Un europarlamentar austriac, la Iaşi. Defrişările din Pădurea Dobrovăţ ajung la Curtea de Justiţie a UE

luni, 11 iulie 2022, 01:50
4 MIN

Dacă guvernul nu va reuşi în următoarele săptămâni să oprească tăierile ilegale, riscă să fie amendat cu 100.000 de euro pe zi. În Europa, doar Polonia a mai fost sancţionată astfel – pentru intervenţii într-o pădure din patrimoniul UNESCO.

„Dacă noi nu ne mobilizăm, implicarea sectorului forestier are o influenţă destul de puternică asupra autorităţilor şi este cumva batista pe ţambal: să fie linişte, să fie bine, să nu ne deranjăm”, a susţinut în faţa jurnaliştilor Mihai Diac, iniţiatorul grupului civic Codrii Iaşilor, la conferinţa „Viitorul Pădurilor”, eveniment desfăşurat sâmbătă. Situaţia din Pădurea Bârnova-Dobrovăţ a fost studiu de caz, iar Mihai Diac a povestit cum a surprins un camion cărând 2 mc de lemn.

„Bena pe care am văzut-o trecea pe lângă cantonul silvic unde lucra pădurarul în curte. Deci asta nu se întâmplă fără să ştie: lemnul ăsta reprezintă banii pădurarului, care urcă apoi din buzunar în buzunar până ajungem să avem politicieni ridicaţi pe pădure. Care apoi susţin aceste ilegalităţi mai departe. Deci nu, autorităţile nu se vor mobiliza singure; trebuie ca noi, ca societate, să fim implicaţi, cum sunt maşinile acelea vechi care nu aveau demarorul şi trebuia să dai la manivelă ca să pornească”, a explicat el situaţia existentă de mai mulţi ani.

CITESTE SI: Drujbele din Pădurea Dobrovăţ au pus la pământ sentinţa judecătorilor. Victime colaterale

Fenomenul tăierilor ilegale este mult mai mic în alte ţări, a susţinut Mihai Diac, afirmaţie asumată şi de Thomas Waitz, copreşedintele Partidului Verde European, prezent la conferinţă.

Diac a făcut diferenţa între căruţa cu lemne, „care merge zi de zi şi scoate lemn «negru» din pădure”, şi nerespectarea modului în care sunt avizate amenajamentele silvice, prin care din Pădurea Dobrovăţ ar urma să se extragă 750 de mii de metri cubi de lemn pe parcursul a 10 ani. Eurodeputatul Thomas Waitz a precizat că prezenţa lui la Iaşi este legată de negocierile din Parlamentul European pe marginea unei strategii forestiere, de protecţie a pădurilor.

Ceea ce iese în evidenţă în România, comparativ cu alte ţări europene care se confruntă cu devastarea pădurilor, este cantitatea de lemn care se fură, a spus europarlamentarul austriac. Se poate spune că, din nefericire, din acest punct de vedere, România este exemplul negativ al Europei, a adăugat el.

CITESTE SI: (FOTO) Proiect: Pădurea Dobrovăţ, inclusă în cadrul unui parc natural

Deja este în curs o procedură de sancţionare a României pe subiectul tăierilor ilegale, iar guvernul mai are la dispoziţie trei luni să rezolve problema. În caz contrar, unul însă extrem de probabil, dosarul va ajunge la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, a avertizat el. Thomas Waitz a dat exemplul Poloniei, amendată în 2017 cu 100 de mii de euro pe zi până la oprirea intervenţiilor în Pădurea Białowieża – ce-i drept, o pădure care face parte din patrimoniul UNESCO.

„Asta mă aştept să decidă Curtea şi în cazul României, dacă nu va rezolva situaţia în următoarele trei luni”, a mai spus europarlamentarul ecologist.

Raluca Nicolae, avocata Agent Green, organizaţie non-guvernamentală care urmăreşte alături de Codrii Iaşilor situaţia din Pădurea Dobrovăţ, a amintit că în 2021 s-a reuşit în instanţă oprirea exploatării forestiere, însă doar în a doua jumătate a anului. „Dar nu ne lăsăm, procesul continuă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a spus ea.

Cerem în continuare creşterea suprafeţei protejate de la 1 la sută la 50 la sută şi transformarea zonei în parc natural, a menţionat reprezentanta Agent Green, care mizează pe sprijinul ieşenilor pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

Ce spunea Costel Alexe despre tăierile din Pădurea Dobrovăţ când era ministru al Mediului?

În aprilie 2020, când era ministru al Mediului, Costel Alexe a ţinut o conferinţă de presă la liziera Pădurii Dobrovăţ, pe fondul numeroaselor relatări publice privind amplificarea tăierilor departe de ochii lumii. La vremea aceea, restricţiile pandemice obligau pe mai toată lumea să stea în case. Alexe a spus atunci că, în ultimii 5 ani, recoltăruile de material lemnios s-au ridicat anual în judeţ la 185 până la 220 de mii de metri cubi.

El a luat apărarea firmelor care funcţionează cu această materie primă (în număr de peste 16 mii în toată ţara) şi a celor care lucrează în domeniu (peste 100.000). În final, Costel Alexe a pledat pentru o exploatare raţională a pădurii, recunoscând că „există şi uscături” în rândul personalului silvic. „Pe toţi aceştia îi vreau la puşcărie”, declara el în aprilie 2020.

Credit foto: Codrii Iaşilor

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii