Un student ieşean a fost premiat pentru rezultatele deosebite obţinute la olimpiadele de matematică

miercuri, 28 noiembrie 2018, 10:12
2 MIN
 Un student ieşean a fost premiat pentru rezultatele deosebite obţinute la olimpiadele de matematică

Ieşeanul Ovidiu Neculai Avădanei, „cel mai bun matematicean din Sud-Estul Europei”, a fost premiat săptămâna trecută de către Asociaţia Sf. Martin în cadrul Galei CASP care a avut loc la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad.

 

Este pentru a treia oară când Asociaţia Sf. Martin organizează această gală, sloganul evenimentului fiind „A fi Cavaler nu mai este o nobleţe de nume, ci de suflet”. „Succesul acestui demers este, în fapt, succesul întregii comunităţi arădene şi reprezintă recunoaşterea oficială de către statul francez, a Asociaţiei Sfântul Martin, ca promotor şi susţinător în România a performanţelor tinerilor din învăţământ, arte, cultură, sport şi alte arii de manifestare”, au declarat organizatorii. La eveniment au fost premiaţi 220 de elevi cu rezultate deosebite la olimpiade şi examene, printre aceştia numărându-se şi elevul ieşean. Toţi elevii au fost premiaţi cu diplome, cărţi şi premii în bani.

Ovidiu Neculai Avădanei din Iaşi a obţinut punctajul maxim la competiţia de matematică la nivelul întregii Europa de Sud-Est. Ovidiu Neculai Avădanei este în prezent student al Facultăţii de Matematică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi (UAIC). Acesta a obţinut trofeul Olimpiadei Sud-Est Europeană de Matematică (SEEMOUS), la care au participat studenţi din 21 de universităţi din şapte ţări – Argentina, Bulgaria, Cehia, Grecia, România, Rusia şi Turkmenistan. Ovidiu Avădanei a obţinut medalia de aur şi titlul de „absolute champion“, fiind singurul cu punctaj maxim din concurs. Ovidiu Neculai Avădanei este fost elev al Colegiului Naţional „Emil Racoviţă“, la ediţia din 2016 a Galei Excelenţei în Educaţie fiind desemnat elev al anului pentru performanţele obţinute la concursurile şi olimpiadele naţionale şi internaţionale.

Comentarii