Un reputat teolog a devenit Doctor Honoris Causa al UAIC

miercuri, 09 noiembrie 2022, 20:58
2 MIN
 Un reputat teolog a devenit Doctor Honoris Causa al UAIC

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) i-a oferit cel mai înalt titlu academic posibil părintelui prof.dr. Marc-Antoine Costa de Beaurgard, profesor de Teologie Dogmatică şi Liturgică la Centrul de Studii şi Cercetare „Dumitru Stăniloae” din Paris, unde este şi responsabil al direcţiei de Studii Patristice „Maxim Mărturisitorul”. Ceremonia a avut loc miercuri, 9 noiembrie, de la ora 12.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”.

Ucenic apropiat al părintelui Dumitru Stăniloae, părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard este cunoscut prin bogata şi valoroasa sa operă, tipărită la cele mai importante edituri teologice din Europa. Din anul 1977, este preot în cadrul Bisericii Ortodoxe Române din Franţa, apoi protopop al Protopopiatului Ortodox Român al Franţei din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.

Titlul a fost oferit la propunerea Facultăţii de Teologie Ortodoxă „pentru profunzimea gândirii teologice, pentru varietatea, actualitatea şi dimensiunea duhovnicească a aprofundărilor ştiinţifice şi pentru legătura sa specială cu Ortodoxia şi teologia românească a veacului al XX-lea, cu marile ei personalităţi şi promovarea acestora în Franţa şi în întreaga lume”. Ceremonia a fost prezidată de prof.dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC.

„În istoria sa de 162 de ani, universitatea s-a identificat cu dezvoltarea culturii moderne, reprezentând unul dintre pilonii vieţii ştiinţifice româneşti, a omagiat personalităţi academice, recunoscute la nivel naţional şi internaţional pentru rezultatele remarcabile obţinute în diversele domenii care au contribuit la dezvoltarea cunoaşterii, culturii şi spiritualităţii lumii”, a declarat prof.dr. Tudorel Toader.

După acordarea titlului şi înmânarea diplomei de Doctor Honoris Causa, festivitatea a continuat cu discursul părintelui, care a mulţumit universităţii pentru distincţia acordată. „Nu fără uimire şi fără emoţie am aflat că universitatea dumneavoastră, renumită în Europa şi în întreaga lume, doreşte să mă onoreze acordându-mi acest titlu prestigios. Am ascultat smerit laudele pe care mi le-aţi adresat, căci mi se par mai degrabă cuvenite altora decât mie. Primesc aceste cuvinte cu recunoştinţă şi simplitate”, a precizat prof.dr. Marc-Antoine Costa de Beaurgard. 

Comentarii