Un şofer din Târgu Frumos susţine că după două pahare de vin a ajuns la 2,4 la mie alcoolemie

vineri, 19 august 2022, 01:50
2 MIN
 Un şofer din Târgu Frumos susţine că după două pahare de vin a ajuns la 2,4 la mie alcoolemie

Având chef de băut, un ieșean nu s-a îndurat să meargă nici o jumătate de kilometru pe jos. S-a dus la bar cu mașina și a plecat tot la volan, făcut bine. N-a apucat să mai ajungă acasă.

Conform declarațiilor sale ulterioare, Constantin Artenie băuse o jumătate de litru de vin în decurs de o jumătate de oră la un bar din centrul orașului Târgu Frumos. S-a urcat apoi la volanul autoutilitarei sale Nissan pentru a se duce acasă, la o distanță de circa 350-400 metri de bar. La intersecția cu strada Buznei, nu a acordat prioritate la virajul la stânga, fapt ce a făcut o patrulă de polițiști să pornească în urmărirea lui, cu semnalele acustice și luminoase pornite. Șoferul nu a oprit, ci și-a continuat drumul. La următoarea intersecție, cu strada 22 Decembrie, a încercat din nou să vireze la stânga, fără însă a mai reuși. Motorul i s-a oprit, iar polițiștii l-au putut ajunge și lua la întrebări.

Alcoolemia șoferului a fost stabilită la 2,4‰ în sânge. Șoferul a apreciat că era puțin probabil ca după doar două pahare de vin alcoolemia să fie atât de ridicată, dar nu a contestat rezultatele testării. „Instanţa observă că inculpatul nu a fost depistat în trafic de către organele de poliție ca urmare a unui control de rutină, ci a atras atenția întrucât a pătruns în intersecție fără a se asigura. Mai reține instanța, în ciuda declarațiilor nesincere ale inculpatului cu privire la consumul real de alcool, că acesta a ingerat o cantitate suficientă de alcool care i-a dat valori foarte mari ale alcoolemiei in sânge, apoi s-a urcat la volanul autovehiculului Nissan, pe care l-a condus la o oră de vârf, fiind dezorientat temporal și alopsihic, cu tulburări de echilibru static și dinamic, cu imprecizie în mișcări și reflexe”, au notat magistrații Judecătoriei Pașcani. Aceștia au luat totuși în considerare lipsa antecedentelor penale, ca și faptul că Artenie își recunoscuse vina.

El a fost condamnat la 2 ani și 3 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. Pe durata acestuia, Artenie nu va mai avea dreptul de a se urca la volan. 

Comentarii