UPDATE Un poliţist s-a împuşcat în cap în Vaslui. Nu a mai putut fi salvat

sâmbătă, 14 iunie 2014, 17:00
1 MIN
 UPDATE Un poliţist s-a împuşcat în cap în Vaslui. Nu a mai putut fi salvat

Un poliţist în vârstă de 44 de ani, din judeţul Vaslui, s-a împuşcat în cap cu pistolul din dotare, sâmbătă după-amiază, la locuinţa soacrei sale.

ORA 18:15

În pofida manevrelor de resuscitare făcute timp de aproximativ o oră, poliţistul a fost declarat decedat, rana provocată în cap de glonţ fiind foarte gravă. De altfel, în momentul în care echipajul medical a ajuns la locul intervenţiei, agentul era în stop cardio-respirator.

Cadavrul poliţistului va fi preluat de Serviciul de Medicină Legală Vaslui, pentru necropsie.

ORA 17:55

Potrivit primelor informaţii furnizate de Poliţia Judeţeană Vaslui, agentul de poliţie, ajutor de şef de post în comuna Duda-Epureni, se afla în timpul liber, sâmbătă după-amiază, când s-a împuşcat în cap cu pistolul din dotare, în încercarea de a se sinucide.

Incidentul s-a petrecut într-o anexă a locuinţa soacrei poliţistului, din comuna Duda-Epureni.

Un echipaj de la Ambulanţă încearcă resuscitarea bărbatului, care, potrivit primelor investigaţii, ar fi încercat să se sinucidă.

"Un echipaj medical de la Ambulanţă se află la faţa locului şi efectuează manevrele de resuscitare, poliţistul fiind în stop cardio-respirator", a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Aurora Popa.

Mediafax

 

Comentarii