate extraordinară, iar sistemul de gândire se bazează pe memorie. Multă lume uită, iar şcoala românească a fost acuzată de multe ori că se bazează pe memorie, că elevii nu sunt învăţaţi să gândească cu minţile proprii ci să memoreze. Este şi nu este adevărat. Sistemul de gândirese bazează, vrem nu vrem, pe memorie. Dacă nu avem înmagazinată în memoria noastră un anumit  volum de informaţie atunci nu putem gândi, nu putem lua nişte decizii. Cum luăm noi deciziile? Comparăm nişte situaţii. Am zece posibilităţi şi trebuie să aleg una dintre ele. Însă dacă am în memorie 20 de  posibilităţi pentru o situaţie în loc de zece atunci voi avea o gamă mai largă de alegere şi voi putea lua o decizie mai bună. Memoria noastră, a creierului uman, poate varia de la 1 Terabit până la 1.000 de Terabits, în funcţie de antrenamentul creierului. Vă daţi seama, oamenii sunt diferiţi, e adevărat, însă unul poate să aibă capacitate de 1 Terabit, iar altul are 1.000. Gândiţi-vă ce diferenţă de sistem de gândire uriaşă este între cei doi. Iar acest lucru ţine doar de antrenament. Atâta timp cât noi nu solicităm creierul şi ne vom lăsa în baza telefoanelor, a computerelor, chiar dacă ele sunt foarte bune şi fac lucruri pe care noi oamenii ar fi imposibil să le facem, atunci vom stagna. Trebuie să ne găsimt alte preocupări, pentru că memoria noastră poate fi antrenată în diverse moduri. Dacă ne lenevim atunci în mod categoric creierul nostru va începe să răspundă din ce în ce mai prost la solicitări. Iar ce este foarte important în aceste sisteme de gândire este să ai planuri de viitor. Un individ, pe măsură ce avansează în vârstă, începe să nu mai aibă planuri de viitor. Intră într-u sistem de aşteptare, aşteaptă să treacă timpul, să iasă la pensie, iar apoi, să spunem forte direct, aşteptăm să murim. Acesta este un mod de abordare total greşit al vieţii, pentru că planuri de viitor trebuie să ai şi la 70 de ani şi la 80 de ani şi la 90 de ani. În acest fel obligi creierul  să analizeze anumite situaţii, să lucreze. Dacă îl laşi în pace, atunci acesta, încet, încet, ajunge acolo unde ştim. Apar chiar acele boli care încă nu sunt foarte bine cunoscute, alzheimer sau alte boli ale creierului care, categoric, pornesc şi dintr-o manieră deficitară de utilizare a creierului, în diverse etape ale vieţii

Ce vă fascinează cel mai mult în momentul de faţă din teoriile ştiinţifice nedovedite? La care dintre ele aţi vrea să aflaţi răspunsul?

