Strivit de un palet uriaş de lemn

vineri, 12 aprilie 2019, 21:39
1 MIN
 Strivit de un palet uriaş de lemn

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Bacău, a fost aproape de a-şi pierde viaţa joi după ce un palet a căzut peste el. Acesta descărca paleţi de aproximativ patru metri dintr-un TIR, când unul dintre aceştia s-a prăbuşit peste el. 

Bărbatul a fost adus de urgenţă la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, unde în urma investigaţiilor s-a constatat că are doar o fractură la unul dintre oasele mâinii drepte. „Pacientul în vârstă de 41 de ani a fost adus în UPU în urma unui traumatism prin strivire. Acesta prezenta o fractură la o treime medie din humerus drept, adică din osul braţului“, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. Bărbatul a fost internat la Ortopedie, unde va fi ţinut sub observaţie. 

Comentarii