VIDEO: Cine îmbătrânește mai repede, capul sau picioarele? VIDEO

sâmbătă, 09 aprilie 2022, 18:17
2 MIN
 VIDEO: Cine îmbătrânește mai repede, capul sau picioarele? VIDEO

Fizicienii explică un fenomen mai puțin cunoscut de către oameni, dilatarea timpului, un fapt real, dar invizibil. Unii ar spune că indiferent unde te afli, timpul trece întotdeauna la fel, dar în realitate el ”merge” mai repede la altitudini mai înalte de pe Pământ, față de cele joase.

Ideea de ”timp absolut” a fost implicită vreme de milenii. Dar timpul este relativ, deoarece gravitația și mișcarea determină dilatarea timpului, potrivit Big Think.

Este clar că oriunde te-ai găsi în univers, timpul trece cu aceeași rată pentru orice observator: secundă după secundă. Dar când vine vorba de modul în care timpul trece într-o locație în raport cu alta, atât viteza ta, dar și cât de adânc ești în interiorul unui câmp gravitațional, ambele afectează ritmul cu care se mișcă ceasurile.

Oamenii de știință au constatat, după multe experimente, că timpul trece mai repede la altitudinile înalte de pe Pământ, în comparație cu cele joase. De la spațiu până la vârful munților, s-a măsurat diferența și Einstein a făcut-o exact.

Pentru orice observator solitar, timpul curge pur și simplu. Dar dacă aveți două ceasuri diferite, puteți compara modul în care timpul curge, în condiții diferite. Dacă, spre exemplu, un ceas rămâne staționar în timp ce celălalt călătorește rapid, cel care se mișcă va experimenta o perioadă de timp mai mică decât cel de pe loc: aceasta este regula timpului în relativitatea specială.

Cercetătorii au arătat că pentru fiecare metru de înălțime pe care îl câștigi, ai nevoie de o schimbare Doppler de aproximativ 33 de nanometri pe secundă, pentru a compensa. Este ca și cum ai fi pe suprafața pământului și ți se cere să fii în mișcare într-un anumit ritm, doar pentru ca timpul să treacă în același ritm, ca și cum ai fi sus, la altitudine.

Fenomenul nevăzut care deformează planeta: O forță trage de la ecuator VIDEO

Cu alte cuvinte, fără o mică creștere a vitezei picioarelor tale – fără o cantitate suplimentară de dilatare a timpului adăugată – timpul trece mai repede la altitudini mai mari în câmpul gravitațional al Pământului.

Sau altfel spus, capul tău îmbătrânește mai repede decât picioarele tale, explică experții.

Comentarii