Aceasta este o întrebare complicată pentru că sunt o fire foarte curioasă. Am un spectru foarte larg de zone de interes. Practic mă interesează totul. De la modul de funcţionare a creierului până la ultimele reacţii chimice. Sunt interesat de tot ce este nou, iar acesta este un motor foarte bun de a-l ţine în priză pe individ. Evident, sunt fascinat de partea de biologie. Nu trebuie să vă ascund că în tinereţe am oscilat între a da la Medicină şi la Chimie. Lucrurile astea pot fi observate de multă vreme. Se copiază meseriile părinţilor părinţilor. Tata a fost medic, mama chimist. Copilul a oscilat între cele două exemple din familie, iar asta se întâmplă de multe ori în familii. Ce nu mi-a plăcut la Medicină este sistemul de învăţare. Se punea foarte mult accentul pe memorare în acea vreme, iar cel de-al doilea motiv este că nu prea suportam sânge, răni, lovituri. Îmi era foarte greu, ca şi acum, să văd aşa ceva. Atunci am deviat spre Chimie, dar, între timp, am văzut că zona medicală are o scală de interes foarte interesantă, cea celulară. Modul în care funcţionează o celulă este extraordinar de interesant, de complicat. O celulă este la fel de complicată ca funcţionarea unui oraş mare, de talia Bucureştiului sau Parisului. Iar asta în cazul fiecărei celule în parte. Gândiţi-vă câte miliarde de celule avem în interiorul corpului uman, cum ele comunică între ele. Nici nu ştim toate căile de comunicare dintre celule, cum îşi coordonează activitatea atât de bine încât să reuşească să îndeplinească funcţiile pe care le îndeplinesc în organism. Sunt concentrat chiar în domeniul de cercetare pe zona de interfaţă dintre chimie, biologie şi fizică. Încerc să implic în modul de înţelegere a interacţiunilor dintre celulă şi suport, un substrat oarecare pe care este dezvoltată celula. Şi de ce este foarte interesant pentru medicina reparatorie în special? Pentru că putem induce specializarea celulelor stem spre exemplu. Se spunea că noi avem celule stem doar în măduva osoasă, doar în embrion sau în placentă. Nu este adevărat. Stelule stem avem cele mai multe în ţesutul adipos abdominal. Deci fiecare individ are o mulţime de celule stem, iar doamnele care umblă să umble suple pe undeva greşesc. Nu mai au un rezervor de celule stem suficient de mare. Iar aceste celule pot fi specializate. De exemplu, celulele stem proprii le putem specializa să generăm ţesut epiterial, ţesut pe care, în evenimentele nefericite cum a fost cel de la Coletiv, îl putem folosi. Se ştie că a fost nevoie de transplant de piele sau de regenerarea ţesutului epiterial. Ori noi am putea regenera ţesut epiterial cu celule stem proprii, iar în acest fel ţesutul nu va fi respins de organism şi să nu mai apară complicaţii de compatibilitate.

Am reuşi să programăm aceste celule?

Da, se poate, iar primele studii, iar noi încă nu am reuşit să lucrăm pe celule stem pentru că nu avem forţă financiară, dar ceea ce am reuşit până în acest moment să facem a fost să contruim suporturi, cu diverse geometrii, care să comande celulelor, de exemplu, să se divizeze cu viteză mult mai mare decât în mod normal. Cu o viteză de până la zece ori mai mare am reuşit să obţinem. Sau putem omorâ celulele pe o anumită suprafaţă prin inducerea anumitor comenzi. Deci aceste comenzi mecanice fincţionează la nivelul embrionului. Acesta îşi construieşte, pe măsură ce se dezvoltă, un eşafodaj în jurul său, ca o schelărie, schelărie care îi comandă la rândul ei dezvoltarea anumitor organe. Cum să-şi formeze inima, ficatul. Acestea vin din exterior. Deci embrionul îşi construieşte exteriorul, iar exteriorul oferă feedback. Este extrem de interesant cum se dezvoltă embrionul uman. Şi pornind de la acest dublu mecanism de comunicare între acest schelet exterior şi embrion, se încearcă acum să se studieze şi să se descifreze aceste mecanisme care sunt foarte complicate, iar studiile progresează foarte greu fiind probleme ce ţin de etică. Însă da, se încearcă acest lucru, de a induce un anumit program celulelor stem. Discutăm acum de imprimante 3D. Imprimante 3D în care poţi pune celule stem şi să le programezi să se specializeze în ţesut hepatic sau în ce avem noi nevoie. Chiar şi în neuroni. Se spunea că neuronii nu se pot diviza. Nu este adevărat. Nu pot înlocui reţeaua neuronală, nu se pot însera în reţeaua neuronală, pentru că un neuron are până la zece mii de conexiuni cu neuronii vecini. Odată ce a murit un neuron în creierul uman el poate fi înlocuit de un neuron vecin, dar unul nou este foarte greu să se insereze până în acel punct. De aici şi problema îmbătrânirii creierului, pentru că la un moment dat numărul de neuroni activi încep să scadă. Nu avem ce face. Dar tipul de conexiuni, această reţea neuronală, o putem modifica, dacă ne antrnăm creierul, ca să suplinească deficienţele care apar prin moartea. Deci, concluzionând, zona care mă pasionează în acest moment este zona de interfaţă dintre chimie, fizică şi biologie, o zonă de mare interes pentru viitor.

„Noi venim dintr-o lume paralelă din viitor”

A existat dintotdeauna o conexiune între ştiinţă şi religii, la niveluri diferite, dar şi un fel de cortină de fier pe care n-a îndrăznit nimeni să o dea la o parte şi să folosească una pentru a o judeca pe cealaltă. Dar oamenii de ştiinţă au continuat să menţină această legătură, drept dovadă, Bosonului Higgs i se spune Particula lui Dumnezeu. Credeţi în teoria care încearcă să împace ambele tabere – că a existat o scânteie dumnezeiască la început şi apoi a urmat evoluţia ştiinţifică, explicabilă?

Mie îmi este foarte greu să cred că omul, un mecanism, o maşinărie atât de complexă, se trage din maimuţă. Eu nu accept aşa o idee oricât de oricât de logică pe undeva ar părea această teorie evoluţionistă. Este o teorie a lumilor paralele, care spune că noi am veni din viitor. Mie îmi sună mai interesant această idee, că noi venim dintr-o lume paralelă din viitor. Iar asta pentru că oamenii au nişte caracteristici, conştiinţa şi sufletul, iar până într-un punct le vedem la animale. În special la cele de companie. Vedem că sunt capabile să comunice cu noi, vedem că înţeleg un vocabular. Câinii, spre exemplu, înţeleg un vocabular de până la 300 de cuvinte. Practic înţeleg tot ce le spunem şi sunt capabili să ne ajute în viaţa de zi cu zi. Afecţiunea lor este extraordinară faţă stăpânii lor cum pot fi văzute numeroase exemple. Chiar zilele trecute citeam că un câine a fost închis în cavoul stăpânului său pentru că nu a vrut să plece de acolo. Sunt lucruri care depăşesc puterea noastră de înţelegere. Dar totul are o limită. De acolo şi până la ceea ce reprezintă omul, cu tot ce are el bun şi rău, pentru că nu avem doar lucruri bune în structura noastră, este o diferenţă foarte mare. Deci eu mă situez pe o poziţei intermediară. Există evoluţie, desigur, există capacitate de adaptare, dar eu nu cred că omul a apărut prin modificarea anumitor specii. Iar mai mult decât atât, eu nu văd un conflict între religie şi ştiinţă. Pentru că, de fapt, religia reprezintă un ansamblu de reguli, de comportamente până la urma urmelor, care sunt prezente în toate religiile în forme uşor diferite, dar esenţa lor nu diferă foarte mult, iar dacă respectăm acest set de reguli nu avem nimic de pierdut. Eu nu văd un conflict real. Întotdeauna va rămâne o zonă de mister, iar omul trebuie să fie capabil să vadă limitele sale. Trebuie să înţelegem faptul că nu vom putea pricepe anumite lucruri pentru care nu suntem programaţi, întorcându-ne la programare. Pentru că, să recunoaştem, creierul uman funcţionează în multe puncte exact ca un computer, ca un program. Sunt nişte programe, iar în psihologie acum, specialiştii, recunosc că sunt anumite bias cognitiv, acele erori de judecată pe care le are un individ, erori care îl fac să ia decizii greşite. Asta nu înseamnă decât că rulează un program greşit, el rulează permanent şi nu poate să scape de acel cerc vicios şi de fiecare dată va lua o decizie greşită pentru că el are o rejudecată, are un astfel de sub program care îi perturbă sistemul de gândire, iar acesta nu este destul de mobil. De aceea, eu adopt o poziţie de mijloc între teoria pur evoluţionistă şi religie. Eu cred lucrurile nu sunt în conflict, iar cele două componente nu se exclud una pe cealaltă.

Şi cum se raportează un om de ştiinţă la religie?

Faptul că eşti fizician, matematician şi gândeşti foarte riguros asta nu înseamnă că nu trebuie să accepţi misterul şi invers, nici de partea cealaltă nu e bine să forţăm lucrurile foarte tare. Am văzut de multe ori că se fac excese. Am văzut în istorie excesele pe care le-a făcut religia şi nu ne-au ajutat în ceea ce s-a întâmplat. Din păcate omul învaţă din această deplasare a a noastră în spirală. Lucrurile se repetă, dar la alt nivel decât cel de pornire, dar mecanismele sunt aceleaşi. Istoria cam aşa ar trebui învăţată, nu cum am învăţat-o noi când eram elevi, unde eram puşi să memorăm când a fost bătălia de nu ştiu unde, cât a domnit  nu ştiu ce domnitor ş.a.m.d. Istoria ar trebui învăţată ţinând cont de context. De ce a ajuns o naţiune să conducă, de ce a căzut mai apoi. Ascensiuinea şi decadenţa civilizaţiilor putem vedea că este legată de sistemul de educaţie. China aveau la anul 700 î.e.n. învăţământ gratuit. Evident, la nivelul anilor respectivi, dar toţi copiii, fie că erau săraci, fie că erau copiii nobililor mergeau împreună la aceleaşi şcoli şi învăţau aceleaşi lucruri. Lucrurile au degenerat  când nobilii nu au mai vrut să subvenţioneze şcolile şi au început să se lupte între ei. Iar aceste conflicte pentru supremaţie au făcut ca societatea chineză să degenereze. Aşa a apărut filosofia confucianistă. Confucius a fost unul dintre filosofii care s-au opus greşelilor pe care le-au făcut nobilii chinezi, însă fără succes până la urmă. Dar iată cum se explică decăderea unei civilizaţii care, în 700 î.e.n, era cu mult peste civilizaţiile europene. La fel s-a întâmplat şi în Egipt sau cu alte civilizaţii pe care le cunoaştem şi unele pe care doar le bănuim că au existat. Nu ştim exact ce s-a întâmplat cu incaşii, cu mayaşii. Iată că toate lucrurile sunt legate de educaţie, iar ce e rău în România în acest moment este că la nivel decizional, la nivel guvernamental nu se acordă atenţia care trebuie. Atenţie care înseamnă partea de finanţare în final, pentru că un sistem educaţional nefinanţat nu poate să-ţi dea niciodată performanţă. Nu are cum. Îţi trebuie anumite facilităţi. Vedem că suntem în secolul XXI şi avem şcoli cu toalete în  curte, care nu au avize de funcţionare, nu respectă norme minime de securitate contra incendiilor. Acestea sunt lucruri foarte greu de înţeles. Eu am mai spus o dată în anumite discuţii. Asta îmi este foarte greu să înţeleg la politicieni. Şi ei ar avea de câştigat dacă o societate ar fi prosperă şi merge înainte. Sigur, o societate instruită este mai greu de păcălit, asta este adevărat. Dar nu ar avea decât de câştigat. Nu ar mai trebui să-i păcălească pe oameni, pentru că am fi o societate prosperă, aşa cum sunt multe societăţi pe care le cunoaştem, cum sunt nemţii, francezii, americanii, japonezii. De ce au bani, de ce e prosperitate acolo? Şi politicienii lor au de câştigat din treaba asta.

Şi noi unde am greşit?

