Studenţii ieşeni de la Psihologie şi-au lansat revistă

miercuri, 30 ianuarie 2019, 21:44
1 MIN
 Studenţii ieşeni de la Psihologie şi-au lansat revistă

Reprezentanţii Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ au anunţat că studenţii înmatriculaţi la această facultate, membri ai Asociaţiei Studenţilor Psihologi şi Pedagogi, au lansat din luna decembrie propria revistă, numită Revista ASPP. 

Aceasta apare pentru moment online, prima apariţie fiind de Crăciun, şi care are ca scop, conform reprezentanţilor, abordarea de subiecte din viaţa comunităţii academice menite să scoată în evidenţă diferite aspecte ale studenţiei la prima universitate din România, având şi articole dedicate cercetării ştiinţifice. Primul număr a avut 38 de pagini şi a prezentat următoarele subiecte: Tehnici de învăţare eficientă, Testul «triadă» nevrotic al lui Karen Horney, un interviu cu asist.dr. Radu-Mihail Robotă, o prezentare a diferitelor proiecte ale asociaţiei, diverse poveşti amuzante din cămin şi istorisiri din partea foştilor studenţi. 

 

 

Comentarii