Un puşti a devenit milionar la vârsta de opt ani facand afaceri cu bile

sâmbătă, 30 martie 2013, 12:07
2 MIN
 Un puşti a devenit milionar la vârsta de opt ani facand afaceri cu bile

Un băieţel a pus  pe picioare o afacere de succes la doar opt, iar mama şi doi fraţi mai mari îi sunt angajaţi. Puştiul, ajuns la vârsta de zece ani merge la şcoală, dar se ocupă de afacere.

Britanicul Harli Jordean este diferit faţă de toţi ceilalţi copii. În timp ce prietenii lui se joacă pe calculator, Harli este ocupat cu furnizori, stocuri şi comenzi pentru afacerea sa cu bile, scrie dailymail.co.uk.

Băiatul conduce un site care vinde bile de aproape patru ani, iar compania sa produce mii de lire în fiecare an, datorită comenzilor care vin chiar şi din Statele Unite.

Harli este atât de ocupat încât a fost nevoit să o angajeze pe mama lui şi pe doi dintre fraţii mai mari pentru a-l ajuta cu numărul mare de comenzi. Însă în loc să se lase depăşit de situaţie, băiatul se comportă ca un profesionist şi are planuri ambiţioase pentru viitor.

Băiatul a declarat că prietenii lui nu au crezut la început că are propria afacere, însă acum sunt unii dintre clienţii lui fideli. "Iubesc bilele şi îmi place să am propria companie", spune băiatul.

Tânărul om de afaceri a povestit că şi-a început afacerea de milioane prin schimbul de bile cu prietenii lui. Atunci când a rămas fără bile, a rugat-o pe mama lui să-i cumpere altele de pe internet, însă pentru că nu a găsit un loc de unde să le cumpere, s-a hotărât să deschidă el însuşi un magazin online.

"Harli a fost obsedat de bile de când avea şase ani. Obsesia lui era atât de mare încât am început să-l numim Regele Bilelor, aşa că atunci când şi-a deschis afacerea, acesta a fost numele decis", a declarat Tina, mama băiatului. (realitatea.net)

Comentarii