Noi avem o problemă istorică. România a fost industrializată într-o manieră accelerată. Noi nu eram pregătiţi. Gradul de analfabetism era enorm în momentul în care s-a început industrializarea. Aceasta s-a făcut oarecum forţat, iar acum plătim nişte poliţe. Sigur, poţi scurta nişte etape, dar nu le poţi arde. Schimbările de mentalitate sunt cele mai greu de produs. Ele durează ani de zile. Era o glumă cu gazonul englezesc. „Cu să facem să ne crească gazon englezesc? Păi puneţi seminţele, aşteptaţi 50 de ani şi veţi avea gazon englezesc”

„Noi nu am fost pregătiţi pentru capitalism”

Facultatea de Inginerie Chimică a avut însă o bază materială destul de bună înainte de 90, parteneriate cu Antibiotice de exemplu. Imediat după ’90 multe dintre lucrurile pe care le avea facultatea au dispărut. Cine se face vinovat pentru această involuţie?

Aici lucrurile sunt amestecate. A fost o componentă de lipsă de pregătire în ceea ce priveşte concurenţa. Noi în momentul când  am făcut această trecere de la comunism la capitalism, de la o industrie programată la una care intră în competiţie liberă, lumea nu era pregătită şi nu ştia mecanismele. Pe de altă parte au mai fost şi aşa numitele cozi de topor care au avut interese materiale directe în a falimenta intreprinderea x, y, z, dar multe dintre lucruri se datorează nepriceperii. Apropo de industria chimică, ea a căzut într-un mpd foarte bine controlat. Noi aveam industrie petrochimică foarte puternic dezvoltată. Vorbesc de domeniul meu. Polimerii în ziua de astăzi ocupă 50-60% din materialele pe care le folosim zilnic. Este o industrie care se dezvoltă continuu şi vom avea nevoie în viitor de polimeri. Se produceau monomeri în România, însă cum a dispărut industria de la noi. Prima dată s-au livrat monomeri, aceştia fiind componentele care ajută la obţinerea polimerilor, la nişte preţuri foarte mici, la jumătate faţă de ce produceau uzinele româneşti până cândd uzinele româneşti au fost închise. În momentul în care a existat informaţia că uzinele sunt pe  butuci, atunci preţul a crescut de şase ori. Apoi nu mai aveau de unde cumpăra şi erau obligaţi să cumpere la acel preţ. În momentul în care a crescut atât de mult preţul monomerilor, preţul polimerilor pe care îl produceam a crescut şi el de două sau trei ori şi nu ai mai fost competitiv cu cei din exterior. A căzut apoi industria de prelucrare a maselor plastice, industria de fibre pe care o aveam foarte bine dezvoltată. Totul a fost foarte bine planificat de undeva. Nu sunt adeptul teoriilor conspiraţioniste, ci a fost pur şi simplu o concurenţă între firme, aşa cum este în momentul de faţă în toată lumea. La noi s-au aplicat s-au aplicat însă metone care nu au fost fairplay, nu am fost pregătiţi să le înţelegem şi nu a existat, la nivel decizional, pregătirea şi capacitatea de a putea contracara. Se spunea că avem o industrie care trebuie aruncată la gunoi, ruginită. Nu era deloc adevărat, pentru că nu e importantă industria, ci resursa umană. O istalaţie o poţi importa, o poţi cumpăra. Într-o lună o aduci în România de oriunde din lume, dar resura umană dacă o pierzi nu o mai poţi reface uşor. Noi am avut la CFS, la Mase plastice, specialişti de înaltă clasă. Eu am lucrat la combinatul de fibre sintetice din Iaşi timp de patru ani şi jumătate. Operatori chimişti, deci nu mă refer doar la ingineri, mă refer chiar la muncitori, muncitori pe care i-am pierdut. Nu mai poţi pune o fabrică pe roate indiferent cât de avansată este tehnologia dacă nu ai operatori chimişti, dacă ai inginerii care trebuie să controleze procesele. Deci noi am pierdut resursa umană, iar acum riscul nostru major este că ne pierdem resura umană din universităţi. Pentru că sistemul de finanţare, nu ştiu cum să-i spun ca să nu sune necademic, este total greşit. Sistemul de finanţare pe student echivalent este greşit. Noi suntem singura ţară din Europa care foloseşte acest sistem. Imediat se răspunde că Marea Britanie, prin taxele pe care le impune prosperă. Da, dar taxele pe care le aplică Marea Britanie pentru învăţământ sunt de zece mii, de 12 mii de lire pe an pentru un student, iar nouă ne dau 700 de dolari de student pe an şi vor să concurăm cu aceste universităţi. Nu se poate! Acest sistem de finanţare pe student echivalent este total greşit şi a adus mari prejudicii. A distrus practic sistemul unversitar. Noi am ajuns, discutând de industria chimică, am ajuns cu Facultatea de Inginerie chimică să ajungem în Top Shanghai. Suntem în primii 500 din lume. La nivel mondial sunt peste 200 de mii de universităţi, mult mai bine finanţate decât noi. Să fii pe poziţia 300 şi ceva în lume asta nu este o glumă. Avem o resursă umană de excepţie şi noi nu avem studenţi. Este paradoxal. Noi nu putem funcţiona şi vom ajunge să nu mai putem funcţiona. Nu ştiu. Poate în zece ani se închide facultatea pentru că nu vom mai avea bani deloc ca să putem să o ţinem în funcţiune. Nu doar că este un paradox, dar este ceva de neacceptat. Nu este singurul exemplu de sistem care merge cu roatele în sus în România, dar partea asta de resursă umană se pierde. Nu vei mai putea forma un cadru didactic, pentru că acesta nu se formează în două săptămâni. Ai nevoie de şapte sau opt, zece ani. Şi nu va mai avea cine să formeze cadre didactice performante. Dacă discutăm de Facultatea de Inginerie chimică, noi suntem absolut comparabili cu facultăţile de profil de top din lume, dar nu avem cu cine lucra, nu avem studenţi. 

