Vioara de pe Titanic, expusă şi scoasă la licitaţie

luni, 16 septembrie 2013, 17:16
1 MIN
 Vioara de pe Titanic, expusă şi scoasă la licitaţie

Vioara din lemn de trandafir a dirijorului orchestrei de pe Titanic, descoperită în podul unei locuinţe din Marea Britanie în 2006, va fi expusă la Belfast, începând de miercuri, şi apoi scoasă la vânzare într-o licitaţie, a anunţat, luni, Muzeul Titanic din acelaşi oraş.

Autentificat în martie, după o procedură care a durat şapte ani, instrumentul a supravieţuit în mod miraculos naufragiului din 1912 al celebrului pachebot, în urma căruia aproximativ 1.500 de persoane au murit în apele glaciale ale Atlanticului de Nord.

Vioara a aparţinut lui Wallace Hartley, dirijorul unei mici orchestre de pe Titanic, care a intrat în istorie întrucât a cântat la acest instrument până când vaporul s-a scufundat în întregime.

Instrumentul, un cadou primit de muzician de la logodnica sa (Maria Robinson), a fost descoperit într-un geamantan din piele, legat de corpul muzicianului. După ce au recuperat instrumentul, autorităţile canadiene l-au expediat pe adresa Mariei Robinson. La moartea acesteia, în 1939, vioara a fost încredinţată Armatei Salvării.

Vioara a fost descoperită în podul unei case din Marea Britanie în anul 2006.

Ea va fi expusă începând de miercuri, până pe 13 octombrie, la "Titanic Belfast", muzeul nord-irlandez care şi-a deschis porţile pentru public în 2012.

Evaluată la cel puţin 100.000 de euro, vioara va fi scoasă la vânzare într-o licitaţie care va avea loc în Wiltshire, în sud-vestul Angliei, pe 19 octombrie.

Mediafax

Comentarii