Proiectul Silk District, aprobat în Comisia de urbanism a CL

marți, 25 februarie 2020, 02:50
2 MIN
 Proiectul Silk District, aprobat în Comisia de urbanism a CL

Investitorul va demara construcţia ambiţiosului proiect de pe platforma Tomiris chiar în acest an. Ce alte proiecte au mai primit ieri votul Comisiei de urbanism.

Proiectul Silk District a fost aprobat ieri, în unanimitate, de Comisia de urbanism a Consiului Local (CL). Următorii paşi în avizarea proiectului constau în aprobarea în plenul CL şi, ulterior, emiterea autorizaţiei de construire.

Proiectul vizează construirea unui ansamblu mixt pe un teren aproape 10 hectare în Calea Chişinăului (fosta platformă Tomiris). Silk District este un proiect de tip mixed-use la scară largă, cu funcţii multiple, dispuse pe mai multe niveluri şi combinate.

Proiectul va aduce în Iaşi 100.000 mp de birouri clasa A şi 2.500 apartamente moderne.

De asemenea, ansamblul include şi un hotel de 4 stele cu facilităţi de conferinţă şi săli de fitness (1.500 mp), spaţii de retail şi servicii (11.700 mp), o clinică medicală privată (1.500 mp), zone verzi cu circulaţii pietonale şi spaţii de recreere (49% din amplasament), spaţii de joacă (3.500 mp) şi o grădiniţă privată (1.500 mp).

Lucrările la complexul Silk vor avea loc în perioada 2020 – 2025, iar noile clădiri vor fi inaugurate şi date în folosinţă etapizat. Regimul de înălţime va fi de până la 25 etaje, cu trei niveluri în subteran şi parter, cu o înălţime maximă de 105 metri. Investitorul (PK Ebony SRL) a primit, recent, autorizaţia de construire pentru demolarea clădirilor de pe fosta plaforma industrială.

Tot pe Calea Chişinăului, Comisia de urbanism a dat ieri undă verde unui proiect al SC Construct Business SRL, firmă care intenţionează să construiască un imobil de birouri cu o înălţime maximă de 100 metri şi un regim cu două niveluri în subteran, parter, două niveluri de mezanin, 23 etaje şi un etaj tehnic.

Firma are la dispoziţie o suprafaţă de peste 8.400 mp pentru implementarea investiţiei. Comisia de urbanism a dat un aviz condiţionat de realizarea a trei niveluri în subteran.

Un alt proiect care a fost aprobat de către Comisie a fost propus de compania Flux, deţinută de omul de afaceri Gheorghe Cheşcu. Este vorba despre 4 noi clădiri la Doi Băieţi (birouri, locuinţe, spaţii comerciale), la intersecţia străzilor Vasile Lupu şi Ciurchi.

Regimul de înălţime aprobat constă în subsol, demisol, parter, mezanin şi 8, 9, 10 şi, respectiv, 11 etaje. Principala cale de acces la amplasament este strada Vasile Lupu, dar viitorii locatari ai complexului vor putea utiliza şi strada Ciurchi.

Proiectul prevede amenajarea a 305 locuri de parcare (subteran şi la nivelul solului). Investitorul are la dispoziţie un teren cu o suprafaţă de peste 5.100 mp.

Comentarii