În acest caz ce lipseşte României? Problema banilor există peste tot. Totuşi, foarte multe ţări au reuşit să găsească soluţii pentru a finanţa cercetarea. România unde greşeşte?

Greşeşte în acest concept al tuturor guvernanţilor. Aici, partidele, de la stândga la dreapta, au făcut acelaşi lucru. Toate au promis şi toată lumea acceptă ideea că Educaţia este sistem prioritar pentru orice dezvoltare şi pentru orice naţiune. Că Sănătatea este prioritară, iar când împarţi banii vezi că taman la Educaţie şi la Sănătate nu se găsesc bani. Dacă tu vii  şi spui că aceştia sunt pilonii de bază ai dezvoltării unei societăţi, după aceea ce de uiţi? Aici este problema. Există teorii că se doreşte ca România să fie ţinută într-o stare de subdezvoltare. Nu cred că este chiar aşa, însă sunt nişte interese minore, de a dirija anumiţi bani în zone de unde se pot volatiza mai uşor decât din zona educaţională sau în Sănătate. Sunt nişte interese meschine care ne lovesc pe toţi.

Şi evoluţia României pe termen lung.

Da, iar aici este resura umană şi încă o dată vreau să accentuez asta, pentru că, discutând de cercetare, noi avem din ce în ce mai puţine institute de cercetare în România, din ce în ce mai puţini cercetători. În loc să avem tot mai mulţi cercetători, noi avem tot mai puţini. La fel ca şi în universităţi. Scade mereu numărul de cadre didactice. Nu mai avem bani pentru a angaja tineri, să îi formăm şi să-i ţinem în România. De regulă cei mai buni absolvenţi ai noştri pleacă în afara ţării.

„Acum realizăm că psihologii nu mai sunt mofturi”

Ştiinţa evoluează cu paşi foarte rapizi, mai repede decât este capabil publicul larg să înţeleagă. Credeţi că evoluează prea repede şi nu vom mai fi capabili să înţelegem ce se petrece?

