De Business

Punem punctul pe știi

Top Financial Times: Iaşul, inclus în topul fDi Intelligence printre cele mai atractive oraşe pentru investiţii străine

marți, 31 mai 2022, 11:25
3 MIN
 Top Financial Times: Iaşul, inclus în topul fDi Intelligence printre cele mai atractive oraşe pentru investiţii străine

Iaşul şi Bucureştiul apar în clasamentul revistei fDi Intelligence, „Oraşele şi regiunile europene ale viitorului 2022/23 – cea mai bună şi cea mai strălucită destinaţie de investiţii din Europa”, publicat de ziarul britanic Financial Times. Cele două oraşe se află în top 10 din două categorii distincte, ceea ce arată că România nu trece nevăzută în rândul investitorilor.

Pentru a crea o listă scurtă a oraşelor şi regiunilor europene ale viitorului 2022/23, divizia fDi Intelligence a Financial Times a colectat date pentru 553 de locuri din Europa (367 de oraşe, 148 de regiuni şi 38 de LEP) şi a evaluat localităţile în funcţie de atractivitatea lor pentru investiţiile străine directe (ISD) în cadrul a cinci categorii: potenţial economic, capital uman şi stil de viaţă, eficacitate a costurilor (rentabilitate), conectivitate şi favorabilitate pentru mediul de afaceri. Oraşele au fost grupate în funcţie de mărime (oraşe majore, mari, mijlocii, mici şi micro).

Iaşul se află pe locul doi în clasamentul oraşelor europene de dimensiuni medii, în categoria “Rentabilitate”, cu un loc în scădere faţă de ediţia precedentă. Skopje (Macedonia de Nord) a ocupat primul loc la această categorie, iar locul trei, după Iaşi, îi revine Chişinăului (Republica Moldova). Topul rentabilităţii oraşelor mijlocii este completat de două oraşe din Turcia, unul din Albania, Dnipro din Ucraina şi de trei oraşe din Rusia.

Pentru stabilirea câştigătorilor din această categorie, juraţii au avut în vedere 17 indicatori economici. Salariul mediu anual al unui lucrător semicalificat şi cel al unui lucrător calificat, salariul minim, TVA, rata impozitului pe profit şi rata totală de impozitare, sunt câteva dintre acestea. Dar la fel de importante pentru determinarea eficacităţii costurilor au fost şi datele referitoare la chiria anuală pentru un spaţiu de birouri de primă clasă A (calculată în dolari, pe metru pătrat), chiria anuală pentru spaţii industriale de primă clasă A, costul autorizaţiilor de construcţie, costul de înregistrare a unei proprietăţi, costul de înfiinţare a unei întreprinderi, costul de stabilire a unei conexiuni la electricitate. Şi, nu în ultimul rând, a contat preţul benzinei, costul energiei electrice şi costurile de import/export, dar si costul şederii pe noapte la hoteluri de 4 sau 5 stele existente în centrul oraşelor.

Marele câştigător dintre oraşele mijlocii este Zurich (Elveţia), urmat îndeaproape de Vilnius (Lituania). Aceste oraşe apar şi punctează bine în patru din cele cinci subcategorii: potenţial economic, mediul de afaceri prietenos, capital uman şi stil de viaţă, conectivitate.“Zürich, cel mai mare oraş din Elveţia, a ocupat prima poziţie în categoria oraşelor mijlocii, în parte datorită faptului că investitorii recunosc beneficiile pe care le aduce un punct de sprijin în ecosistemul de inovare bine dezvoltat al oraşului. Al doilea oraş mare clasat a fost Vilnius; capitala lituaniană a devenit o locaţie căutată pentru firmele de tehnologie şi pentru funcţiile cu valoare adăugată mare, cum ar fi cercetarea şi dezvoltarea”, se arată în raportul fDi.

Despre Bucureşti, raportul fDi 2022/2023 arată că „Un nou intrat notabil a fost Bucureştiul, care s-a clasat pe locul cinci, marcând astfel prima dată când se plasează în clasamentul primelor 10 oraşe majore. Performanţa investiţiilor străine directe pe cap de locuitor a oraşului ajută la punerea în lumină a succesului său. fDi Markets a înregistrat aproape 15 proiecte de intrare de investiţii străine directe la 100.000 de locuitori între octombrie 2016 şi septembrie 2021. Astfel, "Parisul Estului", aşa cum este cunoscut colocvial oraşul, a depăşit capitala Franţei în ceea ce priveşte atragerea de investiţii pe cap de locuitor, în funcţie de numărul de proiecte pe cap de locuitor. Oraşul oferă o propunere de afaceri convingătoare pentru investitorii străini, deoarece costul forţei de muncă şi al altor factori de producţie este relativ mai mic decât în alte capitale europene, în timp ce ţara în ansamblu se bucură de avantajele liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor şi a forţei de muncă acordate membrilor UE. Capacitatea ţării de a atrage talente din alte state membre este o dovadă a acestui succes”. 

Comentarii