anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Ultimul mohican al reportajului - Viorel Ilişoi

GALERIE
radu parpauta
  • radu parpauta
- +

Degradarea presei româneşti din '90 încoace se vede cu ochiul liber, ca să zicem aşa. Sigur, această decădere, prostituare de-a dreptul, se pune pe seama crizei mondiale a presei „pe hârtie”. Numai parţial este aşa. 

Aservirea presei la jungle de dragoni şi mamuţi politici şi economici e o realitate a dracului de levantin-românească, cu tipuri şi tertipuri specifice. La fel aservirea cititorilor, momirea lor cu false mistere, enigme, sex cât încape, cu nivel intelectual de Gâgă - tot de-a noastră e. Cică se face în numele factorului economic. Dar nu a câştigat nimeni nimic: nici ziarele, nici cetăţenii prostiţi tot mai rău. Câştigă însă politicienii. Cum scrie cu amărăciune ironică Viorel Ilişoi în reportajul Allah în cer, primarul pe pământ şi între ei un cartof: „Ca să votezi nu e nevoie de prea multă carte. Asta o ştiu bine politicienii.”

O victimă colaterală în băltoaca asta a României ziaristice este reportajul. Din raţiuni care mie îmi scapă (faptul că nu mai avem presaşi culţi şi de calibru ar fi una din cauze), presa a renunţat încetul cu încetul la reportajul literar, după ce imediat după hărmălaia din Decembrie '89 acesta cunoscuse un boom formidabil. Cât de repede s-a renunţat atunci la reportajul adjectival de tip Geo Bogza (Bogza cel din perioada comunistă, nu mă refer la reportajele lui excepţionale de dinainte de război), cu câtă asiduitate se căutau mediile şi personajele inedite! Lumea era însetată de adevăr pe atunci, iar aceste reportaje care descriau viaţa copiilor nimănui sau a spitalelor imunde potoleau această sete de adevăr. Viorel Ilişoi (căci despre el este vorba în aceste rânduri şi despre cartea lui Cele mai frumoase reportaje, Editura Gri, 2017) a fost încă de atunci un vârf de lance în acest domeniu. Iar acum, iată, a rămas aproape un Ultim Mohican al reportajului.

În toţi aceşti ani, Ilişoi a evitat cu eleganţă să se mânjească în presa-băltoacă din mizeria generală depravată a timpurilor pe care le trăim. Nu a fost cuprins în cabala, care face ca ştirile să fie create ingenios şi apoi să fie plantate pentru diverse interese şi infiltrate în gândurile oamenilor, făcându-i apoi să se indigneze aiurea sau să sară în sus de bucurie fără să ştie exact pentru ce. Nu, el nu are curajul „dezvăluirilor” mincinoase din spatele scenei politice şi economice, nu are „îndrăzneala” pişicheră marca Mircea Badea. Îndrăzneala lui este să arate România aşa cum este, fără sclipiciuri şi fără olimpicii la matematică, fără Dracula land şi ultima măgărie a vreunui politician.

Există o anume detaşare în aceste Cele mai frumoase reportaje. Însă detaşarea nu exclude spunerea lucrurilor pe nume, nu exclude sensibilitatea faţă de oameni, chiar şi faţă de hoţi, de pildă. E, de fapt, o înţelegere adânc umană la Viorel Ilişoi, la care se adaugă uneori un zâmbet în colţul gurii. Uneori e blând ironic, dar poate fi şi caustic când e cazul. De cele mai multe ori umorul lui e ambiguu, ca atunci când vorbeşte despre nişte ţigani turci: „Sunt zece suflete într-o căsuţă aplecată pe spate, pe care măgăruşul ar putea să o dărâme nu cu o copită, ci cu un răget. Dar de foame, nici nu rage, aşa că hardughia stă cumva în picioare.” (din reportajul pomenit mai sus) Să plângem sau să râdem? Sau în reportajul Salvezi un om, salvezi o lume, un adevărat micro-roman dickensian, dar fără râurile de lacrimi ale englezului, unde scrie la un moment dat despre medicii de la maternitate: „… să le ducă tot ce le trebuie. Trebuie să aduci totul de acasă, în afară de copil (teribilă ironie - nota mea). Plus că trebuie plătiţi şi medicii. Pe furiş, cu două degete strecurate în buzunar, ca la lăutari.” Alteori tonul ironic nu-şi mai are locul, e prea cruntă realitatea: „Nu mult după aceea, România şi-a scos din subterane poporul ascuns şi lumea civilizată vedea cu stupoare o nouă specie: aurolacii. Nişte fiinţe humanoide ce umblau bezmetice prin Capitală respirând cu un fel de plămân extern, plin cu aer argintiu, gros ca smântâna. Aurolacii foiau prin gări, prin autobuze, în pieţe, umpleau Bucureştiul. Cerşeau, furau, dădeau în cap. Televizoarele vesticilor, în culori, se întunecau transmiţând spectacolul macabre din România.”

