miercuri, 17.08.2022
Topul liceelor după mediile la bacalaureat - 2022. Ca în fiecare an, „Ziarul de Iaşi” a realizat şi acum un top al liceelor ieşene după media elevilor obţinută la bacalaureat. În fiecare an, se consideră că specializările anumitor şcoli sunt mai dificile decât ale altora, cum este în cazul examenului la matematică sau informatică, aşa cum este specificul Liceului de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi, sau a Colegiului Naţional „Emil Racoviţă”. În realizarea acestui clasament au fost calculate doar mediile mediilor de la bacalaureat ale candidaţilor celor mai căutate şcoli din municipiul Iaşi, aşa cum spun elevii şi părinţii acestora. A fost un demers laborios, dar credem, ca în fiecare an, că merită.
Reamintim că, anul acesta, colegiile ieşene cu cele mai multe medii de 10 sunt, în ordine descrescătoare: Colegiul Naţional, cu 2 medii de 10 în sesiunea abia încheiată şi încă unul în sesiunea specială destinată olimpicilor, Colegiul Negruzzi şi Colegiul Eminescu, cu câte două medii de 10, şi Colegiul Racoviţă, o singură medie de 10. S-a înregistrat şi o medie de 10 în afara municiupiul, la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Paşcani. Menţionăm că aceste medii sunt calculate înainte de rezultatele în urma contestaţiilor.
Topul pe care îl publicăm astăzi este însă unul al mediei tuturor mediilor de la bacalaureat al elevilor din liceul/colegiul respectiv. Dacă în cazul notelor din timpul anului au fost întotdeauna acuzaţii de subiectivism mai mic sau mare mare de la o şcoală la alta, în cazul mediilor de la bacalaureat noi credem că obiectivitatea este maximă. Din acest motiv, şi acest top credem că este unul foarte obiectiv.
Topul liceelor
1. Colegiul Național - media mediilor: 9,36. Rezultatele celor 136 de candidaţi din această serie, în medie, dau exact 9,36. Trebuie menţionat că ultima media a Colegiului Naţional este 7,35. Au fost prezenţi toţi cei înscrişi pentru sesiunea din iulie.
2. Colegiul „Negruzzi” - media mediilor: 9,30. Colegiul „Negruzzi” s-a clasat anul acesta pe locul al II-lea în clasamentul colegiilor de top ale municipiului Iaşi. Comparativ cu anul trecut, când media a fost 9,20, anul acesta este mai mare cu 10 sutimi. În realizarea calcului mediei au fost luate în considerare rezultatele a 148 de elevi. Nu a fost luat în considerare rezultatul unui elev care nu a fost prezent la nici una dintre probele scrise, fiind considerat respins.
3. Colegiul „Racoviţă” - media mediilor: 9,24. Anul acesta, colegiul a coborât pe a treia treaptă în clasamentul realizat de Ziarul de Iaşi. De menţionat este faptul că anul trecut media mediilor pentru acest colegiul a fost 9,34, chiar dacă atunci această unitate de învăţământ a avut numeroşi elevi la frecvenţă redusă. Pentru acest clasament, s-a luat în evidenţă participarea la examen a 145 de elevi. 10 dintre cei înscrişi nu s-au prezentat.
4. Colegiul „Eminescu” - media mediilor: 9,00. Colegiul „Eminescu” se află pe poziţia a IV-a (ca şi anul trecut), fiind luate în considerare mediile a 165 de elevi. Un singur elev al acestui colegiu nu a reuşit anul acesta să promoveze examenul, înainte de contestaţii, având media de 5,98.
5. Liceul de Informatică - media mediilor: 8,86. Au fost luate în considerare mediile a 180 de elevi. Doi elevi ai liceului au fost respinşi în urma evaluării, iar altul s-a prezentat doar la materiile matematică şi informatică, acolo unde nu a reuşit să promoveze.
6. Colegiul „Alecsandri” - media mediilor: 8,81. În realizarea calcului au fost luate în considerare rezultatele a 142 de elevi. Doi elevi ai liceului nu au promovat examenul, iar altul a fost prezent doar la două discipline, respectiv matematică şi informatică.
7. Liceul „Cantemir” - media mediilor: 8,71. Au fost luate în calcul mediile a 155 de elevi. Toţi elevii liceului au reuşit să treacă examenul de bacalaureat, ultima media a acestui centru de învăţământ fiind 6.68.
Cuvinte cheie: + top, lice, bacalaureat
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Sângele de frate - Care-i treaba cu Muraru şi murăturile lui despre rotaţie?
FOTBAL - Forţe proaspete în atac, la Poli Iaşi. “Omul de gol” este gata de debut
Ieşeanul lovit de o stâncă la Cheile Bicazului a fost detubat, dar nu poate vorbi
Lene şi literatură: episodul patru. Se va aniversa teatrul idiş la Iaşi
„Copii de nota 10”: ajutoare pentru 500 de copii ieşeni din familii defavorizate care încep şcoala
Expoziţia de obiect, decolaj şi instalaţie „Des Veliri”, deschisă ieri la Iaşi
Razii masive ale poliţiştilor de la Târgu Frumos: 33 de sancţiuni la stradă, 5 permise reţinute
Iaşi - Prezenţă scăzută la prima probă a examenului de bacalaureat din toamnă
Elevii din UK vor merge la şcoală trei sau patru zile în contextul creşterii preţurilor la energie
Turn de comunicaţii de pe teritoriul rus, distrus de o dronă trimisă din Ucraina
Un clujean de 70 de ani, bronz european la powerlifting. “Mai bine dau banii pe sport”
Rămăşiţe umane găsite de o familie din Noua Zeelandă într-o valiză cumpărată la licitaţie
Emil Săndoi a devenit selecţionerul naţionalei under 21, iar Pancu a fost numit la echipa U20
Ipocrizie! Putin acuză Statele Unite că încearcă să ”prelungească” conflictul din Ucraina
Mads Mikkelsen spune că „uimitorul” Johnny Depp ar putea reveni în „Fantastic Beasts”
Povestea Cazinoului din Slănic-Moldova, cel mai vechi din România (P)
Tată şi fiu, agresaţi de alţi trei bărbaţi. Toate cele cinci persoane au ajuns la spital
Marcel Ciolacu vorbeşte despre un nou pachet de măsuri pentru populaţie: Este obligatoriu
Viktor Orban dă liber la tăierea pădurilor, inclusiv din zonele protejate
Actriţa Amber Heard îşi pregăteşte apelul contra lui Johnny Depp şi angajează noi avocaţi
Simona Halep nu o mai întâlneşte pe Muchova în primul tur la Cincinnati
Marcel Ciolacu anunţă o şedinţă a coaliţiei, marţi: Din punctul meu de vedere nu este nicio tensiune
Cântăreţul R. Kelly este judecat într-un nou caz de infracţiuni sexuale
Fondul Third Point a dezvăluit luni o participaţie de aproximativ 1 miliard de dolari la Walt Disney
Cum se scumpeşte electricitatea prin mecanismul formării preţurilor
Rapperul american A$AP Rocky, partenerul Rihannei, pus sub acuzare pentru atac cu armă
Cea mai mare conferință pe structura ONU din România, la Iași (P)
Ucraina cere lumii să „arată putere” după bombardamente în apropierea centralei nucleare Zaporojie
Iranul spune că Rushdie şi susţinătorii săi sunt de condamnat pentru atac. “Este dezgustător”
Johnny Depp va regiza un film despre pictorul italian Amedeo Modigliani. Coproducător este Al Pacino
Preţurile petrolului au scăzut luni cu circa 3 dolari pe baril. Ce rol a jucat China
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (II) |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Radu PĂRPĂUȚĂCaua şi politicaua |
Alex VASILIUValori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.