miercuri, 14.04.2021
Cu toții avem zile în care simțim că s-au adunat prea multe lucruri. De obicei, prea multe lucruri de care ne-am săturat. Intrăm într-o monotonie absolută în care ne pierdem cu totul orice urmă de entuziasm și de curiozitate. Nu mai resimțim nicio provocare și pur și simplu mergem înainte cu o ritmicitate asumată aproape natural de corpul nostru. Ne îndeplinim sarcinile conștiincios, ca pe un ritual. Am ajuns să ne dozăm cu o precizie uluitoare ingredientele din cafeaua de dimineață, întâlnim aceleași priviri adormite în stația de autobuz, iar dosarul cu griji nu pare decât să devină mai consistent pe zi ce trece.
Poftă de ceva nou?
E cu siguranță timpul pentru o schimbare. Iar toamna nu mai este doar prilej pentru a trece la garderoba stufoasă din dulap sau pentru a ne purta umbrela pe interiorul cotului acoperit cu prea multe straturi de textile. În schimb, dacă ajungi într-o plimbare pe Ștefan cel Mare, poți să te oprești cu încredere la Mamma Mia ca să savurezi ceva bun și... nou! Te invităm să răsfoiești meniul nostru actualizat cu cele mai delicioase preparate – de la bucătăria internațională la bunătăți autentic românești, gătite ca la mama acasă, poți alege orice vrei tu ca să îți stăpânești pofta de ceva nou pe gustul tău.
Călătorește pe gustul tău!
Preparatele noastre îți vor purta simțurile prin toate colțurile lumii – fie că optezi pentru aromele spicy mexicane sau pentru pastele autentic italiene, vei avea o călătorie culinară pe cinste! Dar de ce să te limitezi la atât? Simțurile tale merită răsfățate așa cum se cuvine! După ce ai savurat o masă pe cinste la Mamma Mia, te invităm și la câțiva pași distanță, la Diaflor Travel, agenția care îți construiește o vacanță pe bune, personalizată exact pe gustul tău! Iată și un pont: primești 15% reducere pentru orice pachet turistic pe care îl achiziționezi de la Diaflor, așa că mergi cu încredere și alege destinația perfectă pentru tine.
Poate visezi la o călătorie relaxantă, undeva pe o plajă sălbatică, să uiți de lume – pentru o vreme măcar – să asculți valurile și să profiți de odihnă și de bronz, cu un cocktail slab alcoolizat în mână. Sau poate vrei să te aventurezi într-o drumeție pe munte, să-ți umpli plămânii cu aer proaspăt și să te lași furat de peisaje pictate de natură. Sigur, poate mai degrabă vrei să te pierzi într-un oraș cu arome bogate de istorie și cultură, în care să îți desfeți privirile și să-ți îndesești paginile cu amintiri adunate de pretutindeni. Orice destinație ai alege, cu Diaflor Travel poți fi sigur că îți vei croi un traseu exact așa cum vrei tu și chiar mai mult – ai 15% reducere, în amintești?
Până la capăt!
Îndrăznește să te bucuri de fiecare clipă și să îți urmezi visurile oriunde în lume, pentru că visurile se trăiesc, nu se lasă la păstrat în raftul cu lucrurile la care te întorci mereu gândind „ce-ar fi fost dacă...?”. Iar o călătorie nu e nicicum completă dacă nu o simți și nu o trăiești din plin cu fiecare părticică din tine. Așa că măcar din când în când, lasă-te răsfățat așa cum meriți și trimite-ți simțurile în vacanță!
Cuvinte cheie: + vacanță, Mamma Mia, Diaflor Travel
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Îngrijiri paliative, din respect pentru viață, la Spitalul Sf. Sava Iași (P)
Tanti Veorica lansează partid. Pe cine s-ar baza de la Iaşi?
200 de studenţi bioingineri vor participa online la cea mai mare conferinţă de profil
Proiect european: o cunoscută mănăstire de peste Prut, prezentată pe larg la Iaşi
Autorizaţiile de construire s-au redus la jumătate într-un an: iată noile edificii ale Iaşului!
Nu s-a mai bucurat de heroina la preţ de chilipir: l-au săltat din gară la 5 dimineaţa
Green Park: incendiul s-a extins la 10 apartamente pe tubulatura de aerisire
Cum a rămas oboista Filarmonicii fără slujbă, dintr-o banală neatenţie
O lege aberantă - boala tatălui sau a mamei decedate, secret medical pentru copiii acestora
Ce spune Kelemen Hunor despre scandalurile provocate de AUR în Parlament
Dan Barna: Indiferent de ce se speculează că mai e un strănut şi plecăm acasă, nu o să se întâmple
Ce spune secretarul de stat Adreea Moldovan despre noile reguli de intrare în carantină
Pe cine a surprins demisie lui Gheorghe Mulţescu de la Dinamo
Parlamentarii PSD s-au cam săturat de muncă şi se gândesc să intre în grevă
Gheorghe Mulţescu şi-a anunţat demisia de la Dinamo: Regret!
Kelemen Hunor sare în mod neaşteptat în ajutorul lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii
Ciolacu susţine că este de acord cu vaccinarea şi crede că purtarea măştii e benefică
Prinţul Philip lasă în urmă o avere estimată la 25 de milioane de euro
Doi apropiaţi ai opozantului rus Alexei Navalnîi au dispărut din Rusia fără urmă
Angajatorii, obligaţi să îşi informeze salariaţii cu privire la fondurile private de pensii
Joe Biden i-a propus lui Vladimir Putin să se întâlnească “într-o ţară terţă”
Familia lui Costel Alexe, din nou sub lupa DNA. Probleme cu un domeniu imobiliar
Cauți casa perfectă? Urcă-te acum în trenul de mare viteză FideliaCasa! (P)
Capacitatea de vaccinare a ajuns la 115.000 de persoane pe zi
De la ce au pornit incendiile din Iași în urma cărora au fost evacuate zeci de persoane
Vacanță de vis în inima Greciei din România (390 lei, 4 mese, piscină)
Județul Iași a coborât pe locul 14 după numărul de cazuri noi de COVID
Număr foarte mare de decese de COVID în 24 de ore. Doar 3.883 cazuri noi
Scandal între senatoarele de Iași! Șoșoacă, țipând la Scântei: Daţi-vă la o parte!
A fost furat cel mai mare iepure din lume, inscris in Guinness World Records
Ministrul austriac al sănătăţii demisionează pe motiv că e surmenat în contextul pandemiei
FOTO: O mașină de Poliție s-a izbit de o casă după ce a evitat un taxi
“Prăbuşirea casei Usher şi alte povestiri”, de Edgar Allan Poe
Revenim la trimestre? Cîmpeanu: Nu am înțeles niciodată trecerea la semestre
Fluxuri noi de vaccinare la Iași. Serul Moderna, în trei centre în loc de AstraZeneca
Cristi Berea, senator USR PLUS: Avem nevoie de profesioniști în fruntea spitalelor (P)
Medic: ”Un pacient de la ATI fără oxigen moare în 5-10 minute”
Bucurie în Anglia la redeschiderea teraselor. „Chiar dacă ningea am fi fost aici”
Cîmpeanu: Orele remediale se vor face pe tot parcurslui anului școlar 2021-2022
Lucian DÎRDALAEurocanapeaua |
Florin CÎNTICUn dosar sensibil: Mircea Eliade - Radu Gyr (V) |
Radu PĂRPĂUȚĂDe-a joaca |
Alex VASILIUÎn amintirea lui Constantin Munteanu |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.