S-o spunem pe a dreaptă, ziariştii adevăraţi trebuie să mai citească şi literatură. Le este de folos, mai ales la reportaje. Iar Viorel Ilişoi este unul din ziariştii „citiţi”. Îmi amintesc că, acum ceva ani în urmă, scriitorul Dan Lungu mi-a spus: „Ai observat? Viorel scrie foarte bine.” I-am răspuns că nu mă miră, are lecturi la bază, un bagaj literar care îl ajută. Acum aş putea să mai adaug talentul de scriitor moldovean. Spunem toţi chestia asta cu scriitorul moldovean, dar nu prea ştim ce înseamnă. Viorel, spre deosebire de molcomii scriitori moldoveni, indolenţi, refractari la înnoiri, purtători ai unei pasivităţi orientale, Viorel, zic, este ancorat tare în prezent, nu în trecut. Ca „moldovean” îi recunosc mai degrabă sensibilitatea, o dulceaţă, o „coloare”, cum spune Maestrul Sadoveanu, cu care acoperă asperităţile vieţii. Ca în exemplu din Îngerii chilugi de la Oncologie (aş putea da mult mai multe exemple, dar… spaţiul tipografic, bată-l vina!): „Rodica e o fetiţă de opt ani din Teleorman. Negricioasă, tunsă zero pe jumătate din cap, cu un cerculeţ făcut cu carioca pe ţeastă”. Pe acel cerculeţ fetiţa era iradiată şi Viorel comentează: „Fetiţa nu ştie că are cancer. Ştie că are «buba» acolo, la cerculeţ. Pune degetul exact în centru şi desenul pare acum un inel negru care i-a alunecat de pe deget”.

Cu Cele mai frumoase reportaje Viorel Ilişoi intră, sunt convins, în galeria celor mai buni autori de reportaje români, de la Brunea-Fox la Geo Bogza cel din Ţara de piatră şi Basarabia, ţară de pământ. E o carte formidabilă, care merită citită. Spun asta pentru cei care citesc. Pentru cei, care  holbează ochii (aş fi scris „belesc ochii”, dar m-a cenzurat soţia din cauză de… agresivitate) de dimineaţă până seara la televizor, nu am ce spune, Dumnezeu cu mila.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Trei sferturi de secol în era nucleară

Lucian DÎRDALA

Trei sferturi de secol în era nucleară

În spatele imaginilor cu cel mai mare impact la public - şi care ţin de războiul convenţional - se află realitatea unei cursei nucleare care, nemaifiind una „în doi”, este nouă şi periculoasă.

Filmuletul zilei

opinii

Gândirea liberă, limpede şi reacţionară

Florin CÎNTIC

Gândirea liberă, limpede şi reacţionară

Cum trăim timpuri apăsătoare în care comandourile ideologice ale stângii impun, asemenea fasciştilor anilor 30, violenţă şi castrare pentru libertatea de expresie, e reconfortant să regăseşti, măcare insular, câte o voce critică şi nealiniată.

Suflete în ceaţă

Radu PĂRPĂUȚĂ

Suflete în ceaţă

Generaţia COVID

Ioan MILICĂ

Generaţia COVID

Cum se va numi generaţia de cobai supuşi unui simulacru educativ de amploare planetară? Cum se va numi generaţia ale cărei rădăcini în universul şcolar sunt retezate tot mai iute pe măsură ce timpul de izolare creşte? Cum se va numi generaţia de absolvenţi care vor căpăta diplome fără să fi ştiut vreodată ce miros are un manual abia ieşit de sub tipar sau fără să fi văzut cum arată un educator, un învăţător sau un profesor în carne şi oase?

pulspulspuls

Un penthouse de 300.000 de coco, scos la vânzare cu viteză. Hopaa!?

Un penthouse de 300.000 de coco, scos la vânzare cu viteză. Hopaa!?

Apropo de arestările anului, ne spune amicul Archibald Tănase că, în ultima vreme, printre băieţii cu bani din târg se bârfeşte că un ditamai penthouse-oiul din Copou pe care l-a ridicat pe bloc un personagiu aflat la ţuhaus ar fi de fapt donaţie ultrasecretă către un personagiu public foarte vilofil, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Muzică inspirațională

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.