joi, 30.06.2022
Le veţi vedea în scurt timp în Păcurari (trei intersecţii) şi la intersecţia Smârdan - Sf. Lazăr. Sunt locuri în care de regulă se formau ambuteiaje.
Primarul a anunţat introducerea în scurt timp a unor noi modificări în regulile de trafic din Iaşi.
Astfel, în „conflictul permanent de circulaţie“ determinat la intersecţia străzilor Smârdan cu Sfântul Lazăr, soluţia propusă este de a interzice celor care ies de pe prima să vireze la stânga, spre Podu Roş. De altfel, Poliţia Rutieră şi-a dat deja acordul pentru montarea semnului „Obligatoriu la dreapta“ acolo, alături de triunghiul „Cedează trecerea“.
Totodată, pe strada Păcurari primarul a găsit trei zone de conflict.
Prima este la intersecţia cu stradela Florilor (lângă Grădiniţa FEG), „unde am interzis virajul la stânga, pentru coborârea pe stradela respectivă“.
A doua zonă este la intersecţia străzii Păcurari cu strada Cişmeaua Păcurari (care porneşte din dreptul ultimului bloc vechi şi coboară în strada Arcu, în spatele fostului magazin Billa).
„Strada Păcurari are o singură bandă de ieşire dinspre centrul oraşului şi orice viraj la stânga face imposibil traficul în acest sens“, a explicat Chirica.
De precizat că şi cei care urcă pe Cişmeaua Păcurari sunt obligaţi să meargă la dreapta, având şi linie continuă în intersecţia respectivă, dar sunt destui care ignoră semnul şi marcajul.
Aceeaşi strategie, a interzicerii virajului la stânga pe sensul spre ieşire din oraş, urmează să fie impusă la intersecţia şoselei Păcurari cu stradela Canta (înainte de staţia „Munca Invalizilor“).
Primarul Iaşului a adăugat că există şi alte puncte de conflict, asupra cărora Poliţia Rutieră urmează să-şi dea avizul, neenumerându-le, însă, deocamdată.
Cuvinte cheie: + interzis virajul la stânga, obligatoriu dreapta, trafic iași
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
(VIDEO) Trotinetele au devenit un chin în traficul din Iaşi. 33 de accidente de când au apărut
Spitalul de Neurochirurgie suferă de o „anomalie” a legii. Acum se află sub tratament
Tânăr condamnat la 28 de ani de închisoare după ce a ucis în bătaie un bătrân de 90 de ani
Ştiaţi că un fotbalist din generaţia de aur s-a mutat de ceva timp la Iaşi? Va antrena Miroslava
Un milion de euro pentru aplicaţii în „cloud” la Universitatea Tehnică
În loc de utrenie: Metropolia lui Flutur şi fluturii din stomacurile de la Iaşi
Şcoală de vară pentru dezvoltare personală la Colegiul Pedagogic
Şase ani cu executare pentru un lung şir de infracţiuni la Codul Rutier
FOTO Găsiți bufnița în această imagine? Camuflaj natural perfect
Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
Radu Mihail, liderul senatorilor USR, îl ironizează pe Florin Cîţu: Adevărata echipă câştigătoare
Ciucă: Vom aproba astăzi suspendarea plăţii ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni
Irakul înregistează un prim mort de holeră. Ultima epidemie de amploare a avut loc în 2016
Incendiu la un bloc de patru etaje din Paris: cel puţin nouă răniţi, inclusiv doi grav
Tânăr din Argeş, reţinut în urma unei relaţii de concubinaj cu o adolescentă de 14 ani
Un bărbat a fost reţinut după ce a furat 800 de lei de la o prostituată
Ponturi pentru a avea o pensie decentă. Ce reguli trebuie să urmaţi
Ministerul lui Cseke Attila foloseşte ilegal trei autoturisme de la Cadastru
Boris Johnson crede că Putin n-ar fi declanşat războiul din Ucraina dacă era femeie
FOTO - Accident cumplit pe drumul morţii: trei persoane au decedat, iar alte şase au fost rănite
Scene teribile în urma unui jaf armat la o bancă din Canada: doi oameni ucişi şi şase răniţi
Pilotul de rezervă Juri Vips a fost dat afară de Red Bull din cauza limbajului rasist
Dr. Alina Onofriescu: Pompa de insulină poate face mai ușoară viața celor cu diabet zaharat
Deputatul Filip Havârneanu, vizită de lucru la Odessa, sub amenințarea rachetelor (P)
Airbnb interzice petrecerile în spaţiile oferite pentru cazare la nivel global
Fostul premier Ludovic Orban anunţă ca va candida la preşedinţia României. “Visul meu”
Woody Allen vrea să renunţe la cinema. Mărturisire în faţa lui Alec Baldwin
Trump ştia că unii dintre susţinătorii săi erau înarmaţi atunci când i-a chemat la Capitoliu
Dr. Mihaela Alina Mareș: Colposcopia - investigație minim - invazivă a colului uterin
Serena Williams a fost eliminată de la Wimbledon după un meci spectaculos de peste trei ore
Topul liceelor ieșene după mediile la bacalaureat. Sunt surprize!
Ambasadorul Republicii Moldova, în studioul ZdI TV: Basarabia, între Rusia şi UE
Cum a stat şăful cel mare pân’ la ziuă-n club, dând peste cap programul?
Cosmin PAȘCACioloş a văzut prea mult la filme |
Codrin Liviu CUȚITARUExpatriaţii |
Alin ANDRIEȘDespre contagiunea financiară |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.