anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 27.05.2022

„Subteranele“ politicii româneşti: Unirea cu Basarabia, ajutată cu o şpagă de 2 milioane lei?

GALERIE
sfatul-tarii
  • sfatul-tarii
- +

În urmă cu 98 de ani, delegaţii Basarabiei alegeau cu majoritate de voturi unirea provinciei la statul român după o „pribegie“ de mai bine de un secol, timp în care a fost parte componentă a Imperiului Rus. Totuşi, un mare om politic din perioada interbelică, chiar şi fost preşedinte al Consiliului de Miniştri pentru o scurtă perioadă, spune în memoriile sale că procesul de unificare a fost mult mai complex. 

Şantajul şi coruperea cu bani a delegaţilor din Sfatul Ţării au fost printre armele folosite în „subteranele“ politicii româneşti pentru realizarea acestui deziderat. Cu toate că volumele cu amintiri ale lui Constantin Argetoianu au văzut lumina tiparului în primii ani de după Revoluţia din 1989, multe din informaţiile cuprinse în aceste cărţi sunt şi astăzi necunoscute publicului larg. Într-unul din acestea, Argetoianu îl acuză direct pe Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării, că a primit suma de două milioane de lei de la reprezentanţii guvernului conservator condus de Alexandru Marghiloman pentru a vota corespunzător. „Destule lucrări istorice de după 1989 au atins problema intrării Basarabiei în componenţa statului român şi situaţia din perioada interbelică. Însă, din diferite raţiuni, cele mai multe politice, identitare, perspectivele critice asupra evenimentelor de la începutul anului 1918 sunt extrem de firave. Istoriile şi/sau memoriile oficiale oferă interpretări ale trecutului care se pot afla în contradicţie cu analizele oneste. Iar aceasta se poate întâmpla oriunde, nu doar în România. Cred că «istoria pioasă» nu ne ajută deloc atunci când vine vorba de înţelegerea a ceea ce s-a întâmplat în anul 1918, în mod particular în cazul evenimentului din 27 martie“, spune istoricul Dorin Dobrincu, cercetător ştiinţific la Institutul „A.D. Xenopol“ din cadrul Academiei Române.

Martie 1917. În Rusia, la Petrograd iz­bucneşte revolta muncitorilor de la Uzinele Putilov. Soldaţii trimişi să reprime revolta se alătură în mare parte muncitorilor. Ţarul Nicolae al II-lea abdică, iar, în Rusia, la putere ajunge un socialist, pe numele său Alexandr Kerenski. În acelaşi an însă, Rusia a mai fost zguduită din temelii de o lovitură de stat mult mai violentă, orchestrată de această dată de bolşevici. Vladimir Ilici Lenin, unul dintre liderii mişcării, proclamă dreptul naţiunilor din fostul Imperiu Ţarist la autodeterminare. Undeva, la marginea de sud-vest a fostei stăpâniri ţariste, elita unei provincii anexate de Rusia cu doar un veac înainte devenea mai agitată ca niciodată. Smulsă din „trupul“ Moldovei în anul 1812, în urma războiului ruso-turc, Basarabia din anul 1918 îşi căuta propriu drum într-o Europă în schimbare, „modelată“ în tranşeele celui mai mare con­flict armat văzut până atunci de ome­nire. 

În 1917, Inculeţ este ales preşedintele Sfatului Ţării

În luna octombrie a anului 1917, Ba­sarabia îşi proclamă autonomia, iar Sfatul Ţării, unde au fost aleşi peste 150 de deputaţi, în mare parte ţărani şi soldaţi, devine organul legislativ al provinciei. Preşedintele Sfatului Ţării a fost ales Ion Inculeţ, profesor de matematică şi fizică şi deputat în Sovietul din Petrograd din partea Par­tidului Socialist Revoluţionar. Cu câteva luni înainte de a fi numit în fruntea acestei instituţii, Inculeţ era numit emisar în Basarabia din partea Guvernului condus de socialistul Alexandr Kerenski pentru a duce mai departe ideile Revoluţiei de la Petrograd.

„În ziua de 24 ianuarie Re­pu­blica Moldovenească din Basarabia s-a de­clarat complet desfăcută de Rusia pe baza dreptului popoarelor de autodeterminare proclamat de Uniunea Sovietelor. Cred că gestul n-a fost întru nimic determinat de dorinţa unei alipiri a Basarabiei de patria-mamă. Pe vremea aceea tare şi mare la Chişinău era Inculeţ, cel mai ticălos dintre basarabeni. La desfacerea de Rusia au împins mai mult ambiţiunile locale şi lăcomia nespălaţilor care puseseră mâna pe cârmuirea provinciei şi care se temeau să nu fie alungaţi dintr-o zi într-alta printr-o intervenţie a Moscovei“, notează Constantin Argetoianu în volumul „Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri“ (Humanitas, 1993). 

„Marghiloman n-a putut obţine votul Sfatului Ţării decât prin ameninţări şi bani“

În tot acest timp, anarhia şi violenţa cu­prindeau mare parte a Basarabiei pe măsură ce Imperiul ţarist îşi dădea ultima suflare, iar ostaşii ruşi aflaţi în plin război dezertau cu miile şi se apucau de tâlhării şi omoruri. Depăşiţi de situaţie, delegaţii Sfatului Ţării cer României să intervină militar pentru a restabili liniştea. Ulterior, după lungi dezbateri, pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării vo­tează cu majoritate unirea cu România.

Constantin Argetoianu, un veritabil „traseist“ politic al epocii interbelice, afirmă tranşant în memoriile sale că unirea Ba­sa­rabiei s-a realizat inclusiv prin ameninţarea şi mituirea unor delegaţi ai Sfatului ţării de către înalţii oficiali ai României de la acea dată. „Voi arăta mai departe care era mentalitatea conducătorilor politici din Chi­şinău la începutul anului 1918. De altminteri, tot cu ajutorul lui (Constantin - n.red.) Stere, Marghiloman n-a putut ob­ţine mai târziu votul Sfatului Ţării decât prin ameninţări şi bani. Ca să nu se su­pere nimeni voi spune numaidecât că, între alţii, Ion Inculeţ, viitorul ministru român aproape permanent şi omul de încredere al regelui Carol al II-lea sub guvernul Tătărăscu, a primit pentru votul său lei două milioane, care i-au fost vărsaţi la Hotel de Londres de către Andrei Corteanu şi dr. Pilescu, parlamentari însărcinaţi de Marghiloman să aducă la îndeplinire ruşinosul târg“, notează Argetoianu. Po­trivit datelor vremii, un salariu bun, de şef de birou, era de 382 de lei în 1916, în anul intrării României în război.

Pe de altă parte, în memoriile sale, Ale­xandru Marghiloman afirmă că, privind Basarabia, însuşi regele Ferdinand a inspirat „politica de ne preface că nu o voim“. Despre Inculeţ, Marghiloman notează la începutul lunii martie 1918 că acesta „nu vrea unire decât cu autonomie deplină... Poftit la masă pe Basarabeni. Halippa îmi spune că Inculeţ este vanitos şi că cu greu îl vom aduce la ceeace voim“. Cu o zi înainte de şedinţa Sfatului Ţării care a hotărât unirea, Marghiloman ajunge la Chişinău, unde se cazează la Hotel de Lon­dra, „cartierul nostru general“, locul unde Argetoianu afirmă că Inculeţ a primit mita din partea guvernului român. Aici, şeful guvernului s-a interesat de stadiul tratativelor. Episodul povestit însă de Arge­toianu nu se regăseşte printre „Notele po­litice“ redactate de Alexandru Mar­ghi­loman cu privire la anii 1917-1918.

„Informaţia lui nu este confirmată din alte surse“

Istoricii consultaţi de ziarul nostru spun că fenomenul unirii dintre Basarabia şi Ro­mânia în martie 1918 a fost destul de complicat şi complex, cu multe necunoscute încă. Argetoianu a fost un bun cunoscător al vieţii politice româneşti, dar totodată un om politic şi memorialist foarte coroziv în ge­neral, susţine Ovidiu Buruiană, conferenţiar universitar în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“. „Mul­te din răutăţile din memoriile lui la adresa unor adversari politici sau chiar cu privirire la Familia Regală - la Ferdinand mai ales - sunt gratuite, însă sunt foarte plastice, fapt care a determinat, de alfel, cariera lor într-o anumită media. Din câte cunosc, informaţia lui nu este confirmată din alte surse, lucrări cu caracter memorialistic sau documente din arhive. Nu ştiu să apară nici la Andrei Corteanu, cunoscut jurnalist în perioada interbelică de orientare conservatoare“, a declarat Buruiană.

Acesta a mai spus că informaţia din memoriile lui Argetoianu este credibilă doar dacă se ţine cont de circumstanţe. „Pe fundalul războiului mondial, Basarabia anului 1918 constituia o societate cu mari lipsuri materiale, fragmentată pe relaţia urban-rural, dezorientată în lipsa autorităţii, cuprinsă de revoluţie, în care zvonurile care circulau precumpăneau asupra informaţiilor credibile. Basarabia constituia un spaţiu dis­putat între România, noua Ucraina şi Rusia sovietică, stat care lua atunci fiinţă, dar care îşi asuma moştenirea imperială a ţarilor Rusiei. Incertitudinea asupra viitorului teritoriului dintre Prut şi Nistru era mare, iar soluţia unirii cu România a avut şi un caracter conjunctural. Ceea ce cunoaştem este faptul că lui Ion Inculeţ i s-a promis o anumită poziţie publică în România unită, obţinută de altfel prin numirea în guvern şi primirea în Academia Română“, explică Buruiană. 

