Sociologice

1. Să ne uităm puţin la cei care aveau între 15 şi 30 de ani în 1989 (în linii mari, e vorba de generaţia X). Care au fost experienţele lor sociale fondatoare, cele pe baza cărora şi-au format valorile şi punctele de reper?

Comunismul, pe care l-au trăit ca adolescenţi (deci mai degrabă prin opoziţie la autoritatea adulţilor), Revoluţia şi protestele de la începutul anilor '90.

Prin urmare, credinţele lor politice se organizează în jurul democraţiei politice (sensibilitate ridicată faţă de drepturi civile şi politice) şi a capitalismului (proprietate privată şi liberă concurenţă) – prin opoziţie cu autoritarismul şi cu economia planificată de tip marxist-leninist.

Cum în 1989 erau tineri sau adolescenţi, credinţele astea le organizau viitorul şi puteau fi asumate fără pierderi personale semnificative (fiind tineri sau adolescenţi, nu acumulaseră nimic, nu aveau obligaţii de întreţinere a altora, viitorul le era deschis).

Iar asta îi punea în opoziţie deschisă cu cei care în 1989 aveau cel puţin 40 de ani şi a căror atitudine faţă de schimbarea radicală a fost ambivalentă. Pe de o parte, generaţia adulţilor de atunci era dispusă să susţină schimbarea politică, dar nu neapărat şi schimbarea economică radicală, fiindcă asta le afecta direct şi într-un mod necunoscut (deci de necontrolat, deci foarte riscant) capacitatea de a-şi întreţine familiile.

În raport cu schimbarea radicală, generaţia adulţilor de la 1989 a fost în mod spontan conservatoare – de-asta a şi sprijinit masiv din punct de vedere politic FSN-ul.

Pentru generaţia X, FSN-ul a fost un partid anti-revoluţionar, fiindcă nu livra nici democraţie politică, nici capitalism, aşadar un partid care se opunea deschis aspiraţiilor ei.

Pentru generaţia adulţilor, FSN-ul a fost partidul care garanta o tranziţie lentă şi controlată spre capitalism, una la care adulţii să se poată adapta. Din punctul ăsta de vedere, FSN a fost şi a rămas până relativ recent, când şi-a schimbat traiectoria, cel mai eficient partid conservator din România de la primul război mondial încoace – ceea ce explică şi succesul lui electoral constant.

2. Să luăm acum generaţia celor care au astăzi între 25 şi 40 de ani – în linii mari, generaţia Y, a milenialilor, şi, parţial, generaţia Z. Care a fost experienţa lor socială primară? Tranziţia. Tranziţia şi criza economică.

Spre deosebire de generaţia X, milenialii şi generaţia Z nu au experienţa directă a comunismului, ei nu au comunismul ca termen de comparaţie.

Pentru generaţia X, oricât de dificilă ar fi fost tranziţia, oricâte lucruri ar fi avut de îndurat, situaţia curentă era şi este infinit preferabilă celei de dinainte de Revoluţie.

Din perspectiva asta, când cei din generaţiile Y şi Z se uită la părinţii lor din generaţia X închipuindu-şi că experienţele prin care trec sunt traumatizante pentru ei şi încercând să-i salveze, se comportă oarecum ca eroul din Taxi Driver: dintr-o eroare (inevitabilă) de apreciere, rezultată din experienţele diferite, ei încearcă să salveze nişte oameni care nu simt nevoia să fie salvaţi şi care nu se percep pe ei înşişi ca fiind într-o situaţie traumatică.

Repet: pentru generaţia X, oricum ar fi prezentul, el este infinit preferabil trecutului – fiindcă e o formă de apropiere de viitorul pro-democratic şi pro-capitalist în care continuă să creadă.

Cum milenialii şi generaţia Z nu au avut experienţa comunismului, ci doar pe cea a tranziţiei (percepută mai degrabă ca traumatizantă, aşa cum pentru generaţia X viaţa în comunism a fost percepută mai degrabă ca traumatizantă), membrii generaţiilor Y şi Z sunt mai degrabă sceptici cu privire la capitalism (repet: singurul sistem economic în care au crescut).

Scepticismul lor faţă de capitalism se manifestă în trei forme distincte. Pe de o parte, în forma redescoperirii opoziţiei socialiste (de diverse tipuri) la capitalism. Pe de alta, prin redescoperirea anticapitalismului de dreapta (a diverselor tipuri de fascism). În fine, o a treia grupă e formată din cei care sunt sceptici exclusiv cu privire la capitalismul local (partea corporatistă şi globalistă a celor două generaţii).

Însă, indiferent de formă, scepticismul faţă de capitalism e o valoare centrală a generaţiilor Y şi Z. Iar asta îi pune în conflict deschis cu generaţia X, fundamental pro-capitalistă. (Opoziţia e minimă doar în cazul relaţiei dintre generaţia X şi acele părţi din generaţiile Y şi Z care sunt sceptice doar cu privire la capitalismul local.)

Ca să rezum: la generaţiile Y şi Z vedem un scepticism liberal cu privire la capitalismul local, şi două tipuri iliberale de scepticism anticapitalist (centrate pe o formă sau alta de suveranism).

În replică la scepticismul anticapitalist al generaţiilor Y şi Z, o parte din generaţia X a dezvoltat diferite formule de pro-capitalism iliberal – fie sub forma neoliberalismului autoritar, fie sub forma combinării credinţelor pro-capitaliste cu conservatorismul social (vezi intelectualii neoliberali ai lui Băsescu, sau, de cealaltă parte, liderii CpF şi ai celorlalte curente fascizante dar, pe fond, încă pro-capitaliste: cu toţii fac parte din generaţia X).

Avem astăzi aşadar trei versiuni ale generaţiei X – şi tot trei versiuni ale generaţiilor Y şi Z. Interacţiunile dintre ele explică actuala dinamică politică mai bine şi mai simplu decât orice altceva.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist