VIDEO: Neculai Apostol – Cei care au condus destinele țării să spună de ce nu sunt autostrăzi

sâmbătă, 24 februarie 2018, 14:06
3 MIN
 VIDEO: Neculai Apostol – Cei care au condus destinele țării să spună de ce nu sunt autostrăzi

Neculai Apostol, fondator şi director în cadrul grupului din industria cărnii Kosarom, fost prefect de Iași, a vorbit despre situația Moldovei, care a rămas cea mai săracă regiune a țării, și despre necesitatea unei autostrăzi spre Vest.

Apostol este optimist și spune că e gata să parieze că Moldova nu va rămâne o zonă săracă.

"Să nu credem că ăia care sunt săraci în momentul de față, vor rămâne așa. Nu vor rămâne așa! Am curaj să pariez. Din cauza unor lupte politice, nu s-a făcut autostrada spre Târgu Mureș ca să fie un acces din Moldova către Transilvania și după aia către Uniunea Europeană. Se vor face toate la timpul lor", crede Neculai Apostol.

"Dacă acum 8 – 10 ani în avioanele care veneau de la București la Iași auzeai vorbindu-se aproape numai românește, în momentul de față în avioanele care circulă pe ruta Iași – București, București – Iași – și sunt vreo câteva (să nu mai vorbesc de faptul că aeroportul de la Iași s-a dezvoltat foarte, foarte mult) (…) – auzi acum vorbindu-se aproape numai în limbi străine, ori în germană ori în engleză, în general în germană și engleză (…). România e într-un plin proces de dezvoltare", a adăugat Apostol.

Directorul Kosarom consideră că interesul național trebuie să primeze, nu interesele de grup, pentru ca Moldova să iasă din izolare.

"Să nu uităm că înainte de unirea celor două principate, Moldova a fost o zonă foarte bogată, cu oameni foarte valoroși (…). Trebuie să vedem ce s-a întâmplat de când ne-am unit cu voi, cei din sud. Ne-ați uitat pe ăștia din Moldova. Noroc că a venit un rege și ne-a făcut prima universitate din România, biblioteca centrală universitară… În momentul de față nu prea vezi din zona Moldovei oameni care să conducă destinele țării (…). Chestii din astea politice doar de grupuri nu sunt bune pentru nimeni. E nevoie de oameni și e nevoie de o coeziune a tuturor județelor din România", este de părere șeful Kosarom.

Fostul prefect susține că toți cei care au fost la conducerea țării trebuie să răspundă pentru izolarea Moldovei și lipsa autostrăzilor.

"Dacă iei șoseaua rapidă de la București la Iași, ai să vezi că este arhiplină. Dacă acum 7-8 ani nu era așa, în momentul de față se întâmplă lucrul ăsta (…). Toate chestiile astea se decid la nivel de vârf politic. Cei care au condus destinele țării trebuie să răspundă și să spună de ce nu sunt autostrăzi (…). Nu am avut conducători care să pună piciorul în prag și să spună: 'am semnat un contract, ăsta-i sfânt' (…)".

Interviul a fost realizat de TVR, iar materialul integral îl găsiți AICI.

Comentarii