„Ţinând cont de corupţia clasei politice din România, nu mi se pare de necrezut această afirmaţie“

O opinie similară are şi istoricul Dorin Do­brincu, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi şi fost director general al Arhivelor Naţionale ale României. Dobrincu este de părere că orice informaţie istorică trebuie privită critic şi pusă cât mai bine în context. „Aş preciza că Argetoianu şi-a scris memoriile cu mult ta­lent literar, a făcut portrete puternice multor contemporani de-ai săi, ceea ce întăreşte impresia de veridicitate, dar este important să avem mereu în vedere că este vorba de subiectivitate. În acelaşi timp, ţinând cont de corupţia clasei politice din România antebelică, dar şi din cea interbelică, nu mi se pare de necrezut această afirmaţie punctuală a lui Argetoianu. Guvernul român de la Iaşi vedea în alipirea Basarabiei nu doar o necesitate - pentru protejarea spatelui, în faţa anar­hiei din Rusia -, ci şi obţinerea unui succes important, o compensaţie nesperată după pierderea a două treimi din ţară în 1916, după înfrângerile dezastruoase din acelaşi an, şi oarecum în continuarea victoriilor parţiale de pe front în vara anului 1917. Ceea ce avea darul de a-i întări şi poziţia internă“, a precizat Dorin Dobrin­cu. Totodată, Ovidiu Buruiană mai afirmă faptul că unirea Basarabiei cu România reprezenta o miză de putere pentru guvernul conservator progerman condus de Alexandru Marghiloman. „Dincolo de patriotismul de netăgăduit al conservatorilor, Unirea desemna şi un demers politic partizan, iar guvernul Marghiloman era dispus să investească foarte mult. Actul din martie 1918 în sine a fost un succes foarte mare pentru acel Cabinet“, a conchis acesta.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un concurs de arhitectură care poate da Iaşului o nouă clădire emblematică

Toni HRIŢAC

Un concurs de arhitectură care poate da Iaşului o nouă clădire emblematică

Anunţul companiei Iulius apropie de sfârşit o dezbatere publică care în urmă cu trei ani a mobilizat societatea civilă ieşeană. Au fost douăsprezece ore de discuţii aprinse, marcate de suspiciune şi neîncredere. Este însă atributul unui oraş de valoare să scoată o asemenea soluţie după discuţii încinse.

opinii

Franţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme

Alexandru CĂLINESCU

Franţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme

După ce reluaseră sloganul clasic, „să punem stavilă extremei drepte”, au descoperit că extrema stângă, sub conducerea lui Jean-Luc Mélenchon, a devenit mai periculoasă decât partidul lui Marine Le Pen. În consecinţă, executivul actual (căruia comentatorii îi prevăd o viaţă scurtă) a fost alcătuit în aşa fel încât să „ciupească” (scuzaţi termenul) din electoratul mélenchonist.

Cine ocupă scaunul gol?

George PLEȘU

Cine ocupă scaunul gol?

Iaşul are nevoie de un organism care să direcţioneze, să ghideze şi să potenţeze eforturile culturale ale comunităţii, de la administraţia locală şi instituţiile culturale de stat, la societatea civilă, sectorul cultural independent şi până la publicul existent şi dezvoltarea de noi audienţe. Fie că se va chema Institutul Cultural Ieşean sau în orice alt fel, înfiinţarea sa este esenţială pentru a reprezenta interesele industriilor culturale şi creative şi a realiza cât mai rapid o strategie culturală care să facă parte dintr-o viitoare strategie de oraş.

IN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat

dr. Eugen TÂRCOVEANU

IN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat

Alături de alte mari personalităţi chirurgicale, profesorul Victor Strat se înscrie în galeria celor care au contribuit la progresul şi modernizarea chirurgiei din ţara noastră. Şcoala pe care a format-o îi este pe deplin recunoscătoare şi îi va păstra o vie amintire.

pulspulspuls

Agamiţii Dandanache de la Iaşi: o lungă şi tristă poveste de succes

Agamiţii Dandanache de la Iaşi: o lungă şi tristă poveste de succes

Tare ne-am mai amuzat alaltăieri, stimaţi telespectatori, când l-am auzit pe fostul şef liberal nea Şică Orban dezvăluind boborului, la o emisiune teve şi oră de maximă audienţă, şi chiar de ziua lui, cum a trebuit el săracul să-i paraşuteze pe listele parlamentare liberale pe actualul premier Ciucă şi pe actualul menistru al Justiţiei Predoiu, totul la intervenţii din afara partidului (de la Cotroceni, adicătelea). 

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

La farmacie: - Un prezervativ, va rog. - Doar unul? - Da. Incerc sa ma las.

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.