Un avocat ieșean prins fără permis a fost trimis să muncească două luni la un cămin de pensionari sau la Spitalul de Recuperare

vineri, 12 aprilie 2024, 03:00
3 MIN
 Un avocat ieșean prins fără permis a fost trimis să muncească două luni la un cămin de pensionari sau la Spitalul de Recuperare

Un avocat ieșean, rămas fără permis în 2019, după ce a provocat un accident soldat cu rănirea a trei persoane, a fost condamnat de magistrații Curții de Apel într-un alt dosar, în care era judecat pentru că a condus un vehicul fără permis de conducere. Prin contopirea pedepselor primite pentru cele două fapte penale, Anatole Cenușă a primit o condamnare de 11 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere.

Accidentul în care a fost implicat avocatul Anatole Cenușă s-a petrecut în ianuarie 2019. Avocatul se îndrepta spre Darabani, împreună cu o clientă pe care o reprezenta într-un proces la judecătoria locală. Într-o curbă, automobilul condus de avocat a derapat, s-a răsucit și a intrat pe contrasens, lovind un autoturism care venea din sens opus. Accidentul s-a soldat cu rănire a trei persoane: clienta avocatului și doi pasageri din cealaltă mașină. Expertiza efectuată atunci a stabilit că accidentul putea fi evitat, dacă viteza automobilului condus de Cenușă ar fi fost mai mică de 116 km/h, viteza acestuia fiind în fapt de peste 130 km/h.

Cenușă a fost trimis în judecată pentru vătămare corporală din culpă, el nerecunoscându-și vina în fața judecătorilor. Magistrații Curții de Apel l-au condamnat la nouă luni de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de doi ani, sentință devenită definitivă în iulie 2023, printr-o decizie penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Câteva luni mai târziu, pe rolul Curții de Apel Iași se înregistra un nou dosar în care avocatul figurează ca inculpat, de data aceasta pentru “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. A condus fără permis pentru că se afla în fața unei situații de urgență, a explicat Anatole Cenușă pentru Ziarul de Iași: “Trebuia să ajung repede cu medicamente la o persoană în criză de astm care nu avea medicamente la ea – din Podu Roș până la Billa, la fosta Autogară. Doar că era seară și, neconducând de mai multe luni, nu mi-am dat seama că una dintre lumini nu funcționa”. Polițiștii care l-au oprit pentru acest lucru aveau să constate că avocatul conducea fără permis.

CITEȘTE ȘI:  Avocatul Cenuşă, pedepsit cu nouă luni de închisoare după un accident cu trei victime

Chemată să se pronunțe în privința infracțiunii penale de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, instanța Curții de Apel l-a condamnat pe Anatole Cenușă, joi, la o pedeapsă de șase luni de închisoare, pe care a contopit-o cu cea din primul dosar astfel: „Contopeşte pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală din 05.09.2022 a Curţii de Apel Iaşi, urmând să fie executată pedeapsa cea mai grea, de 9 (nouă) luni închisoare, la care adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, adică sporul de 2 (două) luni închisoare, urmând ca inculpatul Cenuşă Anatole să execute pedeapsa totală de 11 (unsprezece) luni închisoare”.
Prin aceeași sentință, judecătorii au decis din nou suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, de data aceasta pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi şase luni. Hotărârea Curții de Apel poate fi atacată în termen de zece zile de la comunicare, însă Anatole Cenușă spune că nu e decis dacă o va face.

Rămâne în libertate, dar sub supravegherea Serviciului ieșean de Probațiune pe o durată de doi ani și jumătate. În plus, va trebui să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, fie la Căminul de Pensionari Sf. Cuv. Parascheva, fie în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi „afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă”, după cum se mai precizează în soluția de joi a instanței.

Comentarii