Categoric, iar partea care ţine de tehnologie evoluează mai repede decât capacitatea noastră de asimilare. Mă refer în ansamblu, nu la cei care dezvoltă sau inventează acea tehnologie. Este adevărat că partea de tehnologie evoluează cu viteză mai mare decât capacitatea noastră de percepţie şi putem lua drept exemplu telefonia mobilă, reţelele de internet, care sunt folosite, de multe ori, în direcţii total greşite. Sunt folosite pentru a pierde timpul, pentru a consuma un timp. Eu chiar mă distrez de multe ori seara, plecând din Tudor Vladimirescu către casă, în autobuz cred că 80% dintre cei care sunt  în autobuz stau şi butonează la telefoane sau vorbesc. „A, eu sunt acum în Bucşinescu, iar autobuzul virează la stânga”. Ce rost are să povesteşti astel de lucruri? Sau îţi faci o poză şi imediat îi dai drumul pe Facebook. Iar Facebook este un instrument care poate fi folosit într-o manieră foarte interesantă, petnru că poate conecta persoane care nu s-ar fi întâlnit niciodată într-un spaţiu real, dar cu o condiţie: să faci ceea ce trebuie pe Facebook, nu să pierzi timpul. Este o aruncare în derizoriu a acestor tehnologii, iar acest lucru duce la o însingurare a individului. Chiar în această vară am avut ocazia să văd într-un restaurant o familie formată din părinţi şi doi copii, care au venit să ia masa de prânz, însă fiecare era cu telefonul lui. Toţi au început să butoneze. Măcar în concediu, măcar când sunt ei patru împreună ar trebui să găsească de cuviinţă să lase deoparte telefoanele. Acesta este pericolul pe care multă lume nu îl vede şi care duce la însingurare, iar omul nu este conceput să trăiască singur. Lucrurile acestea duc la depresie, la lucruri foarte serioase, la probleme pe care le au societăţile       dezvoltate le au de multă vreme. Noi râdeam de  americani că fiecare are psihologul lui şi ziceam sunt mofturi. Acum începem să vedem că nu sunt chiar mofturi. Ne pierdem capacitatea de a interacţiona. Am văzut de multe ori asta şi la tineri, la studenţi. Capacitatea de comunicare este foarte redusă. El vrea să comunice dar  mai ştie cum, nu mai poate să comunice.

Vorbeaţi de faptul că ne plecă cercetătorii. Cât de uşor sau cât de complicat este pentru un cercetător să ajungă la CERN?

Nu este simplu. Nu este simplu pentru că la CERN lucrează aproximativ trei mii şi ceva de matematicieni, fizicieni, biologi. Sunt cele mai bune minţi ale lumii. Este un privilegiu doar să te plimbi printre ei, nu neapărat să poţi lucra acolo. Nu este deloc simplu să accesezi un job în zona respectivă pentru că se cere un anumit nivel de pregătire şi de performanţă. CERN este un exemplu foarte bun de moduri în care pot conlucra indivizi provenind din diverese ţări. Aceştia pot colabora fără absolut nicio problemă, pot face lucruri minunate împreună. Aşa cum lucrează şi Comunitatea europeană. De fapt, şi cred că puţină lume ştie, modelul Comunităţii europene de funcţionare a fost pus la punct la CERN. CERN a fost un model din punct de vedere financiar şi decizional. Acolo a putut fi văzut, pentru prima dată, ce probleme pot apărea atunci când lucrează oameni provenind din 20 de naţiuni diferite, cum pot fi puşi împreună, cum gestionăm banii. A fost un fel de laborator al Comunităţii europene, motiv pentru care părerile celor de la CERN au un impact foarte puternic asupra politicienilor din Uniunea Europeană. Sunt priviţi cu mare respect cei de acolo.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri