Şase condamnări într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Pedepsele au fost aplicate pentru achiziţii ilegale.

miercuri, 12 februarie 2020, 02:50
1 MIN
 Şase condamnări într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Judecătorii ieşeni au pronunţat primele sentinţe în dosarul în care mai multe persoane au fost judecate pentru fapte asimilate corupţiei, într-un dosar de deturnare de fonduri. Cele mai mari pedepse le-au primit Ana Muntianu, Diana Sîrbu, Ştefan Iacob, Lucian Dâscă, Lucian Sîrbu şi Vasile Grumăzescu. Aceştia au primit condamnări cuprinse între 8 luni şi 1 an şi 4 luni de închisoare, cu suspendare. Sentinţa Tribunalului Iaşi nu este însă definitivă, şi poate fi atacată cu apel. 

Dosarul a fost instrumentat de DNA Iaşi şi, potrivit anchetatorilor, faptele au avut loc începând cu anul 2010. În acel an, Ana Muntianu reprezenta o firmă pe nume Agrotis Grum SRL, şi a depus la Oficiul Regional pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Iaşi mai multe documente pentru a obţine fonduri europene nerambursabile pentru achiziţionarea de „utilaje şi echipamente folosite în activităţi auxiliare a producţiei vegetale“. Firma implementa un proiect în valoare totală de 250.000 de euro, din care 175.000 de euro erau fonduri europene.

„Finanţarea proiectului nu s-a mai acordat deoarece funcţionarii din cadrul O.J.P.D.R.P. Iaşi au constatat caracterul fals al documentelor depuse (rapoartele de selecţie a ofertelor şi notificările către ofertanţii participanţi). În acelaşi context, în perioada august – octombrie 2011, inculpatul Grumăzescu Vasile, în calitate de membru al comisiei de selecţie a ofertelor, a ajutat-o pe inculpata Grumăzescu Violeta Ana şi a semnat două rapoarte de selecţie a ofertelor şi mai multe notificări către ofertanţii participanţi, deşi cunoştea că acestea conţineau date nereale“, au precizat procurorii.

Comentarii