Proteste la Iaşi, de Noaptea Muzeelor, cu măşti şi fluturaşii de salariu

luni, 14 mai 2018, 15:35
4 MIN
 Proteste la Iaşi, de Noaptea Muzeelor, cu măşti şi fluturaşii de salariu

La Iaşi, de Noaptea Muzeelor, "se va protesta cu măştile pe figură" faţă de problemele restauratorilor, iar alţi muzeografi vor manifesta "cu fluturaşi de salariu ai unor persoane mai mult decât onorabile, cu ani întregi de trudă în muzee şi cu o remuneraţie mizerabilă”, a declarat Dragoş Neamu, directorul Reţelei Naţionale a Muzeelor din România (RNMR).

"Protestul de anul trecut nu a schimbat mai nimic, de salarii mărite beneficiind doar unele ocupaţii şi în general manageri de instituţii, muzeele aflate în subordinea unităţilor administrativ teritoriale, nu şi managerii muzeelor naţionale, care au salarii diminuate", spune el

Directorul Reţelei precizează că "se moare în muzee, lista se măreşte, nepăsarea pe măsură, oamenii lucrează în condiţii de mediu vătămător total. În momentul acesta, există o listă care depăşeşte 100 de persoane care fie au murit, fie au cancere galopante, alţii s-au îmbolnăvit şi au primit un diagnostic care le-a schimbat practic toată viaţa în modul cel mai rău. Salarizarea este o altă problemă… Cred că unele muzee vor protesta, sunt tot felul de soluţii".

În privinţa evenimentului Noaptea Muzeelor, Dragoş Neamu a precizat că modelul româneasc a devenit exemplu de bună practică în Europa.

În 2009, Noaptea Muzeelor din România a fost declarat "cel mai bun exemplu de bună practică în Europa pentru modul în care a fost organizat şi gândit evenimentul”, spune directorul RNMR.

"Ideea de a chema toate instituţiile sub o umbrelă, care se traduce sub forma unui circuit la noi, faptul că sunt tot felul de instituţii care oferă cafele cu discount, se conectează tot felul de festivaluri care nu fac neapărat parte din circuit dar care folosesc această oportunitate de a se remarca, cum este Art Safari, tot felul de asociaţii, această bogăţie a evenimentului a fost văzută ca un exemplu de bună practică, transformat într-un fenomen social, iar anul acesta, imediat după eveniment, pe data de 22 mai, echipa Nopţii Muzeelor a fost invitată în Franţa de către Ministerul Culturii şi de ICOM Franţa pentru a susţine o conferinţă despre modul cum a reuşit să transformăm Noaptea Muzeelor într-un fenomen social”.

Pentru că în alte ţări, evenimentul nu este unul dedicat inovării, precum în Franţa sau Germania, organizatorii platformei sunt interesaţi de expertiza românească pentru a o pune în practică.

"Au nevoie de această expertiză pentru că vor să o împărtăşească la rândul lor. Am fost invitaţi în Armenia, Bosnia să ţinem tot felul de master-class-uri despre conceptul nostru. La anul, vom avea o Noapte a Muzeelor în Armenia porrnind de la acest model. Noi chiar inovăm în această zonă oriunde în ţară şi lucrul acesta este apreciat şi a ajuns şi peste hotare", a afirmat Dragoş Neamu, subliniind că Franţa şi Germania, care au inventat acest model, inovează zilnic. "Noaptea Muzeelor în general, în Europa, este doar un prilej de a ţine institiţiile deschise până târziu în noapte, dar nimic mai mult".

În ultimul an, se văd unele schimbări în domeniu.

"A început să se rezolve uşor-uşor fenomenul retrocedărilor. La Galaţi, este un proiect foarte frumos, vor avea în sfârşit un muzeu de artă contemporană, la fel de frumos s-au transformat Muzeul Literaturii Române, Muzeul din Oradea. La Sibiu se construieşte un muzeu de la zero, Pavilionul Cultural al tuturor etniilor conlocuitoare din România. Acolo unde se investesc câte 3,4 milioane de euro, pentru refuncţionalizarea unui muzeu ori pentru construcţia unui muzeu de la zero, lucrurile se văd, pentru că se vine cu un alt discurs expoziţional, cu o altfel de conceptualizare şi devenim din ce în ce mai atractivi", menţionează directorul RNMR.

Pentru a avea succes, "muzeele trebuie să îşi recunoască greşelile, să ofere cât mai puţine evenimente pe an, şi să se focalizeze pe câteva expoziţii temporare dar care să capaciteze foarte multe resurse financiare decât să le risipeşti pe multe evenimente, trebuie să speculeze momentele de criză ale societăţii. "O criză este un lucru teribil care se pierde”, spunea muzeografa Nina Simon. Dacă nici în criză nu extragi nişte teme în colecţiile pe care le ai şi să creezi nişte idei minunate, să interpretezi temele noi… Avem o cultură a protestelor, care merită exploatată, emigraţia, mediul", aminteşte Neamu.

 

Comentarii