Război în instanță cu Codul lui Cuza pe masă pentru o cunoscută biserică din Iași

O parohie din Copou încearcă să demonstreze în instanţă că propriul lăcaş de cult există şi îi aparţine. După aproape 2 ani de judecată, Tribunalul a respins acţiunea. Existenţa bisericii vechi de peste 200 de ani şi proprietarul acesteia vor fi stabilite de magistraţii Curţii de Apel.

Biserica „Buna Vestire“ a fost construită în perioada 1816-1818 de către vornicul Ion Tăutu, printre ctitorii săi numărându-se şi Mihail Kogălniceanu, a cărui casă, devenită muzeu, se află în imediata apropiere a lăcaşului. De altfel, marele om de stat avea să se căsătorească aici.

La 1948, terenul de aproximativ 6.000 mp din jurul bisericii era menţionat în inventarul parohiei ca aparţinând bisericii. Cum însă propriul inventar nu are valoarea juridică a unui act de proprietate, după 1989 parohia a început demersurile pentru întregirea propriului patrimoniu. Prin două sentinţe judecătoreşti, emise în 2009 şi 2017, instanţa a recunoscut dreptul de proprietate a parohiei asupra terenului pe care este amplasată biserica, a casei parohiale şi a anexelor aferente. Dreptul de proprietate a fost recunoscut prin uzucapiune, care presupune că un imobil nerevendicat devine proprietatea celui care îl stăpâneşte netulburat o perioadă suficient de îndelungată.

Rămăsese nerezolvată însă situaţia juridică a bisericii propriu-zise. O nouă acţiune în constatare a fost demarată în 2019. Pentru stabilirea instanţei competente să judece cazul a fost necesară întâi o expertiză tehnică, care să stabilească valoarea bunului revendicat, respectiv a bisericii. Expertiza a stabilit valoarea bisericii la 400.000 euro, competenţa revenind astfel Tribunalului. În faţa judecătorilor, reprezentanţii parohiei au invocat ascensiunea imobiliară, reglementată de Codul Civil. Cum biserica era edificată înainte de 2011, Codul Civil valabil a fost cel al lui Alexandru Ioan Cuza, din 1864.

Conform acestuia, „proprietatea pămentului cuprinde în sine proprietatea suprafeţei şi a subfeţei lui. Ori-ce construcţiune, plantaţiune sau lucru făcutu în pămentu sau asupra pămentului, sunt presumpte a fi făcute de către proprietarulu acelui pămentu cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, pînă ce se dovedesce din contra“.

Cu alte cuvinte, orice construcţie aflată pe un teren aparţine de drept proprietarului acestuia, dacă nimeni nu poate demonstra altceva. Dovada existenţei bisericii revendicate a fost făcută prin depunerea unei expertize efectuate cu ocazia primului proces privind terenul, în care era menţionată prezenţa pe teren a construcţiei.

Formal, în faţa instanţei a fost chemată şi Primăria, care are prin lege, drept de preempţiune asupra oricărui imobil fără stăpân din oraş. Reprezentanţii municipalităţii nu au depus nicio întâmpinare prin care să conteste dreptul parohiei asupra bisericii, aşa că obţinerea unei sentinţe favorabile părea o simplă formalitate. Doar că magistraţii Tribunalului nu au fost de acord.

În primul rând, aceştia au precizat că sensul din vechiul Cod Civil al reglementărilor referitoare la ascensiune era de fapt acela că dacă cineva construieşte pe terenul altuia, proprietarul terenului devine şi proprietarul clădirii, chiar dacă nu este făcută pe banii lui.

„Or, aşa cum stabilesc normele de drept civil, judecarea cererii de constatare a dreptului de proprietate prin accesiune impune o procedură contencioasă, respectiv în contradictoriu cu persoana care a ridicat construcţia“, au precizat judecătorii.

Constructorul bisericii nu mai putea fi chemat în instanţă, vornicul Tăutu fiind oale şi ulcele de aproape 200 de ani. Chemarea Primăriei în judecată nu rezolva problema ci, dimpotrivă, ridica alta.

Biserica „Buna Vestire“ sau biserica „Blagoveştenia din Muntenime“ cum mai este cunoscută, este monument istoric. Conform legii, la schimbarea proprietarului unei clădiri-monument, asupra acesteia are drept de preempţiune statul. Ministerul Culturii sau primăria locală, după caz, are dreptul să cumpere imobilul şi doar dacă renunţă la acest drept, clădirea poate avea un nou proprietar. Magistraţii Tribunalului au constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile ascensiunii imobiliare, iar statul nu a renunţat la dreptul său de preempţiune şi a decis respingerea acţiunii.

Cazul a intrat pe rolul Curţii de Apel, care urmează să dea verdictul final. Magistraţii acestei instanţe vor avea însă de rezolvat o altă problemă. Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice stabileşte o procedură clară de exercitare a dreptului de preempţiune a statului sau de renunţare la acesta.

Conform legii, prima etapă este aceea că „proprietarii care intenţionează să vândă monumente istorice, transmit serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional înştiinţarea privind intenţia de vânzare, însoţită de documentaţia stabilită prin ordin al ministrului culturii şi patrimoniului naţional“. Or, în cazul bisericii „Buna Vestire“, nu este vorba de